Pages

4/17/13

Cetățenie cu noroc

 In citeva saptamini fiul meu va deveni cetatean american. Mi-am amintit cum acum doi ani am trecut prin emotii teribile, de la atacuri de anxietate la exaltare mistica. Desi el pare nonsalant, m-am gindit sa le postez ca poate si altii se pregatesc sa devina cetateni americani, si sa stie ce-i asteapta. In versiunea engleza sunt mai multe capitole. In timp le voi traduce si in romana, dar ma omoara diacriticele.

Cetățenie cu noroc
1 Martie, 2011

6:30 dimineața. Sună telefonul: ‘Hello? Hello? Alo?’
‘Ce hello?! Zi alo! Auzi acolo, hello! Că nu suntem americani. No, să ai succes la interviu!’
E susținătorul meu, Florin Bursuc,
șeful
biroului tehnic de la Oficiul Național De Poduri Și Drumuri Cluj Napoca. Și pe rând alte voci îmi urează noroc: Anita, secretara, Vasile, proiectantul, Petrică, inginerul șef adjunct, toți își zic numele frumos și îmi urează succes la cetățenie că așa le-a zis șeful, domnul Bursuc. No tu, i-a luat cu arcanul!
‘Și un mărțișor frumos și ziua femeii cu noroc.’
Am rămas cu gura căscată! Mă bucur mult, că sunt stresată cu cetățenia americană. Aseară
mi-am facut geanta pentru dimineața: pașapoarte vechi și noi, cartea verde, certificate de naștere, de căsătorii, de divorț
uri, de deces, traduceri ștampilate la notariat, totul pus într-un dosar frumos bleumarin.
Numa’ să îndrăznească la interviu să zică nu, că îi mușc de nas, ce naiba!
Florin Bursuc zice mare și tare la telefon că dacă americanii nu-mi dau cetățenia, ‘să se duca’n paișpe, și gata.
Hai acasă că nu ești tu a nimanui. Noi te sprijinim, toți în păr, la Drumurile Naționale Române.’Corul Drumurilor Române zice zgomotos de răsună biroul că Da!
No, cu zâmbetul pe buze o pornesc la metrou. Așteptăm pe peron. Cinci minute! O să întârzii dacă nu vine metroul. Atâta îmi trebuie! Trebuie să fiu acolo la 8:00.
Mi-i somn că am dormit numai vreo patru ore. Îmi sprijin geanta pe banchetă, apoi o țin strâns, dacă o pierd? Mi-e toată viața în ea. Asta mi-ar lipsi acuma.
În metrou lumea merge la serviciu.
Un nene cu pălărie de cowboy, unei tinere trupeșe cu jeanși mulați îi iese muzica salsa din urechi, un domn cu păr alb și lung ca și Einstein rumegă gumă de mestecat. Are papion vișiniu. O doamnă cu fața lătăreață, poate din Kirghiztan, cu căciulă de blană sovietică citește biblia. O doamnă africană cu blană și eșarfă, părul pieptănat într-un coc ordonat de bunica doarme liniștită.
În ziar scrie că au făcut $1,4 milioane în amenzi de la călători fără bilet pe autobuze. Sindicatele protestează împotriva republicanilor. Oscarurile n-au fost o surpriză: Colin Firth și Natalie Portman. Și că starurile au purtat multe rochii bej la ceremonie. Și că Charlie Sheen și-a dat iar drumul la gură pe un talk show cum că adoră iubitele lui, staruri porno, și că urăște pe creatorul telenovelei lui 2 bărbați și ½ și ca atare nu va mai fi nici un episod de 2 și ½ și cum că Charlie acuma va primi un contract de $10 millioane ca să scrie o carte despre ce de rahat a fost pe platoul de filmat.
