Pages

5/18/13

În umbra marelui arbor

Interviu
Părinții mei erau din zona Hușului. Și toată lumea știe de Viile Hușului. Deci părinții părinților mei aveau vie, și ca și în alte zone ale țării unde se cultiva viță de vie, vinul se bea aproape ca și apa, însă nefiind de calitate foarte bună și vechi... Ulterior după ce am crescut am observat că bunicul era alcoolic, bunica nu știu că nu prea o vedeam să bea, dar poate că suferind din cauza bunicului a prins o repulsie față de alcool. Taică-meu încetul cu încetul a început și el să devină alcoolic, prin meseria lui era majoritatea timpului plecat de acasa. Maică-mea, ea cu casa, cu copii a început și ea cu o cafea cu o prietenă și după aceea cu berea. Cam bea și maică-mea. Deci, un lucru e sigur că taică-meu era alcoolic și pe parcursul carierei lui practica legea băutei și îi placea să fie lăudat. Era un om foarte capabil, dar în plus de asta îi plăcea să fie lăudat. Să îi determine pe cei din jurul lui să îmi facă mie morală că de ce nu-l ascult. El vroia să fac din mine ceea ce nu putuse el să facă, și vedea ca am fondul necesar, dar eu simțeam nevoia ca să am personalitatea mea. Deci pe oriunde mă duceam nu mai eram Corneliu, eram băiatul lui. "Aaaa! Tu ești băiatul lui!" Nimeni nu-mi spunea Corneliu. Îmi spunea "baiatul lui." "Vedeți că a venit băiatul lui!" "Aaa! dumeavoastră sunteți băiatul lui!" Și chestia asta deja începuse să mă doară, să mă obsedeze, și am început să am o atitudine contrară. Deci, normal, că tata îmi vroia numai binele, dar principiul lui ca părinte a fost să îmi dea o educație puternică și să mă lase liber, pe școală spartanilor ca să zicem așa. Așa era o expresie, unde în Sparta se naște un copil și îl vezi căzînd pe un deal în jos, și care trăiește cînd o ajuns la poalele dealului ăla e Spartan. Care nu, așa o fost voia zeilor! Deci așa mă creștea. În schimb îmi impunea niște chestii ca plan de viitor. Nu pot să spun nimica, pot să-i mulțumesc că avea o bibliotecă cu cinci mii de volume, cele mai importante și utile în toate domeniile vieții, și aveam camera mea, a făcut-o cum am vrut. Îmi și plăcea să citesc și săptămînal aveam de două ori cîte trei ore de fitness... ca să zic așa.
Dar problema mea era cu nevoia de personalitate. Deci voiam ca lumea să mă știe pe mine nu doar ca fiul lui, ci ca cineva, indifferent cine ar fii fost acel cineva. Mulți mă invidiau că aveam un tata așa faimos. [Rîde] Dar eu îi invidiam pe ei că nu au un tată așa faimos. Era o chestie ciudată, înțelegeți? Și faptul că îl vedeam pe el că consumă alcool, m-a determinat și pe mine să consum și eu alcool, ca să am curajul într-o bună zi să îi spun în față, "Tată, am și eu dreptul la viață și la personalitate, nuuu?! Cum a spus Brîncuși, că o plantă nu se poate dezvolta în umbra marelui arbor, nu mai pot să mă dezvolt în umbra unui tată."
Și nu vă mai spun că conflictul s-a accentuat din cauza băuturii. Și el era alcoolic, și între timp am devenit și eu alcoolic. Și am început să protestez, deci era foarte riguros cu problemă timpului liber. Nu-mi dădea bani niciodată, ca să mă obișnuiesc să duc o viață cu bani puțini. Dar toată lumea știa că-s fiul unui mare barosan, și într-o duminică eram la cămin și am cerut împrumut unui coleg zece lei, care atuncea zece lei era mult, și copilul, tînărul, a spus, "Mă Cornel, da’ taică-meu e un simplu țăran, lucrează la cooperativă, și taică-tău îi un barosan, tu de la mine ceri bani?!" Și chestia asta m-a rănit și atuncea am zis că n-am să mai cer de la nimeni bani. Și am început să profit de spatele pe care îl aveam. Eu îmi puteam permite să fac anumite chestii care erau ilegale pe vremea aia, de exemplu să intru într-un shop, să am relații cu străinii, să umblu cu valută, că de exemplu te găsea cu un dolar la tine, te băga la pușcarie pentru un dolar și [Rîde] nu mai scăpai toată viață ta de stigma aceea. Și am început să intru în lumea prostituatelor de lux, care aveau relații cu arabi, cu studenții străini, sudamericani, negri, și așa mai departe. Care erau plătite în valută dar nu puteau să intre în shop să cumpere! Securistul era de pază toată ziua la shop, și atuncea eu mi-am permis.
Întîmplător, prima data chiar la Hotel Napoca, erau trei tineri locotenenți care făcuseră practica, stagiul, la taică-meu. Și cînd am intrat acolo, "Ce faci Cornel?!" direct în shop am intrat cu ei. "Dă-mi sticlă aia de gin," [Rîde] comandam din shop: "Dă-mi sticlă aia de whisky, niște pachete de Kent, Malboro," atuncea Kentul era mai la modă, "dă-mi niște casete de astea," că atuncea apăruseră cu stereo și quadrofonie și găseai numai la shop casete înregistrate cu muzică și hituri, și "Dă-mi-le că le înregistrez și le aduc înapoi."
