Marcela: Mama acuma începe să înveţe să meargă din nou, ca un copil. În spital a început tot războiul ăsta civil, de când mama o căzut. Eu eram la serviciu în seara aia, nu m-o anunţat nimeni, a doua zi nu am ştiut de ce nu o găsesc acasa... până am aflat, prin terţe persoane, că ea e în spital. Nu mi-o venit să cred că pe mine nu o vrut să mă anunţe soră-mea... Când am aflat am întrebat-o pe Mirela: “Pe mine de ce nu ai vrut să mă anunţi?” Şi atunci a fost prima dată când mi-a spus să n-o mai vizitez, s-o las în pace şi s-au terminat legăturile ei cu mine.
Aşa i-a venit ei, pur şi simplu, într-o zi. De atunci încerc să mă gândesc de ce, de ce, de ce? de ce trebuia eu să dispar? După ce a venit mama din spital, bine, că mama s-a hotărât că e mai bine să vină la ea acasa, că credea că n-o să mai trăiască mult. Avea ideea asta în cap că vrea să moară în patul ei cum o murit taică-miu. Şi o venit acasă şi totuşi o trăit. Şi Mirela o zis că, "Bine, dacă te duci acasă la tine, eu n-o să-mi las familia să vin să te îngrijesc,” în speranţa că nici eu n-o să-mi las familia şi mama o să fie nevoită să zică, “Bine, vin la tine”.
Că încă de a doua zi după ce o venit acasă de la spital, numai vedem că apartamentul s-a pus în vânzare. Veneau tot felul de indivizi să vadă apartamentul şi noi eram sătui. Apartamentul e pe numele mamei, dar i s-au luat actele, i s-a luat totul, nu mai are nimic. În timp ce-o fost la spital. Exact. Actele de pe apartament. Parcă nu-mi vine să cred că se întamplă aşa ceva. Parcă îi ceva din telenovele cu lupta asta, că practic nu avem mare lucru de împărţit, că numai apartamentul ăla îi ceva cu valoare, să zicem că acuma vreo 2 luni ar fi fost şi 2 miliarde, dar acuma că o căzut economia... Dacă-l împărţim, atunci îşi pierde iar din valoarea... dar dacă cineva ar fi putut să beneficieze singur de toate avantajele astea prin faptul că mama îl îndreptăţea, atunci da... Ar fi meritat să îngrijeşti un bătrân bolnav pentru 2 miliarde.
Bine, că următoarea acuză a fost asta, că de-aia m-am mutat eu acolo la mama, ca să profit eu de apartamentul ei. Şi atunci am zis, nu, Mircea a zis: “Haideţi să ne întâlnim toţi şi să vedem care-s pretenţiile fiecăruia.” Dar fugeam unul de altul, nu ne întâlneam niciodată toţi trei. Când venea Mirela închidea uşa şi nu era voie să stea nimeni cu mama. Până la urmă, s-a hotărât mama ca să nu fie toate discuţiile astea, să beneficieze toată lumea de aceeaşi cotă pe care o are ea din apartament. Adică, apartamentul să se împartă în 4 părţi egale. Că apartamentul se împarte o dată între cei doi soţi. Mama deţine o jumătate din tot apartamentul şi plus o cotă care-i revenea după tata. Dar mama a vrut să împartă egal, câte-un sfert la fiecare.
Dar ea n-o înţeles că scopul lui Mirela o fost să iasă şi Mircea şi eu. Să plecăm. Mircea a ieşit, dar mai trebuie să ies io.
Că fiecare are ambiţii şi orgolii personale pe care le răsfrângem asupra celuilalt. De exemplu soră-mea o adoră pe fiica ei. Trebuia să-i fie ei cel mai bine. Ea a crezut că poate asta urmăresc şi eu pentru copiii mei, să fie al meu tot apartamentul, deşi eu nu am cum, că nu o să mă apuc acuma să lupt... Că de multe ori am chemat-o şi pe mama: “Spune-mi tu, ce să fac? Vrei să te muţi să stai cu Mirela să se termine cumva, că nu-i plăcut nici pentru mine să fiu aşa tot timpul...”
