De Ziua Mamelor: Cine are bătrîni să și-i prețuiască

Ieri a fost Ziua Mamelor aici în America. O prietenă de pe Facebook ne-a îndemnat să scriem lucrurile înțelepte spuse de mamele noastre. Mulți au înșirat citate, ca "Prietenii tăi cei mai buni sunt dolarii din buzunar și eu.” Sau "Bărbatul plătește întotdeauna la întîlniri.” Ori "Învață, că n-o să trăiesc cît lumea.” Eu nu mi-am adus aminte cuvinte înțelepte deloc, deși mama spune destule. Doar că întotdeauna spune despre ceva, ca supa de găina, sau miere, că e curat medicament. Dar aseară am scotocit în arhivă și am găsit fragmentul ăsta de istorie orală înregistrat în 2010. Mama nu zicea proverbe, ci povestiri.
Sărăcuța, ce viață a avut. 
În timp ce povestea, din cînd în cînd sora mea întrerupea conversația ca să o înștiințeze ce și cum cu treburile casei. În cameră era și tata și nepotul nostru.

Mama: Depinde de batrânețe. Cum e bătrânețele.
Ella: Na, cum e bătrânețele?
Mama: Du-te, Elena, adă prazul din față din frigider. E greu, greu să fii bătrân.
Ella: De ce?
Mama: Când am fost tânără am crezut că bătrânețea constă că te zbârcești la față și atât. Nu știam câte necazuri îți provoacă, câte dureri și... înțelegi? Oi, e greu, greu să fii bătrân. Foarte greu. Vai, dacă nu te doare ici, te doare colo. Nu ală, din frigider!
Îi greu. De multe ori spăl vasele, jumătate și mă sui in pat, le las acolo pe toate, să mă odihnesc un pic. Mă obosesc. Și iar dau mai departe.
Ella: Păi io m-am gândit. Dacă trăiesc cât bunica, asta e jumatea vieții mele.
Mama: Cam așa... cam așa. Să dea Dumnezeu să depășești pe bunica. În Indonezia...
Ella: Păi dacă zici că e așa îngrozitor...
Mama: Depinde, poate nu toate persoanele. În Indonezia este o femeie de 156 de ani. Elena o citit pe internet. Zice tata: “O uitat Dumnezeu de ea!” N-ai văzut că mie mi-o făcut buletin până în 2067. Până acolo trebuie să trăiesc....Nu cred eu. Ai găsit?
Elena: Da, da’ ce`s ăstea? Nu le arunc?
Mama: Ba, aruncă cu pungă cu tot.
Ella: Da` ce-i aia?
Mama: Ceva frunză de varză. Tot îmi pun pentru picior.
Ella: Vindecă răni sau ce?
Mama: Trage umflătura. Că mi se umflă acolo un loc la fractură.
Ella: Vezi rana asta? Cu ceai de mușețel am vindecat-o, mamă.
Mama: Da?
Ella: Am pus compresă cu ceai de mușețel.
Mama: Da... e foarte bun.
Ella: Începuse să se infecteze, cu toate cremele antibiotice.
Mama: Propolisu-i foarte bun. Io folosesc Propolis. M-o mușcat niște goange. Trei săptămâni așa m-am scărmănit. Mă mânca și mă durea. Și era roșu și inflamat. Na, ce să faci?
Ella: Na hai mai zi-mi!
Mama: Ce să mai zic?
Ella: Păi nu știu, mie îmi place când povestești despre copilărie.
Mama: Las-o dracului de copilărie că n-am avut io nici copilărie. Dacă de la 12 ani jumate mă descurc singură... nimeni nu mi-o mai câștigat o pită... 12 ani jumate. M-o înfiat niște bătrâni. O zis că mă ia de suflet. Apoi sufletu` dracului. Mă bătea baba aia. Mă punea la muncă gre`. Da` io figuram că`s luată de suflet. Am fujit o dată de-acolo. Am fugit acasă. Taică-miu.. Oare unde era?... Undeva în cătănie... nu știu unde era. Maică-mea s-o cărat lângă bunici... Apoi cum m-o văzut mama: “Da de ce-ai venit, dragă, că și eu o duc greu pe aici.” Na, du-te `napoi.
