2/18/13

Scrisoare deschisa adresata Excelentei Sale, Presedintele României, domnul Traian Basescu

 Palatul Cotroceni,
Bulevardul Geniului nr. 1-3
Sector 6 - Bucuresti - Romania,
Cod postal 060116
e-mail: procetatean@presidency.ro
           webmaster@presidency.ro
New York, 18 februarie 2013
Scrisoare deschisa adresata Excelentei Sale, Presedintele României, domnul Traian Basescu
Stimate Domnule Presedinte,
Am dat de numele dvoastra zilele astea cind ma documentam pentru un eseu despre nepotism, si erati enumerat pe Wikipedia printre alti politicieni suferinzi de boala asta.
Eu sunt plecata de mult din Romania si nu urmaresc politica de acolo ca mi se face rau, dar de ziua presedintilor mi-am adus aminte cum in 2009 mergeam cu trenul prin Moldova si o tanti simpatica mi-a vorbit pe reportofon despre viata lor grea de atunci si dinsa ar fi vrut sa-i puna lui Basescu citeva intrebari.
Eu i-am promis ca o sa va acostez dnule Presedinte, dar intimplari peste intimplari mi-au infrint elanul. In timp am tradus cuvintele dinsei in engleza si le-am pus in un text  aici.
Acum de-a lungul timpului tot am avut remuscari, ce-o face tanti Fanica de la Vutcanii de Vaslui? Ce fel de scriitoare sunt eu daca nu imi tin promisiunile fara de cei ce vor sa isi faca auzite vocile.
Si weekendul asta, ca tot e ziua lui Obama si tot imi trimite echipa lui zilnic cite o scrisoare m-am gindit ca sa-i scriu si eu ceva, ca tot s-a ales datorita si votului meu. Ei, mi-am adus aminte si mai si de Fanica de la Vutcani. Ce-o face? O fi murit saraca? Am gasit in arhiva numarul dinsei de telefon si am sunat-o s-o intreb de sanatate si sa-i spun ca miine o sa imi tin promisiunea si trimit scrisori la Basescu si Obama si o sa includ si vorbele dinsei, daca nu a reusit sa discute cu guvernul roman intre timp de una singura. S-a bucurat. Situatia nu s-a schimbat mult fata de acum patru ani din pacate, boala nu i-a stagnat, banii sunt tot putin, atit ca fiul si-a cumparat o casa cu chiu cu vai. Am intrebat-o daca vrea sa-i pastrez anonimitatea, dar dinsa vrea sa las numele ei, Fanica de la Vutcanii de Vaslui, poate se indura Basescu de dinsa si o contacteaza cu ceva ajutor.
Asa ca mai jos urmeaza Fanica de la Vutcanii de Vaslui, care ii scrie prin mine si lui Obama, in caz ca nu raspundeti. Tare dificil e sa comunice lumea prin websiteurile dvoastra. Nu merge linkul de email neam, pe cind la Casa Alba e foarte usor. Daca veniti dnule Basescu pe-aici si le spuneti si celor de la Casa Alba cum ati declarat membrilor comunitatii românesti din Italia cind ati fost la Vatican, ca, “Altfel, acasa toata lumea e vesela, toata lumea se cearta la televizor, toata lumea suspecteaza pe toata lumea si uite asa ne ducem viata de dimineata pâna seara.”, macar acum stiti ca l-am sesizat si pe Obama prin prezenta.
Nu prea pare sa fie lumea vesela, dnule Basescu.
Cu respect,
Ella Veres de la New York portavoce pentru Fanica de la Vutcanii de Vaslui
L-as intreba pe Basescu, “Dumneata poti trai cu banii astia?”
Eu nu stiu ce fel de conducere! Nu se uita si ei in jos? Suntem uitati de lume
Fanica de la Vutcanii de Vaslui: Pai, am fost operata la Iasi de glanda tiroida. Ei, de la Iasi m-a trimis la Cluj ca am avut cancer malign, la tiroida. Asa o iesit la biopsie. Am facut un test de osteoporoza la Vaslui cu cineva venit de la Iasi, cu un dl. doctor Cojocariu. Si m-o costat 400 mii ecografu, 400 mii testul de osteoporoza, 700 mii analiza si 250 de mii consultatia. Ei dupa toate astea cu banii luati, mi-o dat o reteta de o pastila pi luna, 2 milioane. Du-te si cumpara pastilele astea sa vedem cu ce mai ramanem. Ca la 3 copii tot le mai trebuie ceva, si ce le dam?
Dar sa cumperi lemne toata iarna. Am cumparat de 7 mil si ceva lemne si acuma acasa nu mai era un lemn. Ce sa pun pe foc si ce sa mananc? Si am regim si sa mai manac si eu un peste, sa mai mananc si eu o fructa, sau sa mai dau la un copil o bomboana sau ceva. Nu sa poate. Nu-i de unde. Acum 2 ani in mai prima operatie de extrauterina. In ianuarie una, februarie una, alta acum la Cluj. In 2 ani, 4 operatii.
Si cum e cu doctorii, trebuie dat spaga ca daca nu dai, nu-i nemultumit? Avem doctor de familie in sat… O trimis... femeia de la posta ii bolnava de inima. Acum 2 ani a fost la Focsani, ca are o fata acolo, s-o opereze, sa vada de fapt daca are fibrom sau nu. I-o spus ca are fibrom. I-o zas sa se opereze, nu s-o operat ca pur si simplu n–o avut bani, si no, i-o fost frica... si o venit inapoi. Si saptamana trecuta o facut un preinfarct si o stat la Vaslui o saptamana in spital la doctorita Istrate... si o chemat-o pe fata si i-o zis ca are un chist foarte mare si ca n-o poate opera ca ii bolnava cu inima si nu stie daca rezista. Si o trimis o acasa. Si o venit alaltaieri, azi este... Luni o venit inapoi la Vutcani cu un preinfarct si doctorita trebuia s-o trimita la Vaslui, dar n-o vrut sa cheme salvarea si o trimis-o la Barlad. O venit inapoi de la Barlad, cu medicamente. S-o dus la Rosieni, si i-o dat trimitere la Iasi. Acolo dupa 2 zile i-o dat sa faca injectii acasa... asistenta n-o vrut sa vina pana la mine acasa sa-i faca injectie... platita… ca o dor picioarele... Femeia n-o putut sa se duca ca ii era rau, si o stat fara injectii...
Spuneti incotro s-o luam noi. Vai de-a-mine ca n-ajungi… Eu cand am fost operata de sarcina extrauterina acuma 2 ani am ajuns la Vaslui la ecograf... la ecograf nu s-o vazut... In noapte de Ispas la 12 noaptea m-o chiurotat... Ei la chiurotaj n-o vazut ca nu-i nimic acolo?... sambata dimineata ma cheama doctorita... Doamna puteti merge acasa ca deja ati facut medicamente, va mai dau un tratament acasa. I-am zas asa… doamna doctor - n-am avut sa-i dau bani. - doamna doctor nu pot sa ma duc acasa... din casa statului nu ma puteti scoate. Ea o inceput sa rada “de ce?” “ca cobor din pat da inapoi nu pot sa ma mai urc.” “cum asa?” “chiar nu pot...” i-am dat 500 de mii, ca atat am avut si dupa aceea “bini bine, mergem la vizita medicala luni...” si cand sa ajung la medicala... doar am depasit holul din cabinet in salon, pe coridor am cazut ca moarta... noroc de 2 fete ca erau in salon si m-o ridicat si m-o operat pana la ora 2. Dar daca ma duceam acasa, nu muream pe drum? Nu muream, spuneti, nu muream?
Bataie de joc, pur si simplu isi bat joc de oameni ori is satui de oameni, ori nu le ajung banii. Dar noua cine ne da bani? Ce fac eu cu 3 milioane pensie?! Ele iau 40, 50 mil. Dar eu ce fac, de ce sa m-apuc? N-am de ce ne-apuca. La noi ii f greu.
Sotul nu munceste nicaieri, ca n-are unde ca-i zona asta proasta... n-avem absolut deloc, deloc venit, n-avem nimic decat pensioara asta mea. Am mai trecut o parte din pamant in asociatie. Din asociatie nu ne da nici... nici cat primim subventia de la stat. Ei iau subventia, noi platim impozitul, ei ne da mai nimica. Si noi cu ce traim noi? Ce sa facem? Unde ne ducem? Baram sa tinem post ca pana la vara o sa postim toti ca altcea nu ne...
Ei traiesc boiereste si noi murim de foame... Nu tu casa, nu tu... Uite am un baiet de 24 de ani. S-o insurat. Unde-i fac eu casa, cu ce sa-i pornesc eu o casa copilului ista? Cu ce sa-i fac si eu ca toata lumea asta? Ce facem cu copii astia? Sa se angajeze. Unde sa se duca sa se angajeze? Ei pun conditii, ii trimite la Vaslui sa faca cursuri, sa plateasca 1,5mil pe luna gazda. Dar tu ce mananci? Faci cursurile aste 3 luni s-apai dupa ce te-o angajat nu-i convine si te scoate afara... ai ramas si fara de bani... este foarte greu sa stiti... Zona asta la Vaslui ii nenorocire, nenorocire.