Da’, bine, dacă s-ar fi restrâns războiul ăsta numai între noi... Dar cu oricine s-a întâlnit soră-mea pe stradă, “Marcela, care-i cea mai mică, s-o mutat acasă la mama şi are pretenţia la avere, ştii? Ea, care are 3 copii, s-o dus ca să profite,” şi tot felul de poveşti fără sfârşit, că dacă eşti în Zalăul ăsta mic, ca la ţară, lumea simte nevoia să-ţi reproducă ce s-a spus despre tine, dacă te interesează, dacă nu, şi să dai replica. Adică, replica e să arunci şi tu cu noroi în cealaltă. O, dacă nu stai de vorbă, eşti un om groaznic. Încerci să le explici că problemele tale personale nu privesc pe nimeni. Oricum, nici nu mai ştiu ce-i bine şi ce-i rău. Nu cred că mai înţeleg. Pentru mine, toate valorile sociale s-au prăbuşit.
Dar, cum am ajuns în situaţia asta... Am ajuns pentru că Mircea, când aveam eu 17 ani, Mircea o divorţat. Bine, era divorţat de ceva ani, dar bunica s-o îmbolnăvit şi el n-o mai stat cu ea la ţară, l-o adus mama cu tata să locuiască cu ei, la Zalău. Şi din beţia lui, au început conflictele cu tata, în fiecare zi se certau, se băteau şi bineînţeles că n-am mai suportat şi am plecat de-acasă.
Am hotărât eu ce-ar fi mai bine pentru mine.
Îi drept că m-am gândit c-a fost așa, o idee spontană, să plec de acasă, care a venit într-o zi întâmplător. N-am stat prea mult pă gânduri. Dar nici măcar n-o fost ideea mea că... mi-o fost sugerată de soțul meu. O dată, nu știu ce-o fost... Tata cu Mircea se certau şi noi ne jucam în spatele blocului. Adică ne jucam... stăteam cu copiii pă garaje că nu aveam unde să stăm la vârsta noastră. N-aveam nimic de făcut, la 17 ani. Să stăm pă un garaj pe care s-o semănat iarbă și dedesubt era un bar... Erau blocurile anvelopelor. Și veneau bărbații înainte să plece la schimbu` 2 să bea o cafea. Și-așa am ajuns eu să-l cunosc pe soțul meu. Noi, fiind copii, ne jucam și fiind fete, probabil că i-am atras atenția, eram mai gălăgioase, dar nici prin gând nu mi-a trecut să mă uit la ăia care intră-n bar. Numai că într-o zi, nu știu cum, am ajuns să discutăm, că o fost coleg de clasă cu Mircea în generală sau coleg de generație, ceva asemănător.
Și o-ntrebat ce mai face Mircea sau ceva de genu` ăsta. Și după aia nici nu știu cum la vreo două săptămâni o zis că ”Nu vii să stai la mine?” Mi s-o părut așa de amuzantă ideea și nici prin cap nu mi-o trecut. După aia am reflectat eu mai bine... în mintea mea eu eram o mare victimă... Na, acasă nu se mai terminau scandalurile... Mama cu tata nu realizau că eu eram în clasa a 12-a și că ar trebui să îi preocupe altceva... Doar Mircea putea foarte bine să stea mai departe la țară, că tata avea două case încă nevândute. Că ce-o să zică lumea din sat că ăsta bea sau că vinde ce-o mai rămas pe-acolo prin casă, vechiturile de la bunica... Și-atuncea, într-o sâmbătă, am plecat de acasă și m-am dus direct la starea civilă ca să nu mă poate aduce părinții `napoi. Aveam 17 ani da` atuncea de la 15 ani puteai să te căsătorești fără acordul părinților. După aia s-o schimbat legea. Na bine, că am regretat io, că nu prea știam cu ce se mănâncă... Că m-am trezit brusc în casă la mine, na, și aveam pretenții de nevastă. Deşi nu știam să fac nimic. Na și mă enerva, mă enerva că sforăia noaptea, mă enerva că, cine știe ce, că stă 45 de minute la baie ,sau cine știe ce... Da’ ce nu mă enerva...
În două săptămâni o-nceput să vadă şi el, că dară omu` a fost singur până la 35 de ani și o zis că nu îl ia nimeni la rost. Ce-i păsa lui că-l așteaptă acasă una săraca care se plictisește, n-are cu cine vorbi?! Și că are chef de ceartă că vine la unșpe noaptea cherchelit... că îi dă o palmă să tacă. Cine-i asta să-l ia la rost?! Să vedem motive: ”Nu-i bună mâncarea”, sau ”Nu știi să faci nimic. Ia caiet ca să-ți dictez! Încă ai de învățat!” că nu-știu-ce, că ”Fă treaba!” Na, nu prea se potrivea cu idealul meu în viață.
