Fragment din Molima: Uliţa cu fund

O sufragerie. Pe pereţi picturile lui Lucia. Buchete de flori colorate, peisaje rustice, un nud de femeie dansând. Lucia are o coamă de păr creţ. E subţire şi înaltă, o frumuseţe de femeie. Vocea ei e liniştită şi visătoare. Stă lungită pe canapea.

Lucia: Nu există femei pe uliţa nostă care să nu bea, dar câteva sunt chiar alcoolice. Dimineaţă când ajung eu în grădină pe la 7:30, 8 ele bineînţeles că dorm, şi după aia, vin acolo la gard şi să uită şi zâc, vai ce grădină ai, ce pământ bun e la voi in gradina, că la noi nimica nu creşte, nu ne chinuim cu plantatul şi plivitul, sunt la ABC roşii şi castraveţi atita de frumoase si ieftine. Dacă te uiţi la ele în grădină numai buruieni şi neorânduială, „că nu au vreme” Asta l-o surprins pe Iosif, că lelea Viorică spune că la ie nu să fac roşiile, parcă nu tăt pe Valea Agrijului au gradina...
Hai să-ţi zic ceva despre lelea Viorică. Deci lelea Viorică o fost o femeie forte harnică. S-o căsătorit pă la vreo 20 de ani şi n-o avut copii până pă la 30 de ani. Soţu-so o fost aşa un bonom, la un moment dat o avut doi copii, şi când timpu’ îi permitea, când o mai crescut copii, s-o dus şi o muncit în livadă la IAS, la mere. Şi acolo, ba un păhărel azi, ba un păhărel mâine, în 7-8 ani cât o lucrat acolo în pomicultură, lelea Viorică o devenit o alcoolică. Ea care, nu exista activitate pe uliţă, dacă cineva făcea prăjitură, era invitată şi lelea Viorică să îşi spună părerea, că era specialistă. Dacă cineva îşi zugrăvea, era invitată şi lelea Viorică să-şi spună părerea, că dacă o dat bine culorea, că era specialistă şi în asta. Dacă îşi cumpără cineva o mobilă şi lelea Viorică, îşi spunea ultimu’ cuvânt despre asta. Iar, cum v-am zis, în 8 ani lelea Viorică o ajuns cote gole, nu mai ave’ nimica în grădină. Mergea şi lucra la oameni pentru un pahar de pălincă.Chiar şi astăzi la 64 de ani, lelea Viorică, bolnavă, de abia îşi mişcă picioarele, dar şi le poate mişca să meargă să se umilească pentru un pahar de pălincă la vecinu care are o livadă şi care îi mai exploatează cât pote pe alcoolicii locali. Le dă un pahar de pălincă şi dup-aia îi pune să muncească cât pot ei aşa între două beţii. Aşe că lelea Viorică îi grav, o bate fiu său, o înjură că nu te poţi baza pe ea niciodată, că niciodată nu face mâncare, efectiv viaţa ei îi pă dos.
Tot (despre) lelea Viorică, is umflate picioarele, deci o ajuns o epavă. Toată lumea crede că îi forte grasă, dar de fapt îi forte bolnavă, cred că are ciroză. Tot din cauza alcoolului soţu-său s-o spânzurat, în urmă cu 12 ani, chiar în anul în care m-am căsătorit io. Locuieşte cu fiu-so, fiu-so o bate, o înjură, şi de 3-4 ani de când s-o căsătorit o mutat-o într-o bucătărie de vară şi acolo stă lelea Viorică.
(Despre soţul spânzurat.) Avea şi ceva probleme psihice, şi el bea dar cred ca o contemplat şi şi-o văzut neputinţa, şi la un moment dat o ajuns la concluzia că asta nu e viaţă şi că nu mai merită să trăieşti aşa în dependenţa asta şi s-o sinucis.
Ana: Şi celălalt copil?
