Pages

6/3/13

În ciuda consumului alarmant de alcool, lumea nu va pieri

[Doctor Eugen Băican, 50 de ani, stă la birou, ori o catedră, ori se plimbă prin birou. Poartă cravată, un costum gri și vestă de lână.]

Sunt lector doctor Eugen Băican, sunt sociolog și acum 14 ani am introdus la Universitatea Babeș-Bolyai, cursul de terapie și recuperare în adicții, inclusiv alcoolismul. Am înțeles că vă interesează să aflați cum stau lucrurile cu consumul și dependența de alcool înainte și după '89. Sigur, am făcut studii și pentru una și pentru cealaltă dintre cele două perioade istorice și aș putea să spun o serie de lucruri care creionează situația de fond. Am înțeles că vă așteptați să găsiți niște deosebiri spectaculoase între situația consumului și dependenței de alcool în România în perioada comunistă și respectiv ce s-a întâmplat după. Nu stau lucrurile așa, pentru că pattern-urile, tiparele sociale ale consumului și dependenței de alcool sunt fundamentate mai degrabă socio-cultural decât ideologic, țin mai degrabă de istoria lungă decât de aceea conjuncturală. Așa că, în această perspectivă de fond, reliefurile mari ale consumului și dependenței de alcool sunt aceleași înainte de 1989 și după 1989. Diferența între societăți, între epoci este dată de ceea ce se cheamă modul socialmente acceptat de a bea, de a consuma alcool și aici sunt diferențe mari între culturi, între civilizații. Să vă dau două exemple care îmi vin acuma în minte. În Franța, modul socialmente acceptat de a consuma alcool este acela în care consumul de vin este prescris la masa de prânz și la masa de seară. Altfel spus, alcoolul, și în speță vinul, se bea o dată cu îngurgitarea alimentelor. Lucrurile stau altfel în această parte a lumii în care este și România. Consumul de alcool nu este prescris, social vorbind, o dată cu luarea mesei. Se întâmplă, consumul de alcool, în condiții mai puțin organizate și, în foarte multe situații, consumul de alcool se întâmplă înainte de masă. De exemplu, în mediul de muncitori – mai ales înainte de 1989, dar și acuma, însă mai puțin, pentru că sunt mai puține fabrici acuma – spuneam deci că se întâmpla că după ce muncitorul, funcționarul ieșea de la fabrică, înainte de a se duce să ia masa acasă, se oprea cu colegul sau cu prietenul „hai să bem un pahar sau să hai să stăm la un pahar de vorbă,” așa se spunea. Și acuma sigur că acel pahar de vorbă se prelungea în destule cazuri, iar dacă nu se prelungea, oricum, efectele consumului de alcool pe nemâncate sunt semnificativ diferite față de consumul de alcool o dată cu servitul mesei. Așa că, tot în aria aceasta a motivațiilor socio-culturale care stau la baza construirii pattern-urilor sociale ale consumului și dependenței de alcool, o situație interesantă survine în urma răspunsului la întrebarea „De ce beau oamenii alcool?” sau „Când beau oamenii alcool?” Când beau? Beau la necaz? Atunci când sunt supărați, atunci când sunt sub un mare stres, când trăiesc o mare frustrare, sau beau la bucurie pentru ca să sărbătorească? Ei, în această parte a lumii, poate cu un accent suplimentar dar, în fond, și în alte părți putem identifica acest aspect -- în această parte a lumii, spuneam, oamenii beau și la nuntă, și la înmormântare, și la botez, beau și la bucurie, și la necaz. Consumul de alcool este un ingredient comun al vieții sociale cotidiene. Acest consum de alcool, l-am putea judeca, așa, într-o conceptualizare modernă, ca fiind un mecanism de coping socialmente acceptat. Este maniera în care oamenii se ajustează în raport cu presiunile vieții cotidiene, cu dificultățile, cu frustrările pe care le întâmpină, cu bucuriile mai intense pe care le trăiesc și așa mai departe. Beau deci oamenii și la bucurie, și la necaz, și la nuntă, și la înmormântare. Acuma, aici, este locul să corectez pe undeva așa, un loc comun, o percepție și o reprezentare socială care circulă la nivelul străzii și în care fie românii, fie ungurii, fie