Prima dată plângeam, mă necăjeam... Nu m-am întors acasă... M-am tot luptat, m-am tot luptat... Io am crezut că oamenii-s fundamental buni. Sau fundamental răi. Dar dacă tu crezi că un om îi bun atuncea înseamnă că merită, sigur omu` ăla într-o zi o să fie bun. Nu mi-am dat seama că, ca să fie din nou un om bun, trebuie să creadă și el că trebe să fie bun. Nu-i de ajuns să crezi că până la urmă o sa fie bine.
O trecut anii, ș-o apărut înc-un copil și înc-un copil și tot așa, m-am refugiat în copii. Mie-mi plăcea, că aveam ocupație. Aveam și io cineva care mă respecta. Nu mă respecta nimeni. Erau copiii mei. Acum aveam cui să-i dau sentimentele mele, cine să-mi răspundă `napoi la ele. Eram mulțumită și uitam celelalte probleme. Aveam acuma pentru cine să lupt. Na bine, cu băutu` cădea așa, ciclic. Avea, așa, reprizele obișnuite cu prietenii din care nu puteai să-l scoți. Numa` problema era că nu-i plăcea nimic atunci când era beat. Chiar dacă a doua zi dispărea ca prin farmec omu` ăla. Nu mai era același om... Nu știu, i se schimba comportamentu`... Avea stările lui ascunse care izbucneau în momentu` în care era la beție. Tăte nemulțumirile din viață se răsfrângeau asupra ăluia care-i ieșea în cale, și care respectiv eram io. Dacă-l enerva un prieten la o discuție la masă, la pahar, na, venea acasă și nervos că l-a enervat ăla... Și tu mi-ai ieșit în cale și cu tine mă cert. Na... trebuia o mică scânteie ca să-mi dea una... Numa` că de obicei tăceam sau plecam la mama și la tata... Că ei m-au primit. Niciodată n-o zis: ”Du-te acasă!” Bine, că reproșuri îmi făceau. Da` îmi deschideau. Dacă la doișpe noaptea plecam... îmi deschideau. După ce o apărut copiii, îmi luam copiii cu mine. Mă pregăteam din timp, stăteam lângă ușă și când vedeam că începe să se enerveze, știam că urmează bătaia și reușeam să ies... Cu ce-aveam pă mine... copiii în cămășuță, papuci de casă... Într-o vreme încă stăteam departe de-ai mei, în Dumbrava pă undeva și atuncea sigur că dacă se întâmpla și iarna chestii de ăstea, mi-era greu să vin de acolo dezbrăcată prin tăt orașu` să mă vadă tătă lumea. Da` ne-am mutat aproape și nu mai știa nimeni. Era bine și dacă veneam în păpuci de casă până la ai mei, că eram la două blocuri. Și m-am obișnuit. Veneam acasă, stăteam o zi, două, și după aia plecam la casa mea. Nu era zilnic. Mama, tata mă enerva fiecare din ei zilnic... Mama o devenit martor a lui Iehova, ea avea ideile ei... Nu mă ridicam la standardele ei... Că nu mergeam cu ea... Bine, că mama o devenit martoră tăt în urma ideilor aduse de mine, că io i-am adus și pă ăștia-n casă... Că mi s-o părut ceva interesant, că ăștia nu respectau nici o regulă... Și na, ce frumos și ce... Dar după aia am aflat că trebuie să-ți cumperi mântuirea prin muncă, să faci cât mai mulți prozeliți, să mergi să împarți cât mai multe pliante. Na, mama o devenit fanatică. Bine că nu mai poate să umble cu pliantele. Acuma suferă foarte mult... Era în autogară în fiecare zi. Asta era cearta lor cu tata. Că tata: ”Oriunde să te duci cu pliantele, da` nu în autogară unde ne cunoșc toți consătenii! Și fută-te badea, că tu te-ai prostit la bătrânețe?! Împarți pliante pă gratis?! Ce ești tu, cerșetoare? Le spui tu la ăia că ce?! Tu analfabetă! Să te vadă toți cunoscuții... 'Na, că nevastă-ta împarte pliante?!’” Na, și mama tăt acolo mergea că na, acolo afla oameni din ăștia simpli ca ea.