Ella: Te-ai dus `napoi?
Mama: D`apoi ce să fac? Dapoi când am mai crescut am plecat eu. Am plecat și i-am lăsat. O băut bătrâna, știi? Mă trimetea în beci să îi aduc într-o ulicică pălincă și așa trăgea ca apa.Nu mai este praz acolo? În frigider.
Elena: Nu.
Mama: Să nu rămână acolo să se strice.
Ella: Da` cum te-ai dus? Ți-ai găsit alt loc sau...?
Mama: Da, am găsit la unu` care avea magazin. Avea o fetiță și eram prietenă cu ea. Nici atunci n-am avut zile bune; apoi o venit tata acasă și m-am dus acasă.
Ella: Da` câți copii erați atunci deja?
Mama: O droaie. Nu mai știu câți eram... la `cea dată... Eram mulți. În total am fost 12.
Ella: Da` cum? Bunica în fiecare an năștea? Aia trebe` spălată.
Mama: Nu, nu, nu năștea în fiecare an. Între mine și Marika, 25 de ani. Deci cam la 2 ani. 2 ani, da, da` Marci, care o murit, era la 4 ani.
Elena: Aia-i cu pământ, mamă, trebe` spălată!
Mama: `om spăla, Doamne-i trăznească... L-am spălat în găleată, din 2-3 ape...
Ella: Da` așa-i prazu`... se ascunde pământ. Și eu când fac cu praz atâta tre` să le desfac, frunză cu frunză.
Mama: Ai praz în America?
Ella: Da, da` praz mare, nu așa. Praz.
Mama: Păi și ăsta se face mare.
Ella: Da?
Mama: Uită deja cât îi.
Ella: Crește?
Mama: Crește dară! Până în noiembrie... Cum dracu`? Deci tu folosești praz?
Ella: Da, sigur.
Mama: Să știi că-i foarte sănătos. Cică-i măturătoru` intestinului. Toate relele dă afară din tine.
Ella: Îhîm... Na, mai zi cu magazinu`!(Zgomot de fond și nepotul vorbește în fundal)Mama: Închide calculatorul. Tătă ziua-s pe calculator!
Ella: `Da bunicu` cât o fost în a... În care război o fost, mamă, în amândouă?
Mama: În al doilea război. O dată o venit acasă dă pă la... dincolo de Budapesta... că el o fost operat cu stomacu`, înainte... când aveam io 4-5 ani, la Sighișoara... O avut ulcer. Apoi nu s-o simțit bine și s-o prezentat în fața unei comisii și l-o lăsat la vatră. Și pe jos, de dincolo de Budapesta. Nu știu, o mai făcut escală... ca avioanele... când s-a obosit prea tare... pe unde o putut... și o ajuns acasă.
Ella: Da` nu v-o zis că vine? Numai o venit? Sau v-o scris?
Mama: Da` nu era atuncea corespondență ca acuma! Tulai Doamne! Ce să spui?! Că mulți o fost dați și dispăruți, p-ormă or apărut... sau în bătălii mulţi n-o fost... nu s-a știu... Na ce să-ți mai povestesc, că n-avem bunici eroi?
Ella: N-avem bunici eroi?
Mama: O murit la 56 de ani taică-meo, dar înainte cu 2 ani... 2 ani o mai trăit după accident... mi-o spus soră-mea, Rozi. Rozi, care e pe la Rupea, o duce și ea greu... Și mergea, coborea, pe la Bogata... nu știu dacă mai ții tu minte, Bogata...
Ella: Puțin, așa...
Mama: În stânga era aeroportu` pentru militari. Și noi acolo coboream, pe șosea... 7 km era... și era duminecă și tata ducea de mâncare la mama, la spital. Și...
Ella: Chiar născuse?
Mama: Da, o născut pe Iuliska și cum coborea acolo, pe pantă, o venit un camion. Atuncea nu era legea că în dreapta trebuie să meargă pietonu`. Acuma așa-i legea, că în dreapta, să te vadă camioanele… sau ce ști-o ce, vehicolele, și el s-o ferit de mașină pe dreapta... Era un tâmpit de ciclist care o vrut să ocolească mașina, înțelegi, și o dat de tata și tata o căzut pe șosea acolo, și o fugit băiatu`… cu greu s-o găsit că cine era… cu întârziere… ș-apoi tata o fost dus la spital la Turda.