rușii sunt văzuți ca fiind cei mai mari consumatori de alcool din lumea asta. Este greșit. Vorbesc acuma din perspectiva cercetării de specialitate, desigur. Consumul de alcool în termeni de cantități este cel mai ridicat în Franța. Și acuma, sigur, întrebarea este cum de la nivelul reprezentării comune lucrurile nu stau așa, cum de noi pe noi și noi cei din partea aceasta de lume, din țările din această parte, ne vedem mai degrabă pe noi ca fiind cei mai mari băutori. Pentru că, pe de o parte, acel mod socialmente acceptat de a bea alcool are consecințe directe – cum spuneam, în Franța, cu toate că se bea o cantitate de alcool convențional socotită mai mare per capita decât în țările din est, efectele asupra sănătății sunt oarecum diminuate datorită faptului că se consumă alcool o dată cu servitul mesei. În al doilea rînd, în țările vestice, de multe decenii, au fost și sunt fenomene sociale, socio-culturale, mult mai spectaculoase decât consumul de alcool. În aceste țări din Europa Centrală și de Est, până recent, sigur nu era o confruntare cu problema consumului de droguri, nici cu problematica diverselor criminalități asociate și atunci a fost mai vizibil ca fenomen social consumul și dependența de alcool. Încă o observație de fond. Se știe de multă vreme, de când se fac cercetări sociologice pe această temă, că dependențele în general, consumul și dependența de alcool în special, sunt mai puternic reprezentate în clasa de jos și clasa de sus, decât în clasa de mijloc. În al doilea rând, tot așa, din cercetările sociologice, se cunoaște faptul că, în perioadele de criză, consumul și dependența de alcool crește, iar tranziția socială pe care noi – sperăm să fim la finalul ei, în țările din Europa Centrală și de Est – tranziția socială pe care am parcurs-o este o perioadă de criză. Așadar, beau mai mult și sunt în mai mare măsură dependenți reprezentanții clasei de jos și ai clasei de sus. Sigur, și observația imediată tot în termeni sociologici este aceea că, în țările Europei Centrale și de Est, clasa de mijloc este semnificativ mai puțin reprezentată decât în țările vestice. Și atuncea cele două clase în care riscul pentru consum abuziv și dependență este mai mare, împreună sunt ponderate mai puternic și într-un fel ar fi o cale de a explica o anumită pondere socială a consumului abuziv și a alcoolismului. Mai este încă un lucru care particularizează țările Europei Centrale și de Est comparativ cu cele vestice, și anume acela că, în aceste țări, serviciile de prevenție, terapie și recuperare în adicții, în alcoolism în particular, sunt încă sub-dezvoltate. Asta ține de mai multe lucruri: ține, dacă vreți, și de o moștenire istorică – în ideologia comunistă, sigur, nu era recunoscută ca o problemă socială în definirea conceptuală modernă a alcoolismului și consumului abuziv; dar este și o motivație mai subtilă, și anume și astăzi se mai discută – chit că lucrurile totuși s-au așezat de o manieră semnificativă – se discută ce este până la urmă alcoolismul. Este alcoolismul un viciu? Un defect de caracter? Este el un păcat? Este cumva o boală? În funcție de răspunsul la aceste întrebări, se așază abordările prin politici publice ale problemei. Dacă este o boală, atunci te apuci să creezi servicii de prevenție, terapie și recuperare. Dacă este așa un viciu sau un defect de caracter, atunci este o problemă pe care fiecare trebuie să și-o rezolve singur, iar cei care se confruntă cu această problemă să facă bine să își revină. Evident că este o abordare absolut non-pragmatică și lipsită de eficiență. Lucrurile se dezvoltă însă și în ce privește dezvoltarea serviciilor în țările Europei Centrale și de Est, în România în mod particular, dar mai încet decât am vrea noi și în particular decât aș vrea eu ca specialist pe domeniu. Încă un lucru poate va fi util în această discuție despre cum stau lucrurile astăzi cu consumul și dependența de alcool. Iarăși, în România în mod