Inainte de a ma opera de sarcina extrauterina acum 2 ani am zas ca plec in strainatate, dar cum o sa plec... dar dupa ce m-am operat... am zas ca las dupa ce imi revin din operatie... plec si eu in strainatate... dar trebuiesc bani, cine ma tine acolo? Esti acasa la ai tai si nu te tane. Dar acolo, nu-s cainii cu covrigi in coada. Ii foarte, foarte greu…
Nu ne-o dat subventie la agricultura... ii luna lui aprilie... de-acu-i semanatu in toi. Cand ne-or da banii astia sa samanam si noi? Ii foarte greu... Nu stiu incotro s-o luam. Nu stiu. In special copchii nostrii? Copchiii copchiilor nostrii? Incotro sa duc copii astia? Si-apoi sa nu sa fure? sa nu sa deie in cap? De ce sa s-apuce. Cand tu ai stricat toata industria… unde sa se duca? Ce sa faca? De ce sa se apuce? N-are unde sa sa duca sa munceasca. Ii angajaza cate un patron si tane cat ii tane si-i da afara. Ii tin la negru... Am avut un frate la Bucuresti... 3 ani o fost la un patron, chiar un verisor de-a nostru. Si l-o pus sa faca 2 ani pentru 1 an. Deci la o juma de norma. Si bani lua… L-a dat afara ca nu s-o tinut de treaba, un motiv... ca face, ca drege, dar acesta era pur si simplu un motiv...
O fost si baiatul meu cu alti baietii plecati in Italia, o stat 10 luni. Si cand o venit din Italia o fost si el la varu asta la Bucuresti si zice: “Mama, aista-i un om care nu gandeste decat pentru el. Pur si simplu noi sa muncim zi si noapte... la ora 12 sa plecam de la treaba si la 7 sa fim inapoi. Mama dar eu cand imi fac mancare, cand ma spal... si o venit inapoi... Acuma e angajat la primarul din sat... ca are o firma, ca are tractoare, o asociatie si lucreaza acolo ca administrator. Dar ii foarte greu, foarte greu. Am zis poate face si el un copil... Stam acolo in 9 arii patrate mari si late cu 2 gospodari. Noroc ca s-o maritat soacra-mea si o plecat de la ograda dar eram 3. Va dati seama ce viata duc?
Am trait 26 de ani la un loc.
Sa nu ma intrebati... ca ii pericol sa va pot povesti un roman intreg, da nu unul, ca 20 de romane. Am avut o soacra ca nu-i in toata Romania... dar ce? eu m-am maritat la 15 ani... si o venit la parintii mei ca nu pleaca fara fata. Si dupa ce m-o vazut in ograda lor... usi incuite... m-o facut sa fac de mancare cu nimic. Fa mancare! Nu-mi lasau carnea sau fasolele, dar nu-mi lasau zarzavat, si usile incuiete tot. m-o schinjuit ca pe… pana m-am imbolnavit... si cind m-o inbolnavit, s-o maritat. S-o maritat cu un mosneag, ca o murit socru meu acu vo 2 ani si n-o durat un an! socru meu o murit in iulie si s-o maritat in postul mare.
Sotul era mai rau ca mama-sa. Bataie ca la hotii de cai. Bataie ca in satra. Cred ca nici in satra nu batea cum ma batea pe mine... Si m-o schinjuit. Pre m-o schinjuit. Ca de-aia m-am imbolnavit. Ca eu am trait intr-un stres, ca n-am cuvinte sa va spun ce stres am avut eu. Un stres, cre ca n-o mai fost nimeni stresata asa. Im spun baietii de multe ori ca “Mama mai las-o ca prea esti in stres tot timpul!” Ca el era plecat pe santier... ii ziceam uite ce zice mama ta, uite… In loc sa stea de vorba cu mama lui ma lua la bataie.
Eram un copil. Ce stiam eu la 15 ani. Trebuia sa ma joc cu papusi. Acuma sa ma fi maritat dar acuma cine ma mai ia acuma? Valeu... ca ma tin de ochi ca nu-mi trebuie!
Eu sa ma vad scapata. Cred ca as zice in toate colturile lumii... Pai eu am dus o viata de... un calvariu am trait... mi-am facut copii pe toate campurile pe toate... vai de capusoarele lor de copchii, vai de capusoarele lor de copchii in ce stare i-am crescut io... N-avem voie sa-i spal, n-avem voie sa le fac si eu o prajitura, n-avem voie sa le cumpar si eu ceva dulce, ca-i cheltui banii lui fecioru-so. El iesea de la schimb si pleca, bee tot ce scote... si eu n-a, nici Dero… nu ma lasa soacra-me nici Dero... de trebuia s-am spal copii cu soda caustica... va dati seama ce viata am dus. Ma mir ca n-am inebunit sa ma duc la Socola, ma mir ca n-am inebunit…
Na, n-am avut... Si acu! cand am venit operata de la Cluj, o taiet la vie si ii zice lui barbatu-mio “Da ii bolnava, mai? Nu vezi ca-i grasa, nu vezi ca-i cat vaca, scoate-o mai... nu te chinui sangur...” o sarit la bataie… n-o dat in mine dar m-o chinuit cu mainile... m-o foit… 4 ore, asa m-o badjocorit cum i-o venit la gura. Dar nu va spun ce cuvinte ii iese din gura… Mai rau ca-n jungla... I-am zis ca daca te-ar da la televiziune te inpusca direct, asa i-am spus...
El face ce vrea el… imi luase hartiile sa mi le puna pe foc, ca nu-s bolnava, ca... Vai si cate mi-o mai facut? De un copil nu se apropie. Si apai sa mai traiesti… sa hii sanatoasa si... Cand am venit azi toamna in octombrie de la Cluj, am stat 4 zile, si cand am ajuns acasa crita, crita era, crita de beat. Si am venit cu 600 de mii. Atata mi-a ramas. Si am mancat in 4 zile cat am stat aici 4 covrigi si 2 pungulite de alone, de cele cu 1.000 de lei. Si mi-o luat banii acia si io pierdut. Ori i-o dat lu mama-sa, ori o avut datorie pe undeva si i-o ascuns... Mi-o luat buletinul, mi-o luat actele ca eu am pensie... “Da tu esti bolnava? Poti sa te duci oriunde…” Ca doar mie nu mi-o dat pensie ca o vrut ei ca sau am vrut eu, ci ca-s bolnava... daca se extinde in felul asta in fiecare an. Anul asta mi-o iesit numai un nodul... si-l opereaza dar la anul cine stii unde a aparea si cati or aparea. Ca daca apuc anu. Ca nu mi-o dat pensie de flori de mar… Dar, daca atata-i duce capul si atata judeca. La barbatu ista mieu i-o trebuit sa muncesc zi si noapte, sa nu mananc, sa nu beu, sa nu ma imbrac. Sa umblu cu ce da Dumnezau numai cu capatatu... N-ar trebuie sa-mi cumpar si eu un papuc sau o fusta pe mine? Sau o prajitura, sa manac si eu o prajitura cumparata, fara sa-mi reproseze ceva? N-am reusit. Toata viata me n-am reusit. Uite am trizaci, 27 de ani de cand m-am maritat. La 43 de ani, 3 copchii... Na... Ce viata am dus eu. Cand am fost tanara am crescut copchii vai de capul meu. Dupa ce am crescut copii in loc sa ma bucur m-am imbolnavit si-i chinuiesc si pe dansii. Si ce am trait eu? Sau de ce traiesc? Nu-i mai bine sa mor? Mor si le iau grija. N-avem ce face?
I-am zis ca divortez. Imi trebuie bani la divort. De unde sa iau banii astia? Cine imi da banii astia? Pot sa dau divort asa? Eu stiu legile astea, nu stiu? I-am pus problema ca am sa divortez... m-a batut atata... sora cu moartea “Ai hatalai!” N-as dori nici la puii cei de serpi sa aiba viata mea... ca pre greu am trait.
De la 15 ani m-o luat pe camp la toate muncile agricole. Zi si noapte asa de nebuna… am facut copii... primul copil l-am facut bolnav de inima. Datorita lor, batandu-ma, purtandu-ma cu picioarele goale prin zapada, prin glod, prin ninsoare, prin... Nu m-o lasat cand o crescut fata sa o operez, ca omor copilul... Fata s-o facut mare, la randul ei s-o maritat, o facut si ea copii si uite ca are probleme si nu stiu ce sa ma fac cu dansa. Da pe ei nu-i intereseaza... pe ei numa asa ptr. dinsii... sa manace, sa beie. Daca facem si noi cate 100 de vedre de vin pana in primavara il be, 1000 de chile de vin... il be tot si n-are nimic. El n-are nimic, nimic. Cum el n-are nimic si pe mine ma dor toate celea? De mine si-o batut joc toata viata. Nu te du colo, nu fa colo, nu... Eu n-am avut voie sa fac in ograda decat exact ce o vrut el... nu l-o interesat ce manac, daca manac... Cand erau copchii mitiei am facut treaba. La plivit la vie, la sapat, la prasit, si apai cand veneam inapoi, ei mancau... ma batea bine... Dupa ce ma batea bine, se ducea si manca cu mama-sa, cu tata-so. Si e mine ma inchidea in casa cu copiii. Si-apai dupa ce mancau ei ma trimite si pe mine sa manac. Ei, mai mancam eu?