Și în ziua când o murit tata tot din asta s-or certat că o trimis-o la piață și asta fiind aproape de autogară, s-o oprit și-n autogară să-mpartă niște pliante... Cine știe, poate s-o fi întâlnit cu cineva în piață și o simțit nevoia să ia un pliant și la piață să... Că oriunde poți e bine să împarți ideile tale și altora. E mărturie informală.
După ce tata a murit, io așa, un timp eram foarte supărată, tăt plângeam și soţul meu n-o fost lângă mine, să zică ceva: ”Îmi pare rău pentru pierderea care ai suferit-o.” Nu, el îmi zicea... ”Ce tăt plângi atâta că tu cu taică-to nu te-ai înțeles?!” sau ”Păntru taică-to ai fost un zero.” Pe mine mă enervau chestiile astea că... adică știam că sînt zero pentru toată lumea, da` să nu mai îmi aducă aminte. Să-mi zică, na, ceva, altceva. Să găsească ceva, altceva, de zis. Sau cu o zi înainte de înmormântare nici nu s-o ostenit să vină acasă să... Trebuia să mergem la capelă și n-aveam cu cine să-mi las copiii și am primit reproșuri că trebuia să duc toții copiii după mine încolo-încoace... Copiilor le era frică, nu vroiau să intre-n capelă...
Na... El o găsit de cuviință să stea-n bar și m-am enervat foarte tare. Atuncea s-o cam răcit relația noastră. Și-o schimbat locu` de muncă. O început să lucreze până seara. Venea acasă numa` ca să doarmă. Când mama o căzut am considerat așa, ca o binecuvântare, că am avut și eu motivu` să plec. Îmi trebuia și un motiv. Na și de-atuncea locuim separat.
A, bine că o venit Mircea... când o căzut Mircea, Mirela l-o adus aici la mama. Mirela o făcut din timp o asigurare privată, că se aștepta ca Mircea să pățească ceva și... Acuma o apărut moda asta în România, a asigurărilor. A fost o mare reclamă și un mare tam-tam cu asigurările pentru pensii. O apărut o lege că... dacă ai până în 35 de ani, să mai ai și o asigurare privată. Asigurare suplimentară. Ș-atuncea, pă lângă asigurarea aia, asiguratorii și-o făcut reclamă și la asigurări de viață. Ea o avut o prietenă care o-nceput să se ocupe de-astea... Aia o convins-o că cu Mircea ar putea să se-mbogățească, să dea lovitura... Ăsta-și rupe gâtu` și ea ia banii, că există o asigurare prin care Mircea cade și dacă tu ești împuternicitu`, iei banii. Adică… ca-n America, știi cum vedeam noi în filme, că-l omora păntru asigurare… Cam așa ceva. Îi încasezi asigurarea. Tu ești beneficiaru`. Na și după ce-o murit tata o cumpărat o asigurare și Mircea nu mai cădea. Nu-și mai rupea nimic. Și trebuia reînnoită asigurarea. Na și uite că într-o seară s-o-mbătat Mircea și-o căzut pă deal. Și o avut o fractură și când să pună mâna pe bani, nu l-o ținut în spital că-i alcoolist. Da. Trebuia să aibă 5 zile de spitalizare ca să-i dea suma. Adică... că nu și-o rupt picioru` destul de tare ca să-l opereze, să-i dea mai mult. Da. Ea la spital de asta i-o promis la Mircea, în speranța că... se aștepta la mai mulți bani că.... ”O să am grijă de tine.” În speranța că încasa banii și o mâncare putea să-i dea din bani, și-un pachet de țigări, nu?