particular, dar ceea ce spun este perfect valabil pentru toate țările din Europa Centrală și de Est, care sunt în același pattern comportamental legat de consumul și dependența de alcool. Sunt câteva evoluții de un dramatism aparte, și anume, după 1990 – cunosc date din diverse momente, dar ele sunt concordante – după 1990, s-a înregistrat o creștere absolut dramatică a consumului abuziv și a alcoolismului la două categorii de populație: pe de o parte la tineri, pe de altă parte la femei. La tineri, date de acum câțiva ani spuneau că această creștere ar fi undeva la 350%, iar la femei la 300%, comparativ cu termenul de comparație 1990. Și acuma, este interesantă o încercare de explicare, în particular la femei – de unde această creștere absolut dramatică a ratei alcoolismului? În fond, toate sunt explicabile prin schimbările de ordin socio-cultural. Până în 1990, alcoolismul la femei era deosebit de puternic stigmatizat şi rejectat din punct de vedere social. Femeile consumau şi atunci alcool, dar o făceau pe ascuns şi această presiune a ascunderii funcţiona ca o oprelişte în calea fenomenului. Apropo de băut pe ascuns, îmi amintesc că eram student pe la sfârşitul anilor 80 şi în Cluj era un celebru restaurant pe vremea aceea, se chema Restaurant Timpul pe vizavi nu vizavi, în faţa casei Matei Corvin. Era acolo un restaurant doar pentru femei şi noi, ca studenţi băieţi, ne tot făceam planuri: dom’le, cum am merge noi acolo, ce loc interesant poate să fie, numai femei pe acolo şi se mai şi îmbată. Ce interesant ar fi pentru noi! Dar nu ne-a lăsat să intrăm. Bun, paranteză. Revenind, după 1990, în condiţiile unei flexibilizări dramatice a edificiului social, a unei relaxări puternice a normelor sociale, a unei disoluţii şi parţiale reconstrucţii a sistemului de valori, alcoolismul la femei a început să fie, dacă nu dezincriminat, cel puţin privit cu mult mai multă largheţe. Şi-atuncea, n-a mai fost această presiune limitativă a sistemului social, şi nu mă refer la cel ideologic, mă refer la sistemul socio-cultural. Apoi, sigur, categoriile de populaţie, dacă vreţi, cu o sensibilitate mai pronunţată – putem pune termenul aicea, dacă vreţi, şi cu ghilimele şi fără ghilimele – se confruntă mai dramatic cu rigorile tranziţiei sociale, ale crizei, economice, sociale, politice, culturale, iar în aceste cazuri apelul la aceste comportamente evazive, toate comportamentele adictive în general, dependenţa de alcool în particular, este la îndemână. În ce priveşte tinerii, explicaţia este, în datele de fond, cam în acelaşi spaţiu de argumente, ceea ce s-a întâmplat, repet încă o dată, după 1990. Cum stau lucrurile astăzi? România nu stă, aşa, într-un tablou european, sau într-un clasament european, nici înspre o extremă, nici înspre cealaltă. În ţările de tip european, rata, frecvenţa consumului abuziv şi a dependenţei de alcool este între 6 şi 10% din populaţie. Ei, nu avem cercetări de mare fiabilitate în România, dar date coroborate din cele multe pe care le urmăresc eu, acreditează o frecvenţă a consumului abuziv şi a alcoolismului în România undeva în jur de 7,5%. Suntem într-un fel de medie europeană, nu suntem nici la vârf, nu suntem nici jos.
Datele pe care le-am relevat, tabloul pe care l-am discutat, este valabil pentru ţările Europei Centrale şi de Est, la modul direct. Este valabil, după aceea, pentru ţările de cultură europeană, şi inclusiv Statele Unite. Situaţia este semnificativ diferită în ţările islamice, în ţările Asiei de Est, în ţările Africii...