Si asa am trait toata viata si de acea am ajuns unde am ajuns. De acu nu mai folosesc nimanui, dar problema este ca ma chinui. Imi trebuie si mie medicamente, o fructa, un mar, o banana, un chil de zahar sa fac si eu ceva dulce. Cu ce? Daca nu-i. El toata iarna n-o scos bani, nici macar sa cumpere lemne de foc. O mancat, o baut si o dormit. N-o scos nimic. Si cum sa mai dau eu inainte si cum sa mai... Nu mai pot… De multe ori doctorita asta… cand i-am povestit viata mea o zis de ce nu pleci. Unde sa ma duc, doamna doctor? “In lume, oriunde.” Vazusem niste oameni la cai ferate, facuse niste camarute din piatra. Ei, sa stii ca ma duc la oamenii astia sa vorbesc sa-mi fac o casa, o singura camera, stau acolo.
Nu se mai poate. Nu se mai poate... Va spun, asta toamna cand m-am intors inapoi, am zis ca-l omor, eram hotarata sa-l omor. Daca nu l-oi omora pe asta? I-am spus parintelui ca-i dau cu ceva in cap. “Parinte, uitati ca nu se mai poate!” “Phu!” zice parintele. “Fata, nu fa asta ca diavolul te ispiteste.” Si m-am calmat singurica. Daca atata-l duce capul. Pana intr-o buna zi... dupa ce o sa ma ingroape pe mine... atuncea vede el cum ii de greu, nu acu. Atunci cand n-oi mai fi eu. Ca eu nu oi mosteni lumea. Nu trebue sa mor intr-o zi? Nu mosteneste nimeni lumea. Dar uite rautatea din om! Nu m-am gandit vreodata ca oi intalni oameni de astia. Tot omu gresesti. Ii pacat sa spun ca eu n-oi gresi sau nu gresesc. Gresesc numai daca ma uit undeva sau zac ceva... dar imi repar gresala sau ma gandesc totusi ca nu-i bine.
Nu stiu cum o fost numai pentru el... Eu acasa la parinti suntem 5 frati. Am o sora mai mare ca mine, Dumnezeu s-o ierte o murit acu 2 ani de cancer la colul uterin. N-o avut bani, s-o dus tarziu. In 6 luni de zile o murit. Am o sora mai mica de 36-37 de ani. Ii bolnava de epilepsie de cand o implinit 19 ani. Tata-so tot asa un nebun si un betivan n-o vrut s-o duca unde o trebuit si ii bolnava si in ziua de azi. Are la randul ei 2 fetite. Si-i bolnava de-i mantuita. Cand o picat sora mea asta mare acu 2 ani, ca o venit in luna lui iulie acasa de prin lume, ca o fost plecata si ea in lume. O venit inapoi acasa, o adus-o frate-mio asta mai mare si sora asta mititica, in ultimul grad. Era bolnava rau rau rau... Si ca sa nu steie sa aiba grija de ea, o scos-o, tata cu mama cu tot, afara din ograda. O dat-o afara pur si simplu afara din ograda. Si s-o dus la sora asta mititica ca avea casa in satul Vrinceni, Comuna Bereveni.. Are casa lasata pe drept cuvant de la parintele care l-o crescut pe tata meu. Si si-o mai facut niste camere acolo cu sora-mea... o ingropat-o pe sora-mea de acolo ... nici n-avea curent electrica... si are o fetita in clasa a 7-a... si o scris la lumanare pana anul trecut de Sf. Nicolae.
Acuma o tras. Este curent acu. Nu i-o aprobat de la primarie. Nicicum. Un vecin n-o lasat-o sa traga de la stalp. Ii trebuiau bani sa sepe prin pamant. Si are pensie de 2 mil, s-o facut acuma, o pensie de handicap si cu alocatia fetei, si din asta o trait o gramada de ani. Acuma ca s-o dus mama, o tras curent amandoua, o mai facut niste camarute. Ii casa cimentuita, ca trebuie multe, da n-ai cu ce. Si pur si simplu barbatu meu m-o despartit de frati... n-am ce cata la mama... daca vorbesc la telefon cu mama si cu surorile mele, fereasca Dumnezeu ce face. De cate ori o busit telefonul asta! Pe dansul telefonul il distruge... pe dansul telefonul asa... pe dansul telefonul incolo, pe dansul... Si m-o batut in disperare... din octombrie n-am calcat la mama s-o vad si nici la mine nu vin. Din cauza lui nu vin... din derbedei, huligani, nu-i scoate... Si mama lui ii o femeie, o vrajitoare inraita, cum sa zac... dar nu o vede...
Desi ai mei ne-o facut casa in curte, o lipit casa ai mei, o muncit za si noapte, o sapat la beci. Dar i-am zas ca trebuie sa ma lesi sa ma duc s-o vad ca ea m-o facut si m-o crescut. O stat 2 saptamani in spital amandoua fara nimic... si nu s-o dus nimeni dupa ele. Fata, s-a dus la scoala, n-ave bani... si pe mine nu m-o lasat sa ma duc si o stat 2 saptamani in spital amandoua fara numic, fara nimic va dati seama ce viata...
In uniunea europeana...
De multe ori imi vine sa zic cate ceva de... cu uniune asta de nu-ti vine a crede... Nu se intereseaza nimeni... te duci la primarie... mai fa o hartie... te duci nu stiu unde, mai fa ceva, si tot asa te amarasc, te poarta de la Ana la Caiafa si nu dai de rost nimeni. Eu am intrebat la primarie daca-i da la fata mea ajutor social ca are 1 copil de 1 an si 6 luni si unul nascut de 2 saptamani. O zas ca ii da ajutor social da tre sa faca 9 zile pe luna in folosul comunitatii. Pai cum sa faca 9 zile cu copiii?! Cum... Un copil de un an jumate... are unu in clasa a 3-a, unu in clasa 1, unu de 1 an 6 luni, si unu de 2 saptamani, cum sa se duca fata asta sa faca munca voluntara. Vreau sa stiu si eu, cum sa se duca?... Nu sa poate duce… Nu stai asa si mori... si rabzi. Ce sa faci cu alocatia de la copii... Creste copii!... Nu trebuie sa-i faci mama nici in ruptul capului. E, mama, daca s-o intamplat!
Noi am avut 3 hectare de pamant dupa revolutie. Ne-o dat 3 hectare de pamant dupa revolutie, ne-o improprietarit.  Am muncit la CAP-u.
Doamna, sa stiti ca la CAP, eu n-am avut nimic cu nimeni. I-adevarat ca si eu munceam mult. Dar mult, putin cum ne dadea, aveam lunar ceva bani si puteam sa cumparam ceva la copii. Acu n-ai de unde lua 1 leu. Te duci cu ziua, viu la mata, la altul, la altul... daca-ti convine sa ma platesti, ma platesti, daca nu, mai asteapta ca n-am bani. Daca vrei nu-i mai dai. Asa se intampla cand te duci cu ziua. Dar nu zic, vai de mine, la CAP era munca... ii lasam pe bietii copii acasa de multe ori sau ii luam cu mine... dar mult, putan, ne dadea de la CAP... Ne dadea, acu daca n-ai zahar... Ne dadea si zahar si ulei si grau si ne dadea si tichete... acu nimic nimic nimic. Bietii copii istia... Eu am scapat ca ai mei sunt mari... Dar sunt care au saracii cate 5, 6 copii, si n-au ce sa puna in ceaun. Las’ ca sunt unii care nu muncesc... si aceia care nu muncesc aceia iau ajutor social, aceia stau numai prin crasme, poate da statul… si aceia care poate vrea si nu pot, nu-i ajuta statul.
Dar uite ca pe mine, am vrut sa fac imprumut din banca, sa ma duc la Cluj... sa-i dau la doctor, sa-i am pentru drum, daca se intampla ceva... dar nu mi-a dat ca pensia-i mica si instabila ca-i pensie de boala. M-am dus la CEC, daca nu fac la banca, poate-mi da de la CEC, nu mi-o dat nici de la CEC. Si m-am gandit ca daca-mi da bani istia imprumut din banca pe numele meu... ca baietii nu pot face imprumut ca au salarul mic, sa-i pornesc o casa baietului... ce sa fac... N-am putut nici intr-un fel, n-am putut... Ce sa fac...
Stau asa. Daca murim murim, daca traim traim. Stam asa. Ce sa facem...
Supararea imbolnaveste.
Da cum? Ce mai este ca supararea? Ce mai este ca supararea? Sa ma duc sa prasesc nu pot, pur si simplu nu pot. Daca ma duc sa iau o galeata de apa, in deal, casa-i mai la vale... daca ma duc... mi se pune ceva pe inima, nu pot pur si simplu nu pot... de mare is mare, dar nu pot... Si ce sa cuperi, ca-s scumpe toate, sa cumperi cate un chilot... si cu ce sa cumperi, ca s-o facut orezul 50, 60 lei kg. Dar mie cati bani imi trebuie pe luna ca sa cumpar si eu 1 kg de orez? Ca sa cumpar medicamentele istea... Ii foarte greu...
Eu nu stiu unde or fi astia.... ma tot intreb in fiecare zi... da pe la televizor, cu jocurile astea de noroc, ca unu nu stiu cat o castigat, ca nu stiu ce firme or infiintat... ca nu stiu cu ce... Cu ce, dom’le? La aceea le da drepturile sa faca, sa amageasca pe oameni. Da-i dom’le la unu nacajit! Da-i dom’le la un om nacajit... Si vamesii astia…