Horoscopul meu, leu, zice să fiu deschisă sugestiilor.
Ajung la stația Brooklyn Bridge și întreb un polițist unde e 26 Federal Plaza, US Department of Homeland Security, New York, New York 10278. Îmi zice, ‘Mergi la stânga și apoi două străzi la dreapta.’ Un domn pășind vârtos ca Walt Whitman, cu păr alb, lung și cârlionțat ieșind de sub pălăria de fetru mărșăluiește împreună cu mine.
Și el cu cetățenia, dar lui nu-i pasă. A venit aici de 50 de ani. Își dă cu presupusul că nu eram născută eu acum 50 de ani. Eh, nu l-a preocupat cetățenia. Mă mir, dar știu mulți bărbați aici care nu-și fac cetățenia. Cartea verde e de ajuns.
Ajungem la intrare. Securitate, jos curelele, goliți buzunarele, botinele jos.
Gata. Liftul. Etajul 7, camera 700.Bine ați venit la Biroul De Preluare a Cetățeniei din New York.
Paznicul îmi cere să închid telefonul. Nu e voie celular si alte wifiuri.
Mă îndrumă la ghișeul #50.
‘Bună dimineața,’ zice doamna Orama. Îmi ia hârtia de invitație la interviu, ‘Luați loc si relaxați-vă, și așteptați să vă cheme la difuzor.’
‘Beatrice Renault, ușa #1,’ zice o voce prin pârâiturile microfonului.
O doamnă însărcinată așezată lângă mine se plânge că a avut programarea la 7:20, a adus-o soțul cu mașina la 6:30, ce se întâmplă?! E deja 8:30 și s-ar duce la toaletă.
‘Izo Lopez,’ zice difuzorul.
Trece o domnișoară cu verigă în buze și jeanși mulați, decolteu amețitor, mamă mamă.
Lumea studiază cărțulia cu cele 100 de întrebări, cu steagul înstelat și cu vulturul și cu strămoșii ancestrali sculptați în muntele Rushmore. A mea e facută ferfeniță de atâta citit. Nici n-am adus-o cu mine.
Scaune comfortabile, rânduri, rânduri. Spațios.
Pereți bej.
Steaguri, multe steaguri.
‘Mona Hereras, ușa #2 în spatele camerei.’
‘Chain Lalo, la ghișeul 51.’Femeia gravidă se ridică și merge în spatele camerei.
‘Virginia Terreras, #2.’ ‘Ibo Yen, #1.’
Citesc numere vechi din revistele Real Simple pe care le-am adus cu mine, despre relații interpersonale, cum să învățăm să ascultăm ce ne spun copiii, soțul, nu să dăm din cap dar de fapt să nu înțelegem prin ce trec, ce doresc…
‘Georgina Bacal.’
Mă uit in jur. În spatele meu o doamnă cu palton alb și bluză cu sclipici așteaptă imposocata.
‘Ramona Alraciedo.’ ‘Natalia Messa.’O doamnă tânără în jeanși cu coadă de cal austeră citește, No Collar: The Humane Work Place And Its Hidden Costs.
Adolescenți galopează pe lângă mine. Fiul meu ar trebui să-și înlocuiască cartea verde.
A pierdut-o de două ori. De două ori! A doua oară a aruncat-o la gunoi din greșeală, împreună cu pașaportul, și toate actele. A făcut curat în sertare la căminul studențesc când a venit acasă în vacanța de vară.