Ella: Da` și bunica era tot la Turda?
Mama: Da, bunica era la maternitate și pe tata l-o dus acolo, la chirurgie, la nu știu unde, că io când am ajuns—io nu eram acasă atuncea, io eram la Târgu Mureș, la un doctor... Na și am venit acasă. Am primit de la Janos o scrisoare că și tata și mama–s la spital. Să vin urgent acasă. O plâns doctorița, doamna doctor, după mine. Io am zis că mă întorc înapoi, da` o știu ei că nu mă mai întorc. Ce-o zis acolo la gostat, la magazie in Bogata, mi-or dat de lucru acolo. Nu m-am mai întors. Și, când m-am dus la spital, tata... Ochii numai se vedea, nasu` nu-știu-cum era, la cap era totu` vai și amar, lovit… Zdruncinătură de creier o avut. Apoi de atuncea nici n-a mai fost normal, o lună de zile nu cunoștea pe nimeni. Pe nimeni n-o cunoscut.
Ella: L-o ținut în spital o lună? Sau l-o trimis acasă?
Mama: Ba, l-o ținut în spital. Atuncea te-o ținut până aproape te-ai vindecat. Na, ș-apoi după o lună a-nceput să ne cunoască. Da` nu mai era normal. Tot vorbea aiurea. Apoi mama dădea medicamentele și el le scuipa după pat. Înțelegi?
Ella: Poate-l durea stomacu` de la ele, nu?
Mama: Nu știu de ce. Nu, nu vroia să ia medicamente. Prea multe erau. Multe medicamente i s-o dat, nu știu ce fel de medicamente, io nu m-am interesat atuncea. Și după 2 ani, 2 ani și ceva, a murit. A murit, acasă a murit... Nu l-o dus nimeni la spital și...
Ella: Păi și-ntre timp s-o născut Juliska și Marika?
Mama: Marika o avut 4 ani și Julika avea 2 ani.
Ella: Marika-i mai mare ca Juliska?
Mama: Sau Juliska era 4 ani și Marika era de 2 ani. Marika-i chiar mai mic. Și... Juliska cânta. Cânta: ”Virágos kenderem… Virágos kenderem, Elázott a tóba, Én édes kedvesem, Gyere a faluba.” Na. Cânta la priveghi. O venit oameni la priveghi. Și nu știa ea ce-i aia că o murit tata. Apoi noi eram la București. Io aveam pe Ioji deja. Avea 1 an și 2 luni. Și era o zăpadă până la brâu. Și-o furtună! De nu s-o putut pe șoseaua aia circula. Și-am venit pe dincolo, am urcat și trebuia să mergem peste câmp. Tată-to cu copilu`-n brațe, eu cu cununa din București. Ce tâmpenie, nu știu, doară se putea comanda și la Cluj! Da` am venit cu cunună de la București. Na. Ș-apăi abia am ajuns. Ne-o așteptat. Ne-o așteptat... N-o-nceput predica. C-apăi cu caru` l-o dus la… Io nici nu mai țin minte dacă am fost la groapă. Tu ai fost, Mișule?Tata: Nu, nu...Mama: Nu mai știu dacă am fost sau n-am fost. Na. Ș-apăi ne-am dus înapoi. Noi am avut sesiune. Am dat 5 examene, mai era 1, la zootehnie. Și tocmai atuncea eram la înmormântare. Noroc că o grupă o dat după noi, după vreo 2-3 zile. Și așa am reușit să dăm și examenul ăla. Că dacă pierdeai examenu`, pierdeam bursa. Dapăi ce