Dar ăia de la spital nu l-or ţinut. Pentru că Mircea în noaptea în care l-o găsit ei căzut undeva-n stradă, o fost mort de beat și i-o fi făcut analizele și o reieșit că-i alcoolic și bine, că tremura și o avut simptome de abstinență grozave. Și medicu` ăla l-o întrebat de câți ani îi alcoolic și el o răspuns. Ș-atuncea ăla o chemat-o pă Mirela și o spus că nu poate să-l țină în spital că o mai avut cazuri de alcoolici din ăștia care dau chix, fac figuri că le trebe alcool, fac crize. Și zice Mirela: ”Da` nu putem să-i dăm ceva, să-l ținem în spital? Plătim oricât!” ”Nu,” zice doctorul, ”el îi învățat”, zice, ”singurul medicament e alcoolul, că organismul lui e învățat să bea și el are nevoie de băutură. Asta îi face lui bine. Mai bine ca tăte calmantele.” Și el o tot vrut să bea, așa credea că trebe el să moară. Am fost șocată. Am tot zîs: ”Hai să-l transferăm la Psihiatrie! Să-l dezalcoolizăm.” "Io-s ortoped, cum să-l transfer la Psihiatrie?!” Na, și-o băut apa din punga cu gheață de pă piciorul rupt. Să-l ducem acasă și dacă face scandal, ne-om descurca noi... Na și nimeni n-o susținut-o pe Mirela, cu toate că el avea asigurare privată. S-o șters la fund cu asigurarea lui... N-o reușit afacerea...
Oricum ea avea nevoie de o geantă de bani. Și și de apartamentu` nostru, totu` pentru Laura ca s-o țină la Cluj. Că mă scoate afară pe mine și s-o ducă pe mama la ea… Măcar să-l dea-n chirie, să vină de undeva niște bani, că nu ajung banii. Laura o fost învățată să poarte haine de firmă, să se dea cu parfumuri scumpe… Să folosească numai cremă nu-știu-de-care, Vichy cu șase sute de mii sau… Na, acuma stă cu patru fete și e o mare tragedie că ea o făcut liceu` la Satu Mare și o stat tot în chirie. Și acolo era singură și nu era controlată. Acuma cu patru fete... Nu știu, probabil că și ei au datorii și s-o fi strâns lațu`. Nu știu de ce atâta disperare. Că fiecare avem datorii, da`...
Na, Mircea o ieșit din spital. O stat el cât o stat cuminte. Pe undeva nu s-o mulțumit el cu regimul că... cum adică... asta mănâncă cu copiii ei salam și io mănânc ce-mi dă ea?!... Sau… ”Să fumez un pachet de țigări în două zile – ce-i asta?! Da` trebe să fumez cât vreau io, că așa mi-o spus Mirela! Sau la ora opt ne culcăm că se culcă copiii și stingem becurile! Ce faze-s astea?!” Că mama zicea: ”Acuma te duci și tu să te culci că dorm copiii și să nu faci gălăgie. D-apăi te duci și te culci! În casa asta toată lumea să culcă la ora opt!” În ideea că nu mai dai drumul la televizor. La mama îi părea bine că e culcat că nu mai consumă curent. I-o obișnuit pă tăți să facă economii. Lui nu-i prea plăcea să se supună la reguli și apăi o început să să poate urât.
Mircea nu are niciun venit. Chiar dacă-i alcoolic, nu-i dă statu` pensie, că nu s-o dus la medic că n-avea asigurare să-l consulte nimeni, și nici n-o vrut să meargă la medic. Acuma nu vrea nici așa, că o zis că Mirela o să-l declare nebun și-o să-i ia partea din apartament.
S-o gândit că el fiind cel mai mare, mi-o explicat mie că... ei fiind cei mai mari, eu trebuie să execut ce zic ei că... nu mai știa cum să explice faptul că eu trebuie să plec afară. ”Tu, trebuie să taci, că tu te-ai născut după 16 ani, respectiv după 18 ani. Și, ești mai mică și taci!” Na, și-o stat și s-o gândit și o zis că chiar așa, cine-i asta să meargă ea la cumpărături, să-i dea mama ei bani... Să administreze ea casa. ”Da` ce, io-s bărbat în casa asta! De ce vrei să administrez casa? Cine-o mai văzut?!” Na, ș-atuncea el nu m-o respectat... io i-am tăiat rația de ţigări. Băutură nu primea deloc și era violent că organismul lui cerea băutură și îi era rău probabil... Avea nervi. I-am luat calmante da` nu le bea…
Deci o lună n-o băut... Cât o fost cu atela, n-o putut să se manifeste așa de violent... Atâta că mai înjura, da` nu putea să umble... Da` după ce și-o pus ghipsu` și o-nceput să umble, atuncea s-o dus și-o mai cerut de la cineva să bea...