‘Adison Castillio.’
‘Felix Gonzales,’ tuns la zero.
‘Keisha Giovanna Chen.’
Două sovietice oxygenate, pulovere gri și perle, se așază lângă mine. ‘Abraham Bach.’ ‘Lala Ching.’ ‘Piringiuk Cannon, #2.’
Adeseori vocile din difuzor au accente străine de abia înțeleg ce spun.
‘Fidelis Bombella.’ ‘Awa Take.’
Un grup de doamne țopăie de bucurie… Au primit cetățenia. Cine or fi? De unde or fi veni? Au primit cetățenia cu grupul.
‘Giovani Russo.’ ‘Linda Morris.’
‘Winson Gore.’ ‘Steve Roy Morris.’Deja e 9:15.
‘Jesu Kaja.’ ‘Rosa De Files Abruel.’ ‘Eileen Katrina Kaliolo.’ ‘Salama Efoda.’
O doamnă cu turban sclipitor alb care a venit după mine, țin minte că a venit după mine, uite că o cheamă înaintea mea!
E 9:30! Programarea mea a fost la 8:00!
‘Chin Ling.’ ‘Gabriel Gomez, usa #1.’
Despre mânie citesc, despre cum să trăim din plin în timpuri de restriște.
Despre cum să aducem culoare în viața de zi cu zi.
Sfârtec paginile din revistă.
‘Sylvia Lopez.’ ‘Jose Antonio.’ ‘Garcia Miniken.’ ‘Elsa Estra Beckhauster.’
‘Tatiana Barova.’ Blănuri, rusoaică or bulgaroaică șleampătă, mâncată de molii da’ îngâmfată.
‘Lisa Christine.’ ‘Ferell Voight.’ ‘Jane Fing Lieu.’ ‘Alexandra Mirabelle.’
Aud în sfârșit numele meu de pașaport românesc. Stâlcit.
‘Mariela Corana.
Usa #2.’ Mă avânt cu paginile rupte din reviste, înhaț paltonul. Un domn îmi urează noroc. Zâmbesc fericită. În sfârșit!
Funcționara mea, o tanti cu șuvițe oxigenate, îmbrăcată albastru într-o rochie de bumbac tricotată, doapă.
Dna Perez zice eticheta. Îi spun, ‘Vai ce emoții am! Ce m-am agitat, nu mai îmi vine rindul, oameni care au venit dupa mine se ridică de pe scaun și merg la uși și eu…’ ‘Oh,’ zâmbește dânsa, ‘e vina mea. Calculatorul.
S-a stricat calculatorul, și a durat până am reușit să imprim documentele.’ Okay. Mă întreabă adresa, numele, tot ce era scris în aplicație mă întreabă acum verbal și eu răspund prompt. ‘Ce alte nume ați avut?’ Înșir. ‘De câte ori ați fost căsătorită?’ Mda. ‘Copii?’ Unul. ‘Semnați, semnați, data, data. Semnați.’
Dacă am pretins vreodată că aș fi cetățean american? Nu. Dacă mi-am plătit impozitele?
Da. Dacă am fost parte din Partidul Communist? NU! Oare de ce tot întreabă de astea?! Pe ce lume trăiesc?! 20 de ani dupa căderea comunismului! Dacă am persecutat pe cineva din cauza rasei, religiei, naționalității, ori înclinării politice? Nu. Dacă am fost arestată vreodată? Nu. Dacă am fost în închisoare? Nu. Dacă am fost o alcoholică? Nu. Prostituată? Nu. Dacă am ajutat persoane să intre ilegal in SUA? Nu. Dacă mă jur că voi apăra constituția și legile SUA? Da. Dacă voi purta arme ptr. SUA dacă va fi nevoie?
Da.
Bun!
Urmeaza Testul de Citire în limba engleză: ‘Citiți!’ Îmi dă o bucată de hârtie cu trei propoziții.
Citesc prima, ‘Când e ziua lui Columbus?’ ‘Bun! Semnați și puneți data.’