Lucia: E căsătorit în celălalt sat şi are şi el şanse să devină alcoolic. Are totuşi o nevastă care îl ţine un pic din scurt, e şi ginere acolo probabil şi asta îl mai temperează.
Şi apoi lelea Marie din fundul uliţei, şi ea o avut o viaţă foarte, foarte interesantă. O fost unicul copil, s-o căsătorit, o avut tri copii, soţu-so era constructor, majoritatea caselor de pe uliţă le-a construit el, deci un om foarte harnic. O făcut la un moment dat în curte două case şi chiar trei vrând să construiasă pentru fiecare copil. Dar şi el, fiind constructor, oamenii tratându-l cu mâncare şi cu băutură, la un moment dat o ajuns un alcoolic. La bătrâneţe o început să-i tremure mâinile, să se degradeze, tot din cauza alcoolului o luat-o razna şi psihic şi la un moment dat ş-o tăiat testiculele, o fost salvat, o ajuns nebun, şi aşa o murit în nebunia asta, da’ cred că o avut şi ceva boală din asta incurabilă. Şi ea la 70 de ani trăieşte cu un ţigan de vreo 40 de ani, şi familia ţiganului s-o mutat acolo la ea, toţi ţigăneii vin, copii îs disperaţi.
Da’ asta cred că o fost aşa o evadare dintr-o viaţă imposibilă, cel mai iubit fiu al ei o murit la 34 de ani, o lăsat în urmă 4 copii, o avut cancer la gât. Tot copilu’ ăla al ei o avut pe la 9 ani tumoare la gât, o fost operat, pare-mi-să 32 de operaţii, i-o făcut tăt aşa să-i radă, să-i estompeze, i-o făcut aşa până i-o tăiat din esofag, că nu putea la un moment dat vorbi, avea un tub în gât, dar, fiind în creştere i s-o închis. Şi aşa ca adolescent şi tânăr până la 34 de ani, o fost bine, până când tumoarea i-o revenit la gât. Şi după aia o făcut metastaze şi o murit, aşa o fost anul acela aşa de dramatic. O venit acasa să moară, Vasilica îl chema, nu vroia să vada pe nimeni.
Un blestem ca baiatul asta, Vasilica, care a murit de cancer ar fii fost conceput cu un amant si nevastă-sa ar fi stiut ceva si l-o bestemat ca a fost o viata asa de incarcata de boala si de suferinta, baiatul… Cred ca de atuncea viata ei era terminata, nu mai avea nici o directie. Efectiv isi bate joc de viata ei. Are o livada foarte mare, nu stiu, vreo suta si ceva de meri, tot timpu’ e preocupata numai sa faca palinca, pe tot satu’ aduna acolo cind are palinca. Beau. Cintec, joc, voie buna, distractie! Cum am spus, toti tigani’s acolo, toti betivii din sat ii aduna cit tine, si dupa aia umbla dupa bani imprumut. Da’ asa de felul ei o avut o gospodarie serioasa. O fost singurul copil la parinti si are si pamint, deci o avut avere… e dintr-o familie de oameni instariti. Da’ asa s-o degradat. Tot timpu’ datoare… Fiica-sa s-o casatorit la cinsprezece ani chiar cind o terminat clasa opta. Si aia o avut o viata asa destul de grea, s-o maritat cu un om cu optspe ani mai mare decit ea. Si ala e un alcoholic. Si-i asa parca ii un blestem, si fiica ficei ei e tot cu un barbat mai mare decit ea cu vreo cinsprezece ani s-o cuplat, o terminat liceul si ii in Franta acuma. Aproape ii de-o virsta cu maica-sa barbatul cu care sta fiica. Tot roman, da’ lucreaza in Franta.
Ana: Mai era inca vreo lele?