Am vazut in parlament intr-o seara ca dormeau de rupeau si le da 110 mil lei... pentru ce?... De ce nu-mi da si mie 5 milioane... Dorm, dorm! Dormeau ca chiorii, dorm... cu telefonul pe piept... Eram hotarata sa ma duc la Basescu intr-o zi, odata, ca am pe cineva la Bucuresti... “Fugi tu, proasto, ca nu te primeste acolo...” “Da de ce nu m-o primi si pe mine? Eu nu-s tot om?” “Te-or lua astia si te-or baga in puscarie.” Eh... il intreb si eu pe Basescu asa: “Dumneata poti trai cu banii astia? Dumneata zici ca traim bine. Dar intreaba-ma si pe mine cati bani am pe luna. Si ce ofer eu copilului mei si ce mananc eu toata luna asta? Mata poti trai in felul asta? Pamantul trebuie sa-l ar si sa-l saman ca nu pot sa stau degeaba. Cu ce bani, ca-i 2.5 milioani hectare? Impozit trebuie sa-l platesc, contributii la biserica sa platesc, curentul electric sa-l platesc, cablu sa-l platesc, ca trebuie sa-l platesc, ca nu se poate altfel daca ma uit la televizor. Ei, imi trebuie si mie un frigider, dar imi trebuie o masina de spalat, ca de acu nu mai pot sa spal cu mana, nu mai pot, mai spal dar daca cad si nu mai pot, stau nespalata? da-mi trebuie Dero pe langa asta, da-mi trebuie sare, ca n-o pot produce eu, toate istea imi trebuie za de za. Imi trebuie chibrit ca nu-l pot produce, imi trebuie sare ca n-o pot produce, imi trebuie zahar ca n-am de unde. Ei, ulei, dar ulei... am avut o leaca de floare... Vreo doi papusoi am mai facut, o leaca de grau am... dar o leaca, dar sa tii si eu o pasare, un porc, cu ce sa le mai tii si pe astea. Ne sacrificam, insa nu putem sa mai avem si noi... Stai la tara si te duci sa cumperi cartofii?! In gradina nu sa fac, parca-i un facut, nu sa fac cartofi in gradina, nu se face ceapa, nu se fac rosile. N-am mai mancat rosii din gradina mea de 3 ani, ca nu se face. De udat ud, ca la... vroiam sa strang bani luna asta si luna viitoare sa-mi cumpar si eu o pompa sa-mi trag apa din deal, s-o aduc la vale, dar nu am avut bani sa ma duc la Cluj. Cu ce?
Eu asta nu stiu, ce fel de conducere?! Nu se uita si ei in jos?... “Dar ne mai ducem si la voi!” ca noi suntem uitati de lume, ca suntem uitati de lume, am impresia. Ca altfel nu vad! Sa nu te mai duci si tu sa vezi ce-i in tara asta. La noi… Da citi sint mai necajiti cand ma uit la televizor si vad, eu traiesc boiereste fata de ce vad. Ii foarte multa lume nacajita... nacajata de nu se mai poate... sunt multii...
Nu intaleg de ce o lasat sa faca atatea buticuri cu vinaraie si se imbata astia ca chiorii si sa bat ca orbii... da pune ceva de mancarea, si mai ieftina oleaca mancarea asta... si vinul n-are decat sa-l faca si 200 mil kilul, ca nu ma doare capul pe mine. Cui ii trebuie, sa-l cumpere asa. Dar unde te duci, un’ te intorci numai buticuri cu vinuri si cu bauturi... de ce le-o dat voie sa faca atatea?! Da cu ce o facut aistia? Asta ma intereseaza. Cu ce? Si astia cu ce? Eu de ce n-am putut sa fac nici o casa ca lumea. Si aistia o putut sa faca... au vile, au... De unde? Numai ce ne amagesc pe noi, pe altul, pe altul... vand de la magazin la magazin... ii pretul cat mai... Eu am luat un REXONA de la un magazin cu 100 de mii! Ii deodorant de-asta. Fata l-o luat cu 75 de mii si mie mi l-o dat cu 100 de mii. Nu-i acelasi magazin?
Amagesc pe fiecare...
Ii tara noastra... numa, numa ii o mafie inchegata in Romania de n-o mai desface nici dracul. Nu, eu nu vada altceva! Ori ca eu is proasta ca n-am fost prin lume ori eu nu inteleg dar eu nu vad un lucru bun in Romania deloc. Ni s-o dus tara de rapa. Unde sta Basescu cand pe atata lume ii scoate din casele lor?! Oamenii aia o platit casele. De ce la unii le da voie sa aiba case si si apartamente pe la oras? Pe mine asta ma intereseaza. Cu ce?
Eu de la 15 anisori m-am dus cu mama la CAP. Ma lua cu dansa de sapam, praseam. De la 15 ani de cand ma stiu eu nu stiu daca am stat in casa pe furtuna, pe ninsoare, nu stiu daca am stat. Mai ales la CAP-eu. Am muncit de n-am putut, sa-mi cresc si eu copii, sa fac si eu un rost la copii. Si n-am reusit. O betiva n-am fost, o panarama n-am fost. De ce n-am putut sa fac? De ce? Eu nu inteleg de ce n-am putut eu sa fac. N-am muncit si eu tot cu 2 mani ca fiecare? De ce n-am putut face? De ce n-am putut si eu sa-mi ajut un copil? Sa zic si eu: “Ii dau si eu macar 1 milion la un copil, 1 milion, sa faca si el, sau sa se duca si el intr-o excursie... De ce? Care o fost motivul. Care?
Si la unii parca le vine cu apa. Parca le vine cu apa. N-am vazut! Peste noapte ii vezi cu vile, ii vezi cu termopane, ii vezi cu... De unde? Eu n-am reusit sa-mi fac nici din chirpici... si eu? Nu stiu... Eu asa vad lucrurile. N-au de ce sa se aghete copiii. Daca tu le dai numai bautura si discoteci. Atata libertate. Nici cum am crescut noi fara libertate deloc, dar nici cum is copii astia acu. Nu vad nimic bun. Nu mai stii de scoala deloc, de frica profesorului, tu esti mai tare ca profesorul. Nu mai stii de uniforma, de o regula in scoala, nu mai stii nimic. Se duc cu fustite, cu telefoane… cu… Ce-i asta... Dar asa era, la scoala asa era?
Foai! Eu am facut un ierbar o data. Era directoarea scolii... sa mor si n-am sa uit niciodata... Ne-o pus sa facem ierbar. Am pus si eu niste buruieni acolo, le-am pus intr-o carte acolo pe cuptor si s–o aprins... s-o aprins... Cand m-am dus... “Domnisoara, unde iti este ierbarul?” “Pai tovarasa directoare, iacasa, s-o rosit buruiana...” “Ia sa le vad eu!” M-am dus acasa, ca nu stateam departe de scoala, si... m-o batut asa de rau la palma de n-am putut sa scriu... Al doile an l-am facut de nu mai era nici un ierbar ca al meu. Da era stricta. Acu ii bat pe profesori in scoala... bat elevii profesorii in scoala... Mai este undeva asa? Nu s-aude asta nicaieri ca-n Romania... Sa bata elevii profesorriii. Sa se culce profesorii cu elevii... Unde s-o mai pomenit asta? Eu… Unde, unde sade Basescu? De ce nu se ia o masura cu oamenii astia... Mergi la primarie... daca-i convine iti arata ceva, daca nu, nu... “Dar Domnu…” “N-am chef!” Daca nu-ti convine du-te acasa si lasa pe altul... dar noi suntem prost, foarte prost informati... ca vai de noi, noi din auzite stim ca are sa deie sau sa se faca sau sa te duci sa bagi un act, sa faci... suntem foarte prost informati. De la primarie noi nu suntem informati.
Chiar omu de s-o dat jos la Campu Lung a zis: “Doamna asa suntem invatati, sa ne deie cineva, nu sa muncim prin propiile forta...” Dar cine sa ne deie? Ceausescu ne-o dat la copii servicii, ii adevarat ca ne-o dat... nimic de zas... Si nu era nici atata debandade, atata libertate. Atatea omoruri nu erau... nu era... acu eu nu stiu ce se intampla... Ii atata babilonie, atata nebuneala... Acu nu te mai poti intelege cu copilul tau. Ce se intampla? Nu suntem tot noi, nu suntem tot oameni?! Nu stiu ce se intampla. Au sa ne vanda... Vin italienii si cumpara pamant... de ce nu ne informeaza oamenii astia, de ce?! Il vinzi, ca iti da un 10 milioane de hectar, si anu urmator nu-l mai ai pamantul. De ce nu l-ar ara? De ce nu-l-ar strange gramada cum o fost la CAP? Cate un hectar de familie ne-ajunge de arat... Ca aduceam in ograda decat de pe 30 de arii. Si traiam. Aveam un porc in ograda, aveam si vaca aveam si vreo 21 de oi si pasari.
Vin italienii si cumpara pamatul si il seamana. Il lucra ei. Seamana grau si-l duc. Ei stiu unde-l duc. Stie cineva? Ei stiu. O gramada de oameni o vindut pamint.