La un moment dat [Rîde] mă îmbătam și stăteam cu picioarele pe pupitrul ăla de la shop! Și m-au observat prostituatele și am devenit idolul, copilul lor. Ele veneau și îmi dădeau mie bani și cumpăram ciorapi de mătase, pantofi cu tocuri, că nu aveau de unde în altă parte, cu toată valută care o aveau la ele. Să iasă din țara nu puteau sub nici o formă. Și așa, încetul cu încetul, am intrat în lumea asta a prostituatelor de lux, a traficanților de aur, de figuri, de țigări, no, și asta binenteles că mi-a întreținut dorință de băutură. Și faptul că tata bea și el, și faptul că făcea niște chestii care mă enervau, m-au ajutat ca să beau din ce în ce mai mult.
Ulterior m-am gîndit, măi frate, s-ar putea să fie și un component genetic. Deci nu era problemă, de lipsă de mentalitate, de inteligență sau ceva, că pe partea asta mulțumesc lui Dumnezeu, tata era eminenţa cenușie a securității, cum era generalul lui Hitler, eminenţa cenușie.
Taică-meu nu e mort, trăiește și în ziua de astăzi, da’ a intervenit un conflict și... Deci după ce am terminat liceul i s-a născut o fetiță, s-a recăsătorit la trei ani de la moartea mamei. Mai apoi i s-a născut un băiat. Prima dată s-a născut o fetiță, și nu era mulțumit. Era acolo cu colegii și zice s-a mai născut o tîrfă pe lumea asta! [Rîde] Ce chestii putea să zică cînd era beat! Și după ce s-a născut frățiorul meu, al doilea, am intrat și eu acolo ca să-l felicit, că no, și zice, "Tu ești mort pentru mine," că eram beat. M-a renegat în public. De-atuncea s-o înterupt relațiile; deci efectiv la 21 de ani. Păi pînă anul trecut în martie eu n-am avut tată. A fost o lovitură extraordinară pentru mine. De cîte ori mă întîlneam întîmplător începea să strige, agresivitate verbală, și cu aceleași oprobii, "Că nu m-ai ascultat, că dacă mă ascultai erai ministru!" Din cauza alcoolismului printre alte lucruri avea paranoia asta.
După ce am început să frecventez aicea la grup, am ajuns să înțeleg pasul nouă, deci să îți recunoști greșelile și să îți ceri iertare celor ce le-ai greșit. Și întîmplarea a făcut că am ajuns într-o dimineață pe la șapte în Turda, că el locuiește în Turda. Sincer să fiu, vorba lui Bolond Feri, m-a prins controlorul la Cîmpia Turzii și m-a dat jos din tren și eu ce să fac acuma?! Și fără să mă gîndesc în mod special mi-am adus aminte că sunt aproape de tata. Hai să mă duc să-mi cer iertare. Și [Rîde] de nu-mi deschide ușa, vorbesc prin ușă cu el. [Rîde] Măcar știu că am făcut-o!
Și m-am dus și era vreo șapte dimineața. Era încă întuneric că era în perioada de iarnă. Lumina aprinsă la bucătărie. Stau jos pe bordură și aprind o țigară, mă apucase nostalgia că asta era casa în care am crescut. Am urcat sus, am bătut la ușă și ca niciodată el o deschis ușa. "Ce faci mă copile? Ce faci?" "Am venit și io să văd ce mai faci." Și o simțit că nu am băut, nu se simțea alcool pe suflarea mea.
Și ăsta o fost un motiv de ceartă cînd stăteam la el eram un alcoolic deja, devenisem un rebel și tot timpul eram în război, ca să zic așa, psihologic.
Am intrat, mi-a făcut o cafea cu mîna lui, el care în trecut avea zece servitori pe lîngă el. Nu-mi vine să cred. Uite aia, aia, aia, nici el nu mai bea alcool, și "Tată," zic, "am venit să cer iertare de ce-am făcut, da’ știi cînd beam așa masiv, aveam tulburări de comportament, [Rîde] sub influența alcoolului…" "Ce tulburări de comportament, mă?! Lasă-mă mă în pace, că tu nu erai normal de cînd erai mic!" [Rîde] No, ce să vă mai spun, o fost o conversație din priviri fără cuvinte! Și el se oprise din băute de un an de zile, ulterior am aflat, o făcut o ciroză la ficat și asta l-o făcut să se oprească.
Arăta bine. Radia de sănătate.
Cînd eram copil, mai am o soră și de mamă și de tată, îl chemam, "Bă, babacule ce faci? Unde ești?" Pe-atunce asta era o chestie așa șocantă. "Bă’, nu mă faceți pe mine babac, că mă îmbătrîniți. Ce-mi ziceți mie babacu!" Apăi noi și de ciudă tot babacu îi ziceam.
Și înainte să plec, "Bă, arăți bine, mă babacule!" [Rîde] Și a început să rîdă și am știut că s-a făcut împăcarea. 30 de ani. Deci încă un lucru bun. [Lăcrimează. Șterge ochii.] Și acuma mă mai emoționează treaba ăsta.
Și sunt multe lucruri bune care se întîmplă după ce devii abstinent.


Toamna 2008
Cluj Napoca, Romania


Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.

New York
14 mai 2013

No comments:

Post a Comment