dracu` făceam fără bursă? Am dat amândoi și-am luat examenu` și io tot plângeam. Mă trezeam noaptea – nu știu, nu mi-o fost așa, indiferent, c-o murit tata, nu? – și tot plângeam ș-apoi... tata tot m-o-ncurajat. Aia n-am să uit. Întotdeauna m-o-ncurajat când eram la nevoie. Zice: "Hai”, zice, ”și învață că trebe să dăm examenele că uite, maică-ta o rămas cu șasă copii și trebuie să dăm o mână de ajutor.” Și așa o și fost. Din primul salar noi am dat acasă bani. Emma... amu` cucoană, nu recunoaște că am ajutat. Adică nu i-am trimis ei personal bani. I-am trimis la mama în fiecare lună. O sută – două, cât am putut. Na, și între timp ne puneam și de-o parte bani să avem casa noastră. Că n-aveam de la cine aștepta că noi o s-avem cândva casă. Alții moștenesc casă, nu-știu-ce... Noi n-am avut ,numai 2 valize goale când am terminat facultatea. Ș-apăi din primu` salar, pe stat de plată am făcut cec și ne reținea câte 200 lei. C-am avut eu... taică-to o avut... o mie... nu știu... Cât ai avut ca șef de secție? 1500, 1600, așa? Cam așa ceva, că nu erau salarii mari. Și io... eram la școală, 1200 cu diriginție cu tot. Na, și îți dai seama. Că 200... câte 200 puneam pentru casă, să ne cumpărăm undeva, și noi, o casă... Că nu știam noi unde și cum, da` puneam banii de-o casă. Și 100… trimeteam în fiecare lună la mama. Io și Janos am ajutat. Na și… din punctul ăsta de vedere l-am apreciat pe taică-to că el n-o trebuit să dea acasă, știi? Că n-o fost așa amărâți ca noi, și copiii erau mai mari. El era între ăia mai mici, da` io eram cea mai mare și niciodată nu mi-o reproșat că am ajutat. Încă el zicea că: “Trebuie să ajutăm pe mama.” Na. Am ajutat-o. Ș-apăi plus că o stat la mine Juliska, da’ nu i-o plăcut. Nu știu ce nu i-o plăcut. Ceva nu i-o plăcut și-o chemat pe mama s-o ducă acasă. I-am cumpărat haine, i-am… na… Care-o mai stat la mine? Kati. Kati o stat la mine… o făcut acolo școala tehnică… Oare o mai venit careva? O mai fost careva, Mișule? Nu. Ba mai venea aci Ema. Noi ne-am dus la o petrecere la niște colegi și Ema s-o dus la discotecă. Ș-apoi mie-mi era frică să nu pățească ceva. Era și ea fată și atâția golănime era… Ș-am cam bătut-o, știi? Ș-apoi am bătut-o… și mi-o zis treaba asta mai demult. Na. Ce să faci? Da` io nu cu intenție că nu-știu-ce că... Mi-era și frică. ”Da` cum te-ai dus că nici nu te-ai cerut de la mine?” Noi am venit acasă mai devreme decât ea. Ea era pe la gară, pe la ce-știu-ce discotecă. Și era tânărucă. Era și elevă...
Am trecut prin multe... Ș-apăi plus... și alte lucruri așa... mai dădeam acasă ce puteam. Na. Am ajutat. Cu alimente, cu... Mai venea săraca mama la noi... O stat și cu Ma... Nu cu Marika! Cu Ioana. Cu fata lui Biri.