Lucia: O, lelea Viorica! Si aia o avut o viata asa foarte interesanta. Si aia s-o casatorit. Era dintr-o familie bogata, erau doua surori, si s-o casatorit foarte tinara la paisprezece ani cu… sa zicem omul visurilor ei, dar la un moment dat sotu’ sau s-o angajat la cooperativa, asa o devenit un om important in sat mai ales pe vremea lui Ceausescu cind era lipsuri de toate. O inceput s-o neglijeze, si ea, asa putin cite putin s-o refugiat in alcool. Sotul sau a murit la cinzeci de ani de cancer, ea o ramas singura si tot si-o dezvoltat viciul iar fiica-sa cea mica a murit la nastere cind era sa nasca al doilea copil. De-atuncea lele Viorica, alta Viorica, o luat-o tare pe alcool si a facut o leucemie si a murit de doi ani. Casa ei e goala.
Pe ulita noastra sunt cite?... patru case nelocuite, aproape o ulita care va disparea. Chiar asa ii zice Ulita cu Fund. Sunt, cite sa zic?... zece case?!... Pe coltu’ prima casa pe coltu din stinga familia o murit de vreo zece cinsprezece ani fiica-sa e in Oradea o mai venit din cind in cind, cei mai bogati oameni din sat au pamint foarte mult da’ nu se preocupa sa… cred ca nu au mijloace sa exploateze pamintul si nici cu sanatatea nu stau prea bine. Apoi a doua casa pe stinga, locuieste o familie cu trei copii, unu necasatorit, altu casatorit de doua ori, si o fiica la care i-o murit sotu’, sotu s-o spinzurat tot asa se zice de pe urma unui blestem, casa lui lelea Viorica e goala, apoi casa lui lelea Rujica goala, si familia ei o fost asa o familie interesanta si poate chiar de o poveste tragica.O fost singura fiică dintr-o familie bogată, pământul l-o cumpărat familia respectivă, bunicu-so o stat 13 ani în America la începutul secolului 20 când forte mulţi oameni din sat o mers să se căpătuiască în America, o lucrat acolo. Din prima căsătorie o avut o fiică, o divorţat, nu s-o înţeles bine cu soţu’, ş-o luat un soţ mai tânăr, o locuit împreună cu părinţii, o casă forte mare, acolo să făce şi danţu, pă vremuri, în curte la ei, fiind o curte forte forte mare şi-n mijlocul satului, şi ei bătrâni o cam băut, soţu-so tractorist, o obişnuit şi el să bea şi la lelea Rujică îi cam plăcea să bea, ea în tinereţe cumpăra plante medicinale, cumpăra fier vechi.
Fiică-sa s-o căsătorit cu un inginer, vai de mine, ce mare eşti, deosebit, asta era pe vremea lui Ceauşescu, când diploma era mai importantă decât averea, da în doi ani s-o constatat că omu’ e schizofrenic, însă părinţii respectivi o ţinut-o aşa, şi o ajutat-o, Talia o cheamă pe fată, şi căsătoria o ţinut că păriţii o ţinut la ea, şi o ajutat-o încât să acopere handicapul lui. Periodic se tratează la Zalău la spitalul de psihiatrie, are o fiică forte reuşită, studentă la Cluj. Copilul cel mai mare, Emil, şi el a luat-o pe băutură, cântăreţ mare la nunţi din taragot, are doi copii, unul lucrează în Italia. Cel mai mic copil care o fost şi mezinul familiei, prima beţie cred că o tras-o la 10 ani, aşa mi-o povestit, o ajuns mare alcoolic, o murit de alcool la 32 de ani. Lelea Rujică o rămas în ultimii 6 ani acolo singură. O angajat ceva femeie să aibă grijă de ea, dar în ultimii ani o închidea cu lacătul ca să nu intre ţiganii, aşa că nici nu putei să te duci să o vezi sau să-i dai ceva, să vorbeşti ceva, efectiv. Femeia care avea grija de ea, în sensul că venea, îi dădea de mâncare, dimineaţa o spăla, mai venea la amiază şi seara nu stătea cu ea şi aşe şi-o dus lelea Rujică, ultimii doi, trei ani de suferinţă. O rămas o casă frumoasă mare, o curte spaţioasă, acareturi, au o grădină foarte frumoasă.