Sa-i cumpar casa baietului, as vrea. Sa vad si eu copchiilor mei sa aiba si ei un rost in viata. Ca unii pre o duc bine si unii pre o duc rau. Ca nu ave sora mea lumina acasa. Ca nu dormeam, ca ma gandeam unde-s conducatorii nostri. Ca scrie fata mea la lumanare, pur si simplu la lumanare, ca in comuna primitiva. Si cati sunt de-aistia. Ai de capulire lor. Cati? Cati? Nu se mai poate. Is foarte multi. Sunt sate asa, sunt foarte multi. S-o iei asa pe toata partea Vasluiului, in toate satele istea, is nacajiti lipiti pamantului. Sunt altii care si-o inceput saracii case si n-o avut cu ce le acoperi si picau casele pe ei, si s-or darmat. Uite i-o ars casa la un baietan, i-o ars casa din temelii, toata toata toata. O umblat prin sat sa ia o leaca de papusoi si grau, ce le-o mai dat… I-o mai dat primarita de la Vutcani scandura si si-o ridicat casa. Noi avem primarita asta, ca-i pacat sa spunem ca-i un om rau. Dar nu mai face fata la atatia oameni ca-s multi, trag de ea, unii o dusmanesc. N-are cum intra in voie la toti. Fiecare si-apara scaunul. Ca asta-i lege. Si eu la fel asa as face.
Mi-o trecut prin cap sa merg la primarie, sa lucrez acolo. Da ce sa fac eu la primarie?
Eu, primarita? Vai de mine... dar n-am nici un liceu, n-am nimica, ce sa fac eu la primarie?
Pai n-am cum, ce sa... ai o convorbire cu cineva, ai o sedinta, ce sa stiu eu sa spun?
As fi vrut un servici si eu, macar cit de cit... M-am dus si eu la directoarea scolii, dupa revolutie, sa ma ia macar femeie de serviciu la scoala. Dar nu m-o vrut sa ma angajeze pe mine ca-s batrana. Macar la copchiii mei sa le deie servici. Sa aiba si ei macar. Eu oi lucra la ograda, i-oi creste copchii. Daca o facut un copil sa le ieu grija, i-oi creste cum io pute, daca oi mai putea, cu operatia asta. Sa n-aiba grija zilei de miine.
Io tare ma mai gandesc la tara asta, ca ce om manca, ce le-oi mai pune pe masa, cu ce i-oi mai imbraca... Vai de mine, ca nu mai pot. Ca nu am vrut averi. Eu chiar n-am vrut avere. Am vrut si eu o casa asa modesta, sa fiu si eu singurica intr-un colt al meu, sa nu zica, ia de colo, fa acolo… de n-am mai stiut de mine. Io chiar n-am mai stiut de mine... ca nimic nu le-o convinit. Ce am facut n-o mai fost bun. De eram la casa mea, eu am stricat, eu am facut ceva, nu-i nimic... Sa nu fi stat peste soacra mea, casa am facut, dar am facut in curte cu ea. Ar fi trebuit sa fac acte pe ea baiatului.
Asta-i doamna, doamna numa sa fiu proasta sau sa fiu picata in cap sa ma mai marit eu acuma. N-am trait o viata de om chinuita si amarata? Lasa ca fericirea mi-o fac eu. Daca-s singurica mi-o fac eu. Am nevoie sa stau linistita, va spun. Am avut baietul asta a lui fata mare, la mine, aicea de un an jumate de l-am intarcat si cand am venit de la Cluj l-am adus la mine. Am zas ca as sta in camera cu televizorul si sa am lemne. Ca toti banii i-am dat pe lemne. Am cumparat lemne toata iarna si toata pensia s-o dus pe lemne. Cu padurile noastre si cumparam lemne. Si cu banisorii astia pe care-i am eu m-as descurca numai eu cu baietul, dar in rest…
La noi habar n-au de noi. Cate sunt batute de oameni... Cate sunt batute... Dupa ce am crescut mare si m-am maritat, numai vo 8 luni de zile dupa ce m-am maritat o fost bine si frumos. Dupa 8 luni de zile o inceput sa ma bata... Cind am crescut ii ziceam la mama mea: “Da mama ce proasta ai fost sa stai la barbat sa te bata si ai facut si 5 copchii!” Ei cand am intrat eu cu copchii mei o inceput sa ma judece fata mea, a inceput sa ma judece fata aceea mica. La ce ai facut mama 5 copchii sa ne chinuim pe langa tine.
Ce sa-i zic, bietului copil? Am inceput sa plang. Ce pot sa-i spun... daca am indurat asa... N-am vrut sa-i despart pe bietii copchii deloc. N-am avut decat sa indur cat o trebuit.
M-am dus la politie, cand am facut baietul, in ‘87, m-o batut rau di tat. Am luat baietii si m-am dus la politie... matusa lui dupa tata era primara atunci si m-o intors inapoi: “Fanica, du-te inapoi... Fanica, sa-ti treaca. Fanica draga, unde-ti lasi copchii?” Dar n-o facut nimic. Pana la urma m-am intors inapoi, m-am intors inapoi. Cand am auzit ca fata-i bolnava vroiam sa zbor sa-mi vad fata... Ei, am venit inapoi si am mai facut inca o fata si pe urma bataie... mai rau am facut… Maica-sa, ce panorama o facut: “Ti-ai lasat barbatul. Ai plecat. Esti o curva, o haimana, esti asa si pe dincolo.” I-am zas sa deie Dumnezeu si Maica Domnului sa aiba fericire la copchii, ca are o fata si un baiet, sa aiba fericire la copchii daca am calcat strimb macar o data in viata me, macar o data. Si are o fata de 37 de ani si nu-i casatorita, are baiet de 43 de ani si nu-i casatorit. Si n-are fericire de la nici unul, ca Dumnezeu nu doarme, mai amana, dar nu uita, tare m-o mai blestemat… Si ma blesteama intr-un hal fara de hal, si el si soacra, si pe mini si si pe copchii.
Eu i-as scoate la marginea satului pe toti aistia, daca as ave o putere, si i-as impusca de n-ar ramane unu... Ajunsasam la disperare ca am zas ca-l omor. Si zaceam la copchii “Ma... io il omor.” Si copchii incepeau sa planga... “Mamica draga, linisteste-te.” si ma duceam cu cutatu in mana sa-mi tai gatul si venea fata aia ce mica si zace “Mama, proasta mai esti, Dumnezeu ti-o dat zalele astea sa le traesti, de ce sa te omori?” si ma intorceam inapoi plangand cu cutatu in mana, de cate ori, de cate ori... numai sufletul din mine stie cate pacate am facut si cat m-am blestemat sa mor... de cate ori am zas ca dupa cate m-o blestemat altii m-am mai blestemat si eu… ca vedeam ca n-am nici o putere ca imi ziceau, “Cee nu fa! Colo nu te du! Colo nu da! Colo nu fa!” Eu is o fire de om ca daca am ceva si o venit cineva nacajit in ograda me sa-i dau sau sa-l ajut, asa i firea me, nu pot, pur si simplu nu pot. O venit o femeie dupa ce am venit de la Iasi de la spital, nacajita, numai zdrente pe ea si o inceput sa planga cand o ajuns la poarta... si m-a strigat afara nora, “Mamica, te straga cineva!” Cand ies afara, ce sa vezi? O femeie necajita. Aduna bani pentru operati la copchil, dar nu tine minte cu ce boala are. “Doamna, uite am sa fac operatie la un copchil si daca vreti si puteti sa ma ajutati.” Ma gandeam sa-i dau bani? ca daca vine barbatu meu ce sa-i spun eu... Si i-am dat 100 de mii. Atata am avut. De-abia am venit si eu de la operatie, eram cu capsele nescoase de la gat. “Uite fata, de la operatie am venit si eu iti dau si tie de-aici asa cum mi-o dat si mie altii,” Daca eu am venit aici fara sa cunosc pe nimeni, am avut un frate de la tata care o stat aicea la Cluj, da o vandut apartamentul si s-o dus la Galda. Cand am venit eu sa m-operez o venit la gara la Cluj si m-o dus la un fin al lor. Ei omul ista mi-o oferit un pat bun, ceva de mancare, si o vorba buna. Eu de ce n-as pute la randul meu sa ofer la fel? Is om si eu. Si poate cum am avut nevoie de el si altul are nevoie de mine. Dar sunt foarte multi oameni care nu vad lucrul ista. Nu-l vad. Ei pur si simplu numai lor sa le dai... ei, dar nu sa poate... eu nu pot.
Apoi cand am venit ultima oara era o aglomeratie la Cluj, cu fotbalul, ca n-aveai unde sa pui piciorul asa aglomeratie. Cind am coborit in gara la doi noaptea... Era un frig... burnita si nu te pricepeai ce era afara. Eram cu o doamna de la Bacau, si ea venita la o sora cu cancer. Si zice hai sa mergem amandoua cu un taxi, zice. Eu opresc la unitatea militara si pe tine te duce la spital. Am luat un taxiu. Intai o lasat-o pe ea la unitate si pe urma eu la spital. Si cand am ajuns, nimeni, nimeni, nimeni. Puteai sa tragi cu pusca. Omu de servici, portarul era dus sa incuie usile. Si am stat cat am stat acolo si o aparut omu de serviciu, portarul de-acolo de la spital. Si zace, “Da doamna cum sa va las aicea?” - ca chiar am zas ca Dumnezeu m-a aparat din toate punctele de vedere. Eu de-acu eram multumita “Lasati d-le, eu ma asez aicea pe un scaun si tre sa vina cineva.”  Da el zace “Nu doamna, nu va lasa. Haideti cu mine la capela.” Si mi-o luat geanta din mana si m-o dus la capela si cand am ajuns acolo nu mai era nici un loc, era plin. Era parintele Dumitru, se cunostea cu persoana asta, si “Sa traiesti parinte!”