Acuma toate o culminat că i-o venit amendă de 25 de milioane păntru tulburarea liniștii publice din martie până acuma, și acuma e o lege că dacă nu ți-ai plătit amenzile, ți le bagă-n impozitu` păntru casă. El având domiciliul la mama, la mama o venit impozit 25 de milioane de plată din amenzi ca să poată să și le recupereze statu` de undeva.
Probabil că s-o îmbătat, bea prin parcuri sau... Îl amendau ăștia și-i înjura... Avea și trei amenzi într-o zi: două mai mici și una mai mare că probabil l-or tot chemat la el că făcea scandal și... io știu ce făcea el?... Nu știu cum o să fie. Trebe` să mergem să ne interesăm. Că s-o mai întâmplat așa că o venit la tata să-i plătească amenzile și el s-o dus și le-o reparat că el îi veteran, o fost refugiat când aicea o fost Ungaria și avea o pensie de refugiat. Na și cu aia mai reușea să oprească că el o fost pensionat de boală, că... ”Îs bătrân, bolnav.” O beneficiat în baza dreptului ăla de anumite scutiri.
Bine, ar trebui să ajungă la închisoare, da’ la închisore îi suprapopulat. Trebe să-și recupereze dauna de undeva. Tot batem pe la toate autoritățile pe la ușă... dacă vor să ne-nțeleagă. Păi dacă mai are și încă mai multe amenzi, în final pierdem casa, dacă nu le plătim. Că la o anumită sumă scoate casa la licitație. Ș-atuncea, într-o dată pierdem apartamentu`. Ironia sorții...
I-am chemat o dată p-aicea când era foarte violent și mi-o zis că na, îl duce data viitoare la instanța de judecată. Dar la instanță trebe să dovedesc eu că el îi un pericol pentru familia lui. Păi și nu e? E! Da, da` cum dovedesc? Îl duc pe ăsta cu forța la medic sau ce să fac? Na, acuma, de exemplu, aseară s-o-mbătat foarte tare și m-o-lovit. Da` bine, că o mai încercat el da` n-o avut chiar curajul. Na da` aseară, aseară o fost foarte violent. Na, acuma promite că o să omoare respectiv pe fiica lui Mirela și pe-a mea, să ne facă rău mie și la Mirela. Că suferă că noi avem o situație și mama nu-l iubește că… adică iubirea înseamnă că împarte pensia cu el. Atuncea el omoară pe toate celelalte și el o să se ducă în pușcărie că acolo o să-i fie bine, o să aibă trei mese pe zi și o să aibă un trai asigurat toată viața. Da, ș-atuncea o să știe sigur că nouă n-o să ne mai fie bine niciodată... Ne-o amenințat. Mă pot duce la judecată din cauza asta... Da` te constă bani un avocat. Cine știe, acuma să vedem...
O să să calmeze că vine iarna... Sigur, că amu` nu mai are nicio condiție, stă în containeru` ăla în livadă, înspre Ortelec, după cimitir. O fost mobilat, avea sobă, cam 12 metri să zicem ca o garsonieră comfort 3. Avea și cărămidă... Toată vara putea să-și construiască o cameră dacă ar fi fost harnic, că tata tot o adunat, tot o strâns... Da` ăsta o vândut tot. Din asta o trăit toată vara.
El e și foarte șmecher. Eu-s foarte agitată când văd un om beat... încep să tremur. Instinctiv, creieru` meu spune că un om beat e pericol pentru mine. Ș-atuncea profita de reacțiile mele și mă insulta și ataca. Să aibă un motiv, să-l jignesc, ca să poată să mă lovească. El era foarte jmecher și odată mi-o spus: ”Ai grijă că tu ai reacții, tu nu te poți controla când te enervezi și s-ar putea să profit o dată de punctele tale slabe.” Păi, atunci când am chemat poliția nu reușeam să vorbesc nimica din cauză că plângeam. Eu tot plângeam și el tot zicea. Nu reușeam să leg două vorbe și atuncea ăia să m-amendeze pă mine că i-am chemat degeaba. Nu reușeam să fiu coerentă. Apăi ăia mă tot întrebau, îmi sugerau să zic că pentru ce i-am chemat, că te-o bătut, că așa... că zi că... scrie că... nu reușeam să fiu coerentă și la sfârșit le-am spus că i-am chemat degeaba.