Familia despre care vreu să spun e o familie mixtă de unguri şi români. Pe bărbat îl chema Sandor pe femeie Istinica. Sandor o fost căsătorit din prima căsătorie, o avut un fiu, prima nevastă o înebunit şi umbla aşa prin sat, era de râsu lumii, la un moment dat o murit şi el s-o căsătorit cu una mai tânără, care zice că l-ar fi luat numa păntru că ştiea meserie şi pe vremea aceea era pantofarul satului, deci ave o meserie liberală. O avut un fiu mult aşteptat cu nevasta tânără, cred că 20 de ani era diferenţa. Sandor beea, aşa mi-o rămas imaginea aia un morman de încălţăminte care nu mai reuşea să le termine şi de 10, 15, 20 de ani că aşe era cu programări, de a se repara încălţămintea de la un an la altul, nu gata! s-o strâcat ceva şi iei altele noi. Şi aşa oamenii îşi cumpărau două, trei perechi de cisme dintr-o viaţă şi o pereche de pantofi, în rest umblau desculţi, cu tenişi, cu bascheţi sau chiar cu opinci. Io am prins, şi opinci avea badea Sandor la reparat acolo în mormanul ăla. Şi stătea, făcea un pantof, iară mai mergea până la bufet, iară mai venea, ba venea cineva, se grăbea cu încălţămintea, îi aducea un sfert de ţuică, să culca badea Sandor, dup-aia iarăşi mai făcea. Totdeauna era foarte relaxat, pus pă glume, aşa era un om şugubăţ. Zâmbea aşe şmechereşte pe sub musteţe şi îi dădea pace. Tot în curte cu ei într-o aripă a casei stătea o soră de-a lui care o făcut un copil din flori, nu o cunosc prea bine pe fiică-sa lui tanti Cătiţa, sora lui Sandor. Dar, stiu că lelea Catiţă avea un dar deosebit de a povesti. Zicea povesti despre evrei si unguri din familia lor. Dar ce era interesant îi că Catiţa era la cuţite cu Istinica, cu soţia lui Şandor, şi îl diviniza pe fiul lui Sandor din prima căsătorie. În momentul în care sora lui Sandor, Wilma, care nu avea copii o murit...au inceput certurile in familie si nu s-au stins pana azi.
E o zonă cu forte mulţi pruni, dar şi lucrau forte greu, mancau o slană o brânză, şi sigur trăbuie un pic diluată cu pălincă, atâta doar că şi munceau. În ultimul timp ajutoarele sociale sau aşa, le opreau şi disponibilitatea asta de a nu mai muncii şi se ocupă numai de băutură. Pă vremuri îţi cistigai mult mai greu pâinea, acuma ba un ajutor social, ba o pensie, le-o creat şi timpul şi disponibilitatea. De obicei când vin pensiile, şi asta e interesant pe uliţa aia, merge Viorica, merge Liviu, vin toţi că iau pensiile, forte bine. Prima dată se duc la ABC şi îşi platesc datoria, toată pensia. Şi din ziua următoare iau iară pă credit până vine pensia, sigur ei ştiu cât să ia, şi vânzătoarea ştie, cînd s-apropie de suma aia, ei nu mai primesc pe credit. Şi să mai gândesc să meargă sa mai ajute o oră, două cât pot. Viorica lucrează foarte puţin cât să îşi mai stâmpere viciu cu un pahar, că lor nu le trebuie mult să bea ca să se îmbete din moment ce organismul e aşa îmbibat.