O capela, ca o bisericuta da unde sunt cateva paturi si primeste peste noapte, ii cazeaza acolo, si am platit 60 de mii. Si s-o intors parintele. “Nu stiu cum, dar faceti un loc lui doamna. Ca unde incap atatia incape si doamna!” si am dormit la capela. Ca-i atata distanta sa vii tu de la Vaslui la Cluj. Pai nu m-o aparat Dumnezau pe mine, din toate punctele de vedere? Si eu era sa-mi iau gatul, ca o bleaga? Da. Asta-i spuneam si fetei.
Am avut nepoata asta mai mare, in clasa a 3-a, de sarbatori la mine. Si intr-o noapte se scoala, - mama ei era cu burta, eu am facut 2 gemeni si-i era si ei frica ca o sa faca si ea 2 gemeni... Ave o burta! “Doamne, tu Mihaela! Sa fereasca Dumnezeu sa faci si tu 2 gemeni,” “Dar pana la urma sa-i fac, sanatosi sa fie, si sa scap si eu cu bine.” O am bolnava de inima pe copchila asta. Asa s-o nascut. Putem sa o duc s-o operez. Cu ce bani. Ar trebui s-o operez... Asta as fi vrut sa-i spun lui Basascu sa-mi pot opera copchilu, sa pot sa vad eu ca-i fac bini. - Si intr-o noape, am vorbit de cu sara, in casa asa, asa cu peretii, “Doamne sa ferasca D-zeu sa faca Mihaela 2 copchii.” Fata cand sa scoala dimineata: “Mamaie, stii ce am visat azi noapte? Am visat mamaia un mos batran si o zas ca-i doamne doamne ase cu barba alba si mi-o spus sa-ti spun sa nu mai faci bine la nimeni ca toti iti vor raul... Tu sa-ti ai grija ta si sa-ti faci bine tie.” Am inlemnit si am inceput sa plang. Cum i-o trecut prin cap unui copchil... “Da mamaie, asa am visat. O facut mama 2 baieti si am visat un mos si o spus sa nu mai faci bine la nimeni si sa-ti faci tie, sa nu mai faci bine.”
Parca m-am rupt facand bine. Am dat cat am putut. Daca cineva a venit la poarta me, i-am dat cat am avut. Daca am avut 2 oua, unu i-am dat. N-am putut si nu pot! Si mai ales, nu stiu cum sa-ti zic, daca am crescut toti 5 frati la un loc si nacajati de tot am trait, cu un tata betiv de nu s-o mai putut. O muncit biata mamaie cu noi pana nu mai vazut. Cum sa nu ma duc eu sa vorbesc cu fratele meu?
Io... noi ne-am iubit fratii de... io pana m-am maritat n-am stiut sa ma cert cu fratii mei. Si-acuma nu ne vedem, fratele asta mai mare nu mai pre vorbeste cu mine, din cauza barbatului meu. Ce vorbesti? M-o batut la nunta baietului de o fost sa ma omoare. Avem nodulul cela la gat si aveam operatie extrauterina... sa ma omoare ca ma culc cu frate meu. Si fratele meu era la Bucuresti si nu ne-am vazut de un an de zile. Prin telepatie ne culcam, nu stiu ce sa zic, asa nesamtat de om, nu stiu, fiare salbatice, cum am trait... Ma intreb za si noapte cum am trait io cu asa ceva. Cum ma bag eu in pat langa lighioana asta. Ca nu-i decat o lighioana, o fiara salbatica. Cum? Cum am facut eu 3 copchii... Da cate chiuretaje am facut eu cu manuta mea. M-am scrijit eu... ca nu ma puteam duce la doctor ca nu-mi dadea bani... cum ma schijuiau si ma bateau ca nu-s copii lui. Barbatu meu n-o stiut altceva decat sa se culce cu femeia, n-o stiut altceva. Sa beie, sa bata si sa sa culce cu femeia, in rest n-o stiut sa faca nimic. Daca o facut ceva, o facut numai cu ambitii, numai cu mofturi, numai cu panarama... Copchii mei o crescut in haos in ograda. Copchii mei n-o stiut sa duca si ei la discoteca... sau sa vorbeasca frumos in casa, fara sa se tipe, sa... daca avem o problema sa dezbatem si noi problema asta sa iesim la un capat cu ea... nu sa poate... numai oa si ploa.. Numa scandal... Numai scandal... numa cu blesteme, numa cu injuraturi… nu o vorba sa vorbim si noi: “Uite azi plec la Cluj si nu stiu daca o sa ma intorc inapoi.” Nu.
Si i-am lasat plangand pa tati copchii... “Nu plangeti copchii! Stati linistiti ca Dumnezeu ii mare...” “Pai nu veneam la tine?” “Nu veniti mama, stati linistiti...” Acuma daca sunt la Cluj, cu ce bani sa vina la mine saracii? Am platit 2 mil 130 mii lumina, curentul electric, 180 mii o ramas sa plateasca cablu. I-am lasat 1 mil jumate acasa, am 200 mii datorie la un magazin, ca am cumparat pempersi la asta mica de-a fetei. Si daca in caz ca m-a operat sa vina sa ma ieie de la operatie... La ce sa vina la mine?
Nu-s satula de dansul? Sa-l vad bat si pe aicea? Deie-mi pace, macar nu ma mai nadusi si aici... N-o muncit nimic, pur si samplu... O sapat fantana, n-o dat de apa... o sapat 70m! Sa platesti 1 mil 200 tubu de sapat si daca sapi 2 zile si n-o dat de apa. Si daca n-o dat de apa trebuie sa plateasca jumatate. Si n-o dat... Cu ce sa vina copchila dupa mine. Vorbim la telefon si mi-am incarcat si eu telefonul.
Mi-am luat si incarcatorul la mine. Ne sunam si vorbim. Ce sa facem altceva. Ii departe si-s bani sa vina pana aici. Ca sa vina un copchil la mine, ii trebuie 2 mil de lei ca sa ajunga pana aici si inapoi. Si 2 zile pierdute.
Da’ nu stiu daca ma opereaza sau nu. De la Iasi o zis ca ma opereaza, nu pot sa stiu daca ma opereaza sau nu. Cine stie ce mi-a face. Sa zicem, io stiu, daca ma opereaza, azi, maini... data trecuta cand m-o operat pe 27, m-o operat, joi, nu, miercuri sara, m-o tanut joi si vineri la pranz mi-o dat drumul, cu taietura cu capsele pe tren am vinit pe tren. Si apai zaceti ca, de ce m-o fugarit asa, i-am dat 3 milioane, prin interventii, 1 mil jumate la anestezist si 3 mil la doctor, ca atata am avut, si nu ca n-o fost multumit, m-o trimis acasa? Pai?
Bine ca n-am avut probleme. Multumesc la Dumnezau. Dar stiti ca taietura ma ustura de nu mai pot. Taietura ma ustura de nu mai pot. Da, dar mergem inainte, ce sa fac. Unde sa ma duc? Unde te-ai duce, tot aceea ii... Ca doctorii... Vai chiar acuma cand o murit barbatul cela pe la Iasi... O galagie cu doctorii ca “Nu iau” ca “Nu fac” Ba chiar fac. Chiar fac. N-o stiut care sa ia mai mult... Ca doctorita asta de la Iasi... 400 de mii pentru un test de osteoporoza, 400 de mii o sampla analiza de VSH, 400 de mii! Da ce-i domnule asta?! Isi bat joc... Si pe bonul fiscal o trecut pretul pe jumatate... I-am spus: “Doamna, nu am, pur si simplu nu am, nu am cu sa ma duc acasa!” De ce nu mi-o trecut toti banii. Unde se duc banii?
Da’ parca poti sa intrebi. Ca ti-i frica sa intrebi. Doctorii nu-s verificati, nu-s verificati. Si in ziua in care am facut testul de osteoporaza erau 30 de femei... Eu eram a 30-ea si dupa mine o mai venit vreo 7-8. Cate 400 de mii numai de test. Cati bani is la 30 de femei... da’ plus ecograf, plus vizita, plus analiza... cati bani s-o dus in mina doctorului cela. De ce? Doctorul ista are salar... Eu am pensie de 3 milioane, dar el are salar de 40 de milioane, nu? De ce-mi ia banii mei? Io nu zac, ca, noi i-am invatat cu narav, asa ma gandesc, ca omu i-o dat, nu? Dar istia ni-i cere, pur si simplu ni-i cere. Si cand esti bolnav dai din cit nu poti... n-ai cum.
Spusai exact ce vad eu, cum vad si eu lucrurile. Apai nu pot sa zac ca vad si eu lucrurile aiurea. Dar ii pre mult rau, prea multa debandare in lumea asta de nu ne mai putem noi... Nu stiu. Eu inteleg ca-i criza, da se scumpeste pe zi ce trece... cresc accizele, dracul sa-i mai ieie… de ce cresc numai a lor si a noastre nu. De ce, de ce? De ce daca o crescut accizele si o scumpit carnea si o crescut zaharul la 50 de mii kg si mie-mi da tot 3 milioane pensie? De ce cresc in tara asta? Care-i motivul de cresc? De ce? Si de ce nu-s la toate magazinele la acelasi pret? Eu asta ma framant, de am nopti intregi nu pot dormi? Daca s-ar face... daca Basascu ar fi sa ne auda... cu voce tare vorbesc sa zici ca-s nebuna cateodata. Unde sta omul ista, nu vede cate sunt in tara asta? Nu vede? Pai nu-i si el om, ca si mini? D-ta nu esti om? Esti un om ca si mine. Ca nu esti un drac.