După aia el o plecat cu poliția să le arate că e băiat bun și pleacă, și după aia mi-o zis: ”Vezi că nu-ți poți controla reacțiile și degeaba chemi poliția.” S-o simțit stăpân. Știu că pot să fac ce vreau, să ameninț, să înjur. După aia dimineața, tot eu cu frumosul: ”Ce faci, Mircea?” Zice: ”Ce vrei tu?!” Sau îi puneam mâncarea-n farfurie, nu-i convenea lui cum i-am pus mâncarea. ”Tu, tu-ți bați joc de mine?! Așa se pune-n farfurie?!” Sigur că trebuia să reacționez că nu eram bătaia lui de joc. Io-am rugat-o pe Mirela să m-ajute să scap de ăsta... să vină cu mine la autorități. Să spună și ea. Să se bage-n tabăra vecină. Să declare și ea. Să nu mai fie așa de nepăsătoare când aude că strigă la mine și m-amenință. Toată lumea tăcea și pe nimeni nu interesa. Io i-am spus să mă ajute că am zis că plec dacă nu fac nimic. Atuncea io am înțeles că de fapt ea l-o adus pe Mircea să mă forțeze pe mine să plec.
Mama, e tăt cu inimă de mamă. Că ce să facă ea... că ”Ș-ăsta e copilu` meu.” Adică se simte vinovată că el nu poate să-și asigure existenţa singur. C-o stat în container și se culcă într-o noapte fără foc... nici nu are sobă, nu-i în stare să-și cumpere o sobă, și-o să înghețe și-o să-l am pe conștiință. Na acuma iar l-o dat afară ea singură. Da` tot undeva se simte vinovată că l-o dat afară. Cine știe ce-o să mai fie? Nu știu... Da` eu cred că mi-a distrus viața... Sau nu știu ce era mai bine: să stau cu soțu` meu, să lucrez... sau era mai bine s-o las pe mama să plece cu Mirela. Dar eu am crezut că o să fiu numai io și mama mea, nu l-am luat în calcul și pă Mircea. Nu mi-am dat seama că în casa asta toți au dreptul.
Sper că o să se termine povestea asta cumva că... Acuma, sper să se vândă apartamentu` lu` mama, și așa am hotărât să ne cumpărăm un apartament mai mic io cu ea. Și de restu` de bani, ia Mirela și Mircea. Poate că iar îmi fac iluzii. Cine știe ce-o să fie? Oricum a fi, o să se termine, bine, rău... Singuru` lucru care mă doare e că în ochii copiilor mei am fost așa, un nimeni... Că ei o trebuit să vadă toată chestia asta că io-s un nimeni, că ei nu înțeleg de ce toată lumea avea ceva cu mine, și implicit cu ei.
Adică… Contează foarte mult părerea celorlalți, știi? nu știu, să ne vadă lumea că suntem cei mai buni, cei mai cei mai. Cei mai frumoși îmbrăcați, cei mai deștepți… Ce zice vecinu`, să păstrăm aparențele, știi, de fapt... noi știm că noi suntem... da` noi trebuie să părem... să păstrăm iluzia... Na, păi, așa mi-am trăit viața cum m-o tăiat pe mine capul. Ce, dacă toate fetele de vârsta mea nu s-o căsătorit la 17 ani?! Da` ce dacă m-am căsătorit? Sau ce dacă am trei copii când toată lumea zice: ”Du-te și fă avort că ești săracă și nu-i mai voie să ai copii.” Ori că: ”Măcar ai din ce să-i ții?” Bine că într-un fel nu se obișnuia divorțu`. "Când ai soț alcoolic nu te apuci să faci copii!”
Da` cred că astea se leagă toate una de alta, că nu știu de ce toate femeile amărâte au copii. Cred că fiind terorizată, și emoțional și fizic, nu mai ai respect față de tine și atuncea copiii totuși te mai respectă și în fața lor mai ești important. Mai găsești ceva pentru care să mergi mai departe. Speri că ei o să aibă viață mai bună: ești tu, în fiecare din ei îi o parte din tine care are șansa să fie mai bun. Cred că asta-i...
Aș vrea... Aș vrea să încep mâine de la-nceput... Ca să nu mai fiu nevoită să lupt pentru mâine, să mă trezesc mâine într-o altă viață... Na... Să fie mâine altceva.
Indiferent ce.
A
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.
30 mai 2013
Posts
No comments:
Post a Comment