Testul de Scriere în limba engleză: ‘Scrieți următoarele: Ziua lui Columbus e în octombrie.’ Scriu.
‘Semnați și puneți data.’
Testul de istorie și geografie și cunoștinte civice: ‘Dacă președintele și primul ministru mor, cine preia conducerea guvernului?’ ‘Purtătorul de cuvânt al Casei Reprezentanților.’ ‘Ptr. câți ani e ales un senator?’ ‘6.’ ‘Câți judecători sunt la Curtea Supremă?’ ‘9.’ ‘Ce am câștigat prin Războiul de Independență?’ ‘Independența de Marea Britanie.’
Regula e să te întrebe 10 întrebări, și treci dacă răspunzi corect la 6. Nu știu, ori am uitat eu de zăpăceală două întrebări pe care mi le-a pus dna Lopez, și am răspuns corect la 6 deja și așa că nu a mai continuat să mă întrebe până la 10, ori au schimbat regula și sunt numai 4 întrebări corecte necesare.
Oricum am luat nota zece. A scris pe hârtia finală că am trecut. Zice dna Perez cum că mă vor anunța în curând de rezultate. ‘Oh, dar nu pe loc?’ ‘Nu, șeful meu trebuie să aprobe petiția.’ ‘Oh, dar alții am văzut că țipau de bucurie.’ ‘Da, dar nu dosarele mele.’ Să aștept scrisoarea. Între două săptămâni și 90 de zile.
Și mi-i rău. Așteptarea. La orice pas lucrurile pot să se deterioreze. Când am venit aici la masterat nu se putea da în Europa de Est un test de GRE ce trebuia la facultate, așa că am venit cu o viză de prospective student, ceva așa student potențial, și după ce am luat testul GRE la Universitatea Louisiana au zis că bine, totul e în regulă. Așa că am început lucrul ca asistentă universitară, dar când să-mi dea Social Security number, nu știu care e echivalentul în română, mi-au zis că nu pot pentru că viza mea nu e bună.
‘Și ce să fac?’ ‘Să plecați în Canada sau în Mexic la consulat acolo cu hârtiile pe care vi le dăm noi, și primiți viza corectă și reintrați în SUA și atunci totul va fi în regulă.’ ‘Doamnă dragă, eu nu mai am nici un leu. Dacă îmi ziceați acum o lună poate mergea, dar acum sunt epuizată. Unde să mă duc eu pe caldura asta tropicală cu băiețelul meu după mine în Mexic?! Eu am luat viza pe care ați zis dumneavoastră!’ ‘Nu putem face nimic, nu vă putem plăti salarul, că nu aveți SS, și nu vă putem da SS ptr că nu aveți viza buna.’ Tulai…
Au trecut așa 2 luni fără bani, fără soluție, până cumva cineva de la decanat a auzit de cazul meu, Dr. Fischer, să-I binecuvânteze Dumnezeu, a dat un telefon și m-am prezentat la un birou în New Orleans, și în cinci minute mi-au pus o ștampilă, și apoi imediat mi-au dat și SS și și salar. Fără să mă trămbălez în Mexic.
Așa că sunt cu inima cât un purece. Iar începe coșmarul. Dar doamna Perez a zis azi că totul e în regulă. Să aștept scrisoarea. Între două săptămâni și 90 de zile.
Aștept scrisoarea…. Stau lângă cutia poștală în fiecare zi.
Îs ca o pensionară așteptând poștașul în prag să vină odată pensia aia....