O stat la noi când ne-am dus la Sinaia. Aicea o stat. Am avut o bețivă... S-o-mbătat, o servitoare... Săraca mama așa s-o speriat... Că zice că-n patru labe... că acolo avea dormeza și mama aici dormea, că n-am avut încă casa din față. Era cu chiriaș. Oi, grea viață am avut io! O, o! Nu mi-o mers... Și când am ieșit la pensie m-am mirat că am apucat, știi? Și-acuma mă mir că am apucat 80 de ani. Am intrat în 81 da`... Nu știu cât o mai duc că... n-o duc așa bine. Amețesc...Ella: Na, îmi povestești de la Hereclean?Mama: Ce să povestesc de la Hereclean? Ella: De Crețu... Mama: Dă-l dracului, nici să n-aud de el!Ella: De Cooperativa Agricolă...Mama: Nici să n-aud, că așa era un om de nimica! Avea 7 frați și era mândru că ne poate comanda, știi? Era un prost. Nu mă-nțelegeam bine cu el. Am avut 10 gâște, că toți copiii aveau grijă de gâște. Și am cumpărat și eu 10 gâște să aibă Jozsi ocupație, știi? Că era mărișor și să nu facă alte prostii. "Na, Jozsi, ai grijă de gâște! Că noi mergeam la servici.” Într-o zi vin acasă, Jozsi plângea că o venit paznicu` și ne-o închis gâștele. "Acolo-s, la sediu.” Și m-am dus: ”Na, care-i baiu, domnu` Crețu?” Da` președintele l-o trimes. "Dapăi că o trecut pe Bartoș,” pe pășune. Că era o vale acolo... ții minte, nu?Ella: Îhîm. Ne jucam împărate dă-mi ostas acolo.Mama: Dincoace puteau să pască, da` copiii s-o jucat și-o uitat de gâște. Și-o trecut pe pășunea CAP-ului. O trimes paznicu` și ne-o prins gâștele. Na, or... anume o urmărit, știi? O băgat gâștele la grajd, na, și-acuma să mă duc să le scot. "Na, care-i treaba?” ”Păi plătiți la caserie 20 de lei” – era 2 lei gâsca ca să le scot. "Ce pagubă o produs acolo...” Ella: Ce pagubă?Mama: O mâncat iarbă. (Ella râde) Ș-atuncea am plătit și am scos. Da` și noi am avut un taur la care veneau oamenii la taur cu vaca, știi? Ella: La CAP sau...?Mama: Da. Ș-apăi președintele o fost și el cu vaca lui. Nu el personal, da` o fost... Ce dracu`, mi-i cald... că amețesc. Îmi vine amețeală la cap. Ella: Vrei apă? Mama: Da.Ella: Minerală?Mama: Orice. Atâta nu... nu mai turna! Na, am plătit. ”Na”, zic, ”am plătit.” și le-am dus acasă... Na, zic: ”Domnu` președinte,” sau "Tovarășu` președinte, și dumneavoastră ați fost cu vaca la taur și n-ați plătit. Vă rog să plătiți și dumneavoastră.” ”Mă duc acuma și plătesc.” (Ella râde) Nu l-am iertat. Ella: Cât o plătit? Mama: Ha?Ella: Cât o plătit? Mama: Nu mai țin minte. N-are importanță, da` o plătit taxa cât se cuvenea. Cred că era mai mult de douăzeci de lei decât am plătit. (Mama râde). I-am făcut figura dacă el mi-o făcut, am făcut și io. Altă dată, erau săracii oameni... împărțeau fânu`, paiele... cu grămezile la vaci... aduceau cu căruța și făceau împărțeala între grajd. Mă cheamă el la deal și zice: ”Mare dezordine acolo, între grajd.” ”Păi da, că săracii oameni acolo împart. Ce să le fac?” ”Dapăi,” zice, ”vă convine? Vă place?” ”Nu-mi place. Nu-mi place.” ”Apăi nici mie.” ”Că dacă nu vă place, luați furca, mergeți și faceți ordine acolo că câtă școală aveți puteți să faceți și treaba asta.” (Ella râde)
Io așa-i plasam... Și-apoi la adunare, io-l făceam de două parale. La adunare generală. Veneau de la județ. Știu căo dată m-am dus... El era undeva pe teren da` nu cu… Avea și mașină la dispoziție, el... Avea și trăsura... Noi, cu șareta... Amândoi cu tata aveam un rongy de șaretă cu un cal, care pica jos. Și ce să vezi că... Dacă n-o fost el acolo, era vizitiu` acolo și cu caii... O venit tehnicianu` veterinar de la Zalău, și ne-am dus să recolteze sânge de la viței de la Panic. Am luat trăsura lui și ne-am dus. Și ce crezi că ne-o făcut? O venit pe jos până acolo, sau cu ce dracu` o venit, nu știu, numa` o apărut. Că de ce i-am luat trăsura. ”Dapăi”, zic, ”nu m-am dus la plimbare, am venit în interesu` CAP-ului. Am venit cutovarășu` Kui să recoltăm sânge.” Și ne-o luat, dragă, trăsura, ne-o lăsat acolo, pe jos. Na, îți dai seama?! Io am venit de la Panic pe jos iar tehnicianu` veterinar o prins o ocazie și-o venit în Zalău. Era mare porc, mare escroc. Amu`, ce să faci?