Pentru versiunea in limba engleza trimisa la Casa Alba faceti click aici: http://ellaveres.blogspot.com/2013/02/open-letter-to-white-house.html

Nota: Azi, 4 Martie 2013,  am primit un e-mail de la Cabinetul Dnului Basescu:
Mon, Mar 4, 2013 at 4:14 AM
Message starred FROM procetatean@presidency.ro
Raspuns petitie
Petitia nr.3668
Data: 04-03

Doamna Ella Veres,
Am luat cunostinta din petitia adresata Presedintelui României, domnul Traian Basescu, despre solicitarea dumneavoastra.
În vederea analizarii problemelor semnalate, petitia dumneavoastra a fost trimisa la  Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala VASLUI.
Urmeaza ca, în termenul legal, institutia sesizata sa comunice, Administratiei Prezidentiale si dumneavoastra, solutia adoptata.

Cu stima,
Consilier de Stat
Gabriel-Cristian Piscociu

Nota: Azi 19 martie, 2013 a venit raspuns de la Vaslui. Nu prea inteleg cu ce ajuta, dar poate imi explicati?

E un PDF asa ca numai asa l-am stiut pune la vedere.
http://ellaveres.com/Vaslui.pdf

13 comments:

  1. Buna ziua doamna Veres.
    Am citit scrisoarea dumneavoastra in Jurnalul National, si da, este ceva ce intalnesti la fiecare colt de strada de cand acest basescu a devenit presedintele tarii. In ce priveste initiativa dvs de a-i scrie si presedintelui Obama, nu stiu cat de eficienta va fi in scopul ei. Si eu i-am scris presedintelui Obama de vreo 2 ori, prima data sa-i spun cu cine are de-a face, ce este de fapt basescu, si a 2-a oara sa-i explic despre fostul ambasador al USA la Bucuresti, numitul gittenstein, si cum excelenta sa a spus despre romani cand au iesit in strada sa protesteze impotriva lui basescu, ca ar trebui sa fie multumiti ca nu sunt impuscati ca in Libia. Asa ca doamna Veres, scriindu-i presedintelui Obama nu va provoca nici un efect pozitiv in aceasta problema, intrucat chiar administratia americana il sustine pe presedintele basescu.
    Daca vreti sa aflati mai multe despre Romania si despre trista perioada de cand acest om e presedinte, ma puteti intreba.
    Succes in continuare !

    ReplyDelete
  2. Multumesc de comentariu si urari.
    Sigur as vrea sa stiu mai multe. Acum eu ma pregatesc sa scriu un eseu despre nepotism, implicit si coruptie, si m-ar ajuta.
    Desigur scrisorile noastre catre Casa Alba se pierd in sacii zilnici, dar totusi nu se stie niciodata, nu? Cum eu am intilnit-o pe Fanica in tren si am putut sa fac putinul asta ptr. ea, cine stie, poate cineva citeste si da mai departe. Ptr. mine insasi faptul ca am scris, pus in plic, pus timbre pe plic, primit chitanta de la posta zicind ca scrisorile merg in Romania si Washington DC cumva mi-a dat speranta. Putinul care il pot face l-am facut. Asa cum si dvoastra ati facut ceva cind ati trimis, nu?

    ReplyDelete
  3. Bineinteles, oamenii ca noi nu vor renunta niciodata la lupta lor, si vor face tot ce le sta in putinta sa scoata adevarul la suprafata. Orice gest, cat de mic, este binevenit.
    Eu personal am scris o scrisoare inainte de referendumul din vara trecuta pentru demiterea presedintelui. Scrisoarea a fost un raspuns la reactia de sprijin si sustinere reprezentantilor guvernelor Europene europene si a unei parti a Comisiei Europene pentru presedintele basescu. Nu imi venea sa cred ca oameni care vin din tari democratice sustin un "wanna be" dictator.
    Deasemenea scrisoarea mea a fost un raspuns la reactia slaba, sau poate prea diplomata a primului ministru Victor Ponta, care fiind invitat la Bruxelles, nu a spus mare lucru, si s-a cam supus cerintelor de acolo, desi erau absurde.
    Am trimis scrisoarea mai multor publicatii internationale, printre care New York Times, Le Figaro, Der Spiegel, si alte cateva, plus catre UE, si CE la divizia pentru drepturile omului. Sincer sa fiu, nu stiu cat de mult a ajutat, dar stiu ca mi-am facut datoria cum am putut. Si daca mai multi romani ar proceda ca mine si ca dvs, poate lucrurile s-ar indrepta. Va trimit mai jos textul din vara, si cu aceasta ocazie, puteti afla si lucruri noi despre Romania actuala, sau cel putin cea de acum 7-8 luni.
    Daca imi lasati o adresa de e-mail, va pot trimite scrisoarea respectiva cu cea mai mare placere.

    ReplyDelete
  4. nu a ajuns aici textul din vara.
    eu sunt la ella[at]ellaveres.com sau pe facebook ellaveres.
    lumea e dezinformata peste tot, aici ca si in romania.
    asa ca trimiteti :) poate poate

    ReplyDelete
  5. Tocmai v-am trimis-o.
    Enjoy :)

    ReplyDelete
  6. comentarii de pe jurnalul.ro restul de peste 700 sunt duplicate ale primului comentariu.

    749. De Autor: Ella Veres , muista si kurista la LATRINA 3 | 20 Feb 2013 13:44
    La TIRGOVISTE trebuie dus si sa-l CIURUIM cu mii de gloante , pe JAVRA ORDINARA TIGAN IMPUTIT , FELIX-KHIORUL TURNATORUL , sa-l omorim ca pe o JAVRA ORDINARA ........ Te vom linsa , tizgane degeaba te ascunzi........ La crematoriu cu tine tizgane turnator ......... Sa mori in chinuri grele tizgane turnator............La TIRGOVISTE trebuie dus si sa-l CIURUIM cu mii de gloante , pe JAVRA ORDINARA TIGAN IMPUTIT , FELIX-KHIORUL TURNATORUL FELIX-KHIORUL TURNATORUL , sa-l omorim ca pe un caine pricajit ........ Te vom linsa , tizgane degeaba te ascunzi........ La crematoriu cu tine tizgane turnator ......... Sa mori in chinuri grele tizgane turnator !

    750. De Georgeta | 20 Feb 2013 12:40
    Scrisoarea d/nei Ella Veres nu ma impresioneaza atata timp cat Departamentul de Stat al SUA prin mesagerul sau trimis in luna iulie 2012 si prin ambasadorul Gittenstein l/au sustinut pe Basescu, ba chiar pe imbecila de Macovei, care era mentorul lui Gittenstein .Sa ma lase in pace romanii emigrati in SUA care l/au pupat in cur pe Basescu si care sau facut luntre si punte ca si Gittenstein ca Basescu sa ramana la putere. Imi pare rau dar americanii sunt in mare parte de vina de mentinerea la putere a lui Basescu iar emigratia romaneasca nu a fost decat un sustinator fervent al nemernicului Basescu.. Imi pare rau pentru Fanica din Vutcani.