Dnul Bursuc m-a sunat la 11:27, dar eram pierdută prin metrouri, nu am auzit. Și ce să-i zic? Aștept scrisoarea…. Între două săptămâni și 90 de zile.
Pe hârtia pe care mi-a dat-o dna Perez zice ca ceremonia de cetățenie e solemnă, să facem bine să nu venim în jeanși, pantaloni scurți ori șlapi!


In Noapte Asteptind Nunta si Cununia Mea cu Americul
Martie 31, 2011


No tu, in loc sa ma duc la manichiura si pedicura, ori sa stau sfioasa sa ma uit pe pereti precum Isus in Pustie, sa ma reculeg, am spalat haine, am gatit praz, am udat florile si am ascultat o carte audio despre niste amariti in timpul anilor depresiei economice la care nimic nu le-a reusit, an dupa an nu aveau cum sa semene bumbac, ba in final le-a ars casa cu tot cu ei in ea.
Arde luminarea pe masa, rosie, s-a topit ceara la mijloc dar inca nu curge din ea ca e groasa cit bratul meu. Asta e singurul semn de sfintenie pe ziua de azi. In afara de calendarul vechi orthodox lipit pe perete linga aragaz. Ma fac ca sunt in bucataria lui mama.
Vijiie vintoasele. Lapovita. Ceata. Sunt in Turnul Londrei. Ma duc la taiat de cap miine. Se taie capul lui Mihaela. E vinovata de trecut. Se taie capul si se pune in teapa s-o manince ciorile sa-i scoata ochii sa-i ciugule ochii indreptati spre trecut, creierul imbicsit de trecut, singele ce-i curge nefiresc la deal/in amonte nu la vale/aval. Se taie capatina pacatoasei si mofturoasei, fara cugetare a pacatuit sclifosita, si in locul ei vine neprihanita intru Domnul Ella. Semnat, parafat cu inel domnesc, cu ceara de albine domneasca, trimbite, trimbite, surle si tobe si sa vina Ella cu tocuri si cu frumusele sa vina pis pis pis si sa stea pe tronisor. Asa.
*
Pe masa zaharul maro in sticla de Frappuccino linga zaharul alb in sticla de Frappucino. Scobitori, pipernita, solnita, chibrituri.
Pe pervaz griul semanat duminica a impins cu capusoarele in grup pamintul si se lungeste cit clipesc din ochi iar s-a lungit. De dimineata parca a crescut 2 centimetrii!
Asta e pilda sfinta: micutul fir de griu alaturi de zeci de micute fire de griu a impins pamintul cel negru si greu. Pilda preasfinta: unde-i unul nu-i putere la nevoi si la durere, unde-s doi puterea creste si dusmanul nu sporeste. Suna comunista pilda asta biblica.
Suna balaur crescind cu mii de capete hraparete. Suna sperietor.
Nu mi-i frica. Nu mi-i emotii. Nu stiu cum sa sarbatoresc cind vine fericirea. Vaicareli da. Dar acum fericire linistita vine. Eu singura eu singura eu singura am facut asta! Eu am facut asta! Miine e linia rosie de examen de admitere la IATC la actorie, miine voi fi deasupra liniei rosii. Miine da. Miine nu mai e nu, nu, nu, 8 ani de nu, nu, nu. Miine e super da.
*
Bat picaturile in pervaz.
Dintrodata devin eu, Ella. Nu sunt ardeleanca. Nu sunt americanca. Sunt si ardeleanca. Sunt si americanca. Sunt eu, Ella. Nu sunt mama, nu sunt tata, sunt si mama, si si tata, si sunt numai eu, Ella.
Eu sunt Ella.
*
Am dus vreo 20 de perechi de blugi care mi-au ramas largi dupa slabiri greva foamei de ardeleanul meu abandonata parasita a nimanui, i-am dus la maicute. Am sunat la poarta dar nu au venit. Poate se roaga in cor. Le-am legat sacul de gratii, sa nu intre ploaia in sac.
M-am dus si am cumparat de la nenea din colt trei mangouri cu un dolar, noua gogosari rosii cu un dolar, m-am tirguit, i-am zis ca-i iau toti gogosari cu un dolar, ca altfel cerea cinci pentru un dolar, si i-am zis ii iau pe toti cu un dolar. S-a uitat in ladita, i-a numarat nu prea convins, si mi i-a dat. M-am tirguit si cu prazul. Voia sa-mi dea doi pentru un dolar, i-am zis, patru pentru un dolar. Mi-i da, zice ca daca ar fi stapinul acolo nu l-ar lasa. Ba l-ar lasa ca stapinul intotdeauna imi lasa la pret, ii raspund adevarat.
*
Spal prazul de pamintul ascuns in frunze. Ascult amaritii vorbind din casetofon cum n-au ce minca, fierb frunze si scoarta de copaci, in anii depresiei economice. Tatal numai zice ca va merge sa ia imprumut, ca va taia lemne sa le duca la vinzare, dar in loc tot se ia cu altecele si uita, imediat uita, numai zice ca face si drege. Asa o sa fiu si eu? Nu, nu, nu. Eu fac, eu sunt ca griul incoltit, sunt cu multe multe capusoare si idei si impreuna un regiment de idei si capusoare imping, imping in sus gruel, in sus, voinica eu. Eu si talismanele, eu si inimiutele de la git. Imping in sus, in sus.