Mergea cu șefu`, cu soția șefului de post în vie ș-aducea lădițe de struguri pentru copiii șefului de post! Și zic: ”Da` pentru copiii mei n-ați putut aduce o lădiță de struguri?” ”Mergeți și vă luați! Mergeți și vă luați!” Lasă-i dracului! Oameni răi și proști. Proști. Era prost. Crud din cale-afară. Bucuroasă am fost când am scăpat de acolo. Nu zic, că nu mi-o fost ușor, că atâta am muncit și la Direcția Agricolă... foarte multă muncă o fost. Și eram și conștiincioasă da` mi-a părut bine că sunt aici, acasă, cu voi, și seara veneam acasă și eram cu voi. Ioi, greu mi-o fost la Hereclean. Cel mai greu, ca zootehnistă, și putoarea aia de zootehnie, de siloz și de grajd... Și oricât mă spălam, oricât mă schimbam, și în casă la noi mirosea.
Era greu. O trecut... Notam într-o agendă – nu știu unde-i agenda – ”Azi m-am pensionat. Nici nu-mi vine să cred că-i adevărat!” Așa... Na, acuma povestește tu!Ella: Da` nu știu ce să povestesc. Că m-am bătut cu copii proști.Mama: Te-ai bătut cu copii. Ai împins pe unu` de pe pod în apă... Acolo, aproape de sediu. P-ormă ai fugit și te-ai urcat pe cotețu` de porci, să nu te bată ăia. Nu ții minte?Ella: Aia țin minte...Mama: Ți-era frică de ei. Ella: Erau mulți.Mama: Erau răi.Ella: Da` n-o venit să mă bată.Mama: N-o-ndrăznit să vină acasă, să te bată... Ella: Da` știu că o dată am dat foc la gard... Nu știu cum o fost...Mama: La ce?Ella: La gard. Din greșeală cred că.Mama: La gard? Ella: Îhîm. Mama: Da, poate. Nu mai țin minte. Ella: Știu c-am avut un cățel. Cățel mic...Mama: Nuuu. A lui Jozsi era. Cățel... ăăă... alb cu ceva... pete pe el. Gălbuie. Câine ciobănesc. O crescut maaare ăla. Și-o făcut și pui! L-am adus aicea, la Zalău. Ce mai... gazdă eram! Aveam câine. Oioioi... Elena: S-o oprit ploaia! Mama: Apăi așa face. Până la 10 o fost cod galben. Ella: Cum până la 10? Mama: Așa... așa o dat ăștia avertizarea... Cod galben... că până atuncea e posibil să ne inundeze. Da` nu se mai potrivesc buletinele meteo. De nicăieri. Nu se potrivesc că e în schimbare clima. Calota de la nord... 45% la sută s-a topit... Consecințele să vedem. Când s-a topi tot. Zice că vor fi foarte multe zone a lumii care vor fi...Ella: Sub apă.Mama: Sub apă, și New Yorku` îi prevăzut... să fie sub apă. Și Anglia, toată țara, și... Belgia... Ella: Olanda...Mama: Și vor fi mari conflicte între popoare pentru teritorii.Ella: Păi deja ăștia din Olanda o-nceput să se mute-n România mulți.Mama: Da, cumpără pământ. În România. Ella: Na hai mai zi-mi!Mama: Ce să zic?Ella: De cum era când trăiam noi la Hereclean, nu acuma.Mama: Napoi, cum să fie? Dimineața plecam la cinci, veneam seara, sau după-masa acasă și dacă veneam la amiază acasă după-masa iară meream la grajduri.Elena: Mariana e la telefon.Ella: Cine?Elena: Mariana.

Sfîrșit.

New York
   May 13^th, 2013

Well, here you have it: If you’d like to throw a bit of money my way to keep my endeavors going, and also enable me to spread the money to my various causes, gathering oral history, and engineering social change thru art being one of them, I’d be grateful.