    751. De Jan | 20 Feb 2013 12:34
    Un reportaj de-a dreptul zguduitor.Trebuia sa vina o straina sa-l publice.Vedetidomnule Ponta?Acestea sunt marile probleme ale romanului.Egalitatea de sanse.Dreptul la viata,la o viata decenta.Invatam la istoria (comunista ce-i drept)ca la procesul grevistilor de la Grivita din 1933,Chivu Stoica,un simplu muncitor,intrebat fiind de ce nu au respectat legea si au facut greva ,ar fi afirmat:"Inaintea oricarei legi sta dreptul muncitorului la viata".oare acum nu este valabila aceasta sintagma?De ce ii lasati pe unii sa se lafaie ,iar pe cei maimulti nu ii lasati nici sa traiasca?

    752. De Flavius | 20 Feb 2013 11:04
    Bravo Nemo, daca cineva nu e de acord cu ce spune un articol il spanzuram.

    Adevarul e la mijloc. Nu o duci bine in tara noastra. Dar sa fim realisti, trebuie sa fim atenti la propria conditie. Daca stii ca nu iti poti sustine propria persoana, atunci nu mai fa inca 10 omuleti care sa ii chinui.

    E nedreapta toata situatia, dar asta avem. Nu mai simpatizez vreun regim, lucrurile bune le vor face oamenii, nu orientarile politice.

    Cat despre Ella Veres, frumos articol, lacrimogen. Dar nu cred ca e cazul ca dumneai sa vina sa se implice din apartamentul ei caldut din New York. Daca era aici, sa cunoasca toti factorii, era o alta problema. Dar ii multumim pentru griji.

    Pana una alta asteptam jurnalistii de la noi din tara sa isi faca treaba si sa fie jurnalisti - stiu dumnealor ce inseamna asta.

    Articolul acesta nu e altceva, decat o incercare de a strica imaginea unui om care deja are o imagine putreda.

    O zi frumoasa tuturor

    ReplyDelete
  7. 753. De redactia | 20 Feb 2013 10:26
    @kviatkovski. Tocmai am atasat un fragment din inregistrarea audio a declaratiei doamnei Fanica.

    754. De un basist | 20 Feb 2013 09:31
    si daca e reala,povestea, de-astia ca baba asta,care mai fac si 5 nepoti,pot fi incadrati la ciumpalaci si ratati in orice carmuire ar veni la putere!

    755. De nemo | 20 Feb 2013 09:29
    mai kwiatkowsy ,ca tu cauti veridicitate la ce relateaza ella veres,stiu!dar ce nu este adevarat in ce relateaza?nu e asa in romania?nu ne-a spus basescu ca o sa traim bine si ,de 8 ani,asteptam sa traim bine?cu ce minte jurnalista ?cu ce ma lepra pupincurista,probabil plina de bani,mi-e sila de asa oameni,jegule!

    756. De Kviatkovski | 20 Feb 2013 07:40
    Daca nu ma-n sel este aceeasi Ella Veres care nu de mult se plangea de un viol din tinerete.Nci atunci si nici acum nu prea imi vine sa cred veridicitatea celor scrise de susnumita.

    757. De Maria | 20 Feb 2013 06:57
    Tare mult as dori ca redactia jurnalul.ro sa ne tina la curent cu rezultatul demersurilor dnei Ella Veres catre cei doi presedinti.

    ReplyDelete
  8. si a mele raspunsuri:

    @ Autor: Ella Veres , muista si kurista la LATRINA 3
    Se poate va rog sa nu mai puneti 700 de comments pe minut :) ca v-am auzit. Sper sa razbesc si eu prin hatis cu comentariile la comentarii. Ce mai tembeleala :)

    @ Georgeta
    Dupa cum am spus eu nu sunt la curent cu situatia actuala minut la minut in Romania. Ma bucur ca ati inteles vorbele lui Fanica, imi pare rau ca nu mi-ati inteles micul meu gest de sustinere de departe. V-as ruga sa nu generalizati in bloc despre actiunile si intentiile unitare ale diasporei romane in America. Nu exista asa ceva. Eu sunt independenta.

    @ Jan
    Multumesc ca apreciati efortul. De asta am si robotit la procesarea materialului ptr. ca Fanica mi s-a parut o femeie curajoasa si demna, care isi intelege si asuma libertatea cuvintului, si nu e intimidate de cei cocotati la putere, si ca atare ar da curaj si altora.
    Dar trebuie sa mentionez: 1. Eu am cetatenie dubla, deci nu ma calific ca straina. 2. Colegul meu Robert Veress a lucrat si el din greu la redactarea materialului ca sa il puteti citi.

    @ Flavius
    Desi e amuzant, vedeti ca sarcasmul strica la frumusete/comunicare :)
    1. Biata Fanica nu a vrut sa aduca copii pe lume, ci a fost silita de imprejurari. Daca doriti sa cititi despre acest lucru, am afisat o versiune integral a istorisirii ei pe blog.
    2. Sunteti un dragut ca ma atentionati sa tac din gura pe motiv ca nu locuiesc in Romania sau in un frigider/congelator. Am si eu dreptul la cuvint, cum aveti si dvoastra.
    Va doresc o zi cu turturi.

    @un basist
    E reala, draga domnule, e f reala. Sa stiti ca aici o femeie la 47 de ani nu e considerata baba. Precum un flacau ambitios si vehement ca dvoastra uneori nu e socotit inca matur, ca sa putem discuta cum e cu ratarea si plozirea. Adeseori ii spun asta si fiului meu. Mai vorbim putin mai incolo?

    @ nemo
    Multumesc ca ma aparati. Am ramas tablou totusi! Ce mai diatriba de toata virulenta eminesciana am iscat! Are si Kviatkovski dreptul la piuit :)

    @ Kviatkovski
    Da, nu va inselati, este aceeasi Ella Veres dar va inselati amarnic ca as pune basne la gazeta. Dar daca va e mai usor sa credeti altfel, va rog. Principalul e ca dialogati, sontic, sontic, dar sunt sperante :)

    @ Maria
    Multumesc: Am mers la posta cu plicurile ieri. Am pus timbre cu The Hulk si Batman si Captain America ca sa fie clar ca super eroii sunt cu ochii pe Dnul Basescu. Am primit chitanta ca dovada ca au pornit inspre Palatul Cotroceni si Casa Alba. Am simitit o mica multumire sufleteasca, parca am dat jost 4 kg. Va urma. :)

    ReplyDelete
  9. Very witty :)

    ReplyDelete
  10. Offf, povestea Fanicai e povestea atator oameni in Romania:( Am avut un nod in gat cand am citit-o. Intr-adevar, SUA si puterile occidentale il sustin pe Basescu, asa ca nu stiu, daca vor da curs acestei scrisori. Frumos gest ca te-ai gandit la biata Fanica. Multumim pentru scrisoare!

    ReplyDelete
  11. @iulia: mutumesc. eu ma gindesc ca sunt dezinformati. din pacate, mai ales aici, nu prea stau dinsii sa analizeze romania, e o tarisoara undeva departe printre multe altele, plus au si ei problemele de aici pe cap. poate asculta si ei la cine striga mai tare? dar pic cu pic daca vocile se ridica poate vor razbate?

    ReplyDelete
  12. Nu exista dezinformare la acest nivel. America stie foarte bine ce face, si de fapt nu face altceva decat sa isi sustina propriile interese in zona. Asa procedeaza o super putere mondiala. Ca la urechea lui Obama nu ajung toate aceste detalii se prea poate. Dar administratia SUA stie care este situatia, si a ales sa sustina aceasta persoana care din nefericire pentru romani a ajuns presedinte. Ideea e ca marile puteri mondiale nu doresc o Romanie puternica, ci doresc un animal slabit, care e plin de capuse, si a fost asa in ultimii 20 de ani. Si crede-ma, Romania are un potential economic imens. Tocmai asta e blestemul nostru. Bogatia. Incepand cu Decebal, care avea tone de aur, si a atras prin asta atentia imparatului Traian, pana la turcii, habsburgii si fanariotii care ne-au secat de-a lungul secolelor, pana la tezaurul dus la rusi in timpul razboiului mondial, si terminand cu comoara de la Rosia Montana, pe care au pus ochii marile corporatii mondiale. Bogatia noastra e blestemul nostru. Numai cu oameni capabili si patrioti vom putea stopa acest fenomen, si poate, vreodata, si noi romanii vom beneficia de bogatiile Romaniei.

    ReplyDelete
  13. Nota: Azi, 4 Martie 2013, am primit un e-mail de la Cabinetul Dnului Basescu:

    Mon, Mar 4, 2013 at 4:14 AM
    Message starred FROM procetatean@presidency.ro
    TO ella@ellaveres.com
    Raspuns petitie

    Petitia nr.3668
    Data: 04-03

    Doamna Ella Veres,

    Am luat cunostinta din petitia adresata Presedintelui României, domnul Traian Basescu, despre solicitarea dumneavoastra.

    În vederea analizarii problemelor semnalate, petitia dumneavoastra a fost trimisa la Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala VASLUI.

    Urmeaza ca, în termenul legal, institutia sesizata sa comunice, Administratiei Prezidentiale si dumneavoastra, solutia adoptata.

    Cu stima,

    Consilier de Stat
    Gabriel-Cristian Piscociu

    ReplyDelete