Soare soare soare.
*
Tai prazul rondele, toc ardeii rosii grasi. As vrea sa maninc ficatei de pui, ca-s Prometeus cu ficat ciugulit de vulture, as vrea sa maninc ardei umpluti, numai azi mai sunt ardeleanca. Miine sunt si Americanca. Miine gata cu pofte ancestrale. Miine gata. Dar nu cumpar ficatei. Nu am scos bani de la banca. Pentru ca sa spal hainele la colt la laundromat bag cutitul in purcelusul de lut si zornai zornai pina cad din burtica purcelului toate monedele de 5 si 10 centi in chiuveta. Am stopat scurgerea sa nu curga banutii la vale, am stopat, pai cum. Ii numar. In pusculita au fost 9 dolari de 10 centi si 2 dolari de 5 centi si 1,25 amestecati. Ii dau la chinez la ghiseu impreuna cu socoteala pe o hirtiuta galbena si el nu-i numara. Pune 10 dolari pe o gramajoara, si 1 dolar pe alta, si apoi mai imi da inca 1 dolar si 25 centi. Am destui sa spal hainele. Sa nu intru in viata noua cu haine murdare. Spal iarna din haine. Spal trecutul. Spal mizeria uzurii.
Sfinta Fecioara Ella se naste miine din nou.
Cam mult a durat pina sa vina miracolul meu. Dar a venit.
Miine miine miine.
*
Pun prazul la foc incet. Merg la spalatorie sa pun hainele in uscator. 40 de minute. Vin acasa. Mirosul prazului rabufnise pe palier. In spatele acestei usi e Ardealul, mincare si miros de Ardeal. Maninc Ardealul sub forma de praz scazut cu ochiuri. Stau pe scaunesul meu albastru de muls vaca. Ascult iar povestea din timpul depresiei economice, cum amaritii si-au luat o masina, baiatul li s-a insurat cu o propovaduitoare vaduva, dar nu a trecut o zi si deja era facuta prastie masina.
Exersez semnatura cu numele nou. Miine semnez un document care va ramine stra stra stra stranepotilor nepotilor nepotilor nepotilor mei.
*
Scot hainele din uscator. Chinezul o ciupeste pe nevasta chineza de fund. Ea impatureste haine cuminte. Aduc hainele acasa in doi saci. Imperechez ciorapi. I-am gasit pantoful celalalt azi cind am dus posete si pantofi din cutii la manastire. Pantofii cu care am umblat iarna asta, pantofii plachiati la cizmar de mama vara trecuta cind i-am vizitat, i-am pus frumos in fata blocului. Tocurile roase. Pielea stricata de substanta de topit zapada. Mai apoi i-am vazut aruncati linga gunoi in un sertar abandonat. Ardeleanul meu inca are un pantof in bucatarie, linga frigider, si celalalt e tot in hol pe dulapior. Ma convorbesc cu ei separat. Am dus si multe pernute vechi la scoala de vizavi, un sac, sa stea copii de la gradinita pe ele daca vor. Mi-a zis portareasa la scoala ca data trecuta tare s-a bucurat profa de desen ca am donat creioane si carioci. Acum i-am lasat numarul de telefon sa ma sune, poate facem ceva impreuna cu copii din Ardeal.
Cine stie care e
viitorul, eu devin eu.
Imperechez ciorapii, impatur lenjeria, prosoapele, blugii, pijamalele. Am in plan sa fac baie festiva. Miine poze de pasaport. Miine cuminecatura. Miine casatorie la starea civila cu Americul meu. Miine.
Am citit pe siteul judecatoriei: doar la 11 ne juram in cor. Sute de noi cetateni, ca si mormoloci in apa. Sute, la pastravarie in bazin, sute. La 9 sa fim acolo neaparat, dar la 11 ne juram.
Is istovita de bai parfumate. Curge singele meu vechi cismea.
Contez ca o sa ma scol de nelinisti la crapat de ziua si atunci dus, dus, dus, botez American.
Sa suflu luminarea in somn.
Un lac rosu de ceara topita in jurul flacarii virtoase, uite se ascute, se subtiaza, apoi iar se-ngroasa.
Sfintenia vietii. Azi Eu am devenit Eu.


Aceste eseuri au fost arhivate in versiunea audio aici:http://www.blogtalkradio.com/ellaveresshow/2011/03/31/the-american-citizenship-adventure-part-1
http://www.blogtalkradio.com/ellaveresshow/2011/04/14/living-in-new-york-city-part-1
Fragmentele pe care am mentionat ca sunt in engleza vor fi postate audio incepind cu Joi, 18 Martie, 10 p.m. ora Romaniei.http://www.blogtalkradio.com/ellaveresshow/2013/04/18/open-ended-april

If you’d like to throw a bit of money my way to keep my endeavors going, and also enable me to spread the money to my various causes, the pursuit of happiness being one of them, I’d be ever so grateful.

No comments:

Post a Comment