Să va spun şi despre tata ceva. Deci tata o avut o soră care o murit tot din cauza alcoolului la 46 de ani o căzut din pod. Fiind beată o căzut din pod şi o murit, acolo o găsit-o moartă în şură. Noaptea nu mai îndrăznea să doarmă în casă şi se ascundea, venea şi dormea în podul şurii, pe fân. Tata iară o murit din cauza alcoolului, că noi l-am găsit căzut pă scară la pivniţă. Dar oricum după ce o ieşit la pensie să scula, mergea la bufet, venea, să culca 3-4 ore, iară să ducea, iară să îmbăta, şi asta era viaţa lui, o viaţă di-asta de coşmar. În ultimul timp avea o serie de probleme, îl dureau toate. Avea şi cu prostata şi ciroză şi aşa ca să îşi resolve problemele, era mai bine direcţionat alcoolul, cel puţin pentru moment stopa durerea şi îl decupla de la viaţa asta reală, şi aşa nu mai găsea argumente de a lupta cu viciul, se vedea că îi bătrân, îi bolnav, bolile aste îl doboară şi cred că nu mai avea argumente de a lupta cu viciul. Iar în tinereţe, de ce o început să bea, o fost că în familia lui se bea, şi după-aia o fost preşedinte la coperativă, oriunde mergea în control, toată lumea îl servea, sigur muncitorii ca să fie bine, un pahar de pălincă domnul preşedinte! Un pahar, două, încă unul se mai poate! şi uite aşa o ajuns un alcoholic. Când o lucrat la … în ultimii 14 ani, nu bea la serviciu da’ cum vinea acasa îşi punea un păhărel şi la 4-5 o făcea lată. A murit în 2002 la 73 de ani, da’ o ajuns aşa să se degradeze, nici nu pot să descriu, îl certam, îl înţelegeam, de multe ori îi spuneam, mai încet, hai să te duc la doctor. El zicea că nu, că pentru mine nu are doctorul leac, eu tre’ să mor, aşa îs bătrân, îs bolnav, asta o fost viaţa mea, acuma nu mă mai pot opri, nu am nici un motiv să mă opresc. Atâta doar că făcea prostii, cădea, venea de la bufet, cădea, se mai lovea, niciodată nu avea bani…
Da’ de obicei când discutam el zicea că nu bea, că ce am băut acuma? Era beat, sau aproape beat, dar nu recunoştea. Da’ ce io beau?! io n-am beut nimic acuma! Oricum foarte rar recunoştea că are o problemă cu alcoolul. Aşa numa’ când era beat şi stăteam de vorbă, şi atuncea la beţie, câteodată recunoştea. Dar când nu bea era forte foarte nervos, fie că era închis la bufet, fie că nu avea bani, sau nu mai avea credit. Venea acasa şi spunea că nu bea, îşi verifica voinţa, dar de fiecare dată ceda. O avut accident, în ‘97 când am tăiet porcu’, era beat şi o căzut cu capu’ pe dunga vasului de lemn în care trebuia să punem slănina şi oasele la saramură, şi o făcut o cicatrice aprope în vârful capului, dar medicu’ a zis că a avut noroc, deci o avut efectiv şi o spaimă. O stat destul de mult în spital şi după ce o revenit şi o trecut prin sevraj, tremura, iar eu am zis, uite tată, nu ai beut de o lună şi să nu mai bei. Dar s-a apucat iară. Ultima dată, şi-a fracturat piciorul chiar când o ieşit din primărie. Şi o stat la pat 3-6 luni şi nu o băut nimica, am avut impresia că o depăşit, dar iară s-o apucat, nu avea motivaţie, nu avea nici o direcţie, nu avea nici un sens în viaţă, sau probabil simtea că are alte boli pe care nu le poate trata decât cu doză zilnică de alcool.

If you’d like to throw a bit of money my way to keep my endeavors going, and also enable me to spread the money to my various causes, fight against alcoholism being one of them, I’d be ever so grateful.