În fond, tot ce este important de relevat aci, este faptul că toate cercetările serioase făcute pe tema comportamentelor adictive în ultima jumătate de secol arată că avem de-a face astăzi cu o pondere şi cu o varietate deosebită a comportamentele adictive la nivel de civilizaţie. Ca varietate, în nici un alt moment al istoriei n-am avut aşa o varietate de comportamente adictive. Şi pentru ca să fie ilustrativ, să vă spun că aici este vorba, în afară de consum şi de dependenţă de alcool, consum şi de dependenţă de alte droguri, alcoolul fiind un drog, asta e ideea. La alte droguri, este de spus imediat că aşa de mare varietate de droguri ca astăzi n-a fost niciodată. Şi să ne gândim la drogurile de sinteză sau de semi-sinteză, care, evident, n-aveau cum să existe acum o sută de ani sau acum o mie de ani. Dar pe urmă, astăzi este, din punct de vedere ştiinţific şi al serviciilor sociale, socio-medicale, psiho-socio-medicale în domeniu, foarte bine fundamentată dependenţa patologică de jocuri de noroc, gambling-ul, după aceea, dependenţa sexuală sau sex and love addiction, apoi, comportamentele adictive în context alimentar, anorexia şi bulimia. Apoi, o multitudine întreagă de altele care n-au fost înainte. Ca şi pondere, iarăşi, ca şi frecvenţă socială a comportamentelor adictive, toate evaluările arată că suntem într-un moment de excepţie. Sigur, au mai fost şi alte momente în istorie, dar punctuale şi de durată mai redusă, spre exemplu, războiul opiumului în China în China începutului de epocă modernă, unde lucrurile aveau un dramatism dacă ne referim doar la acest spaţiu, mai accentuat decât se întâmplă astăzi în lumea de tip european. Dar pe ansamblu, asta este situaţia. Frecvenţa consumului abuziv şi a dependenţelor de toate felurile este foarte ridicată astăzi. Întrebarea dumneavoastră era cum se explică o asemenea situaţie. Explicaţia de fond este tot în setul de valori şi norme socio-culturale care definesc civilizaţia în care trăim. Şi anume, spunea cineva aşa, că omul contemporan trăieşte într-o lume, în care, prin întregul eşafodaj socio-cultural în care este implicat, este orientat să tragă concluzia că sursa satisfacţiilor, sursa bucuriei este mai degrabă în afara noastră decât în noi înşine. Este în ceea ce Erich Fromm numea, la un moment dat, paradigma lui a avea, în defavoarea paradigmei alternative a lui a fi, a investiţiei în interioritatea, în subiectivitatea fiecăruia. Şi-atuncea, sigur, dacă bucuria, plăcerea, satisfacţia, fericirea este atât de greu de găsit uneori în afara noastră, iar noi n-o mai căutăm, pentru că aşa este prescripţia, s-o căutăm în afară, atuncea situaţiile în care apelul la comportamente adictive apare ca şi soluţia salvatoare sunt frecvente, sunt foarte frecvente chiar. Cum spuneam la un moment dat, adicţiile funcţionează în civilizaţia contemporană ca un imens mecanism colectiv de coping, de ajustare la multiplele frustrări care sunt, într-o măsură însemnată, fireşti în viaţa omului.
Dar revenind la prima parte a întrebării: Ce se întâmplă cu civilizaţia noastră? Putem să ne gândim că ne autodecimăm într-un fel? Nu, nu va pieri lumea datorită felului în care se confruntă în momentul de faţă nici cu consumul şi dependenţa de alcool, nici cu celelalte adicţii în general. Şi pentru ca să explicitez această afirmaţie, aş porni de la constatarea că alcoolul în particular şi mare parte dintre droguri sunt de o vârstă cu specia umană. S-a consumat alcool încă de la începuturile omenirii, iar unele dintre droguri, sigur, cele naturale precum cannabisul, precum opiumul brut, tot aşa sunt atestate în cercetările arheologice ca fiind în consumul diverselor populaţii acum 6.000 de ani sau 7.000 de ani. Deci nu este nimic nou. Fiecare civilizaţie, însă, îşi găseşte propria modalitate de a coabita cu alcoolul sau cu alte droguri. Şi acuma, aicea-i diferenţa. Sunt diferenţe între aceste modalităţi de a coabita. Sunt modalităţi de a coabita care comportă pagube mai mici, sunt modalităţi de coabitare care comportă pagube mai mari – harm reduction.
Lucrurile se dezvoltă în Cluj în particular şi în România per ansamblu, însă, ca observaţie de fond, rămâne valabil ce am spus la un moment dat: sistemul serviciilor în domeniu este încă subdezvoltat.
Mulţumesc.


Cluj Napoca, Romania
Toamna, 2008



Anunţ: Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.


 New York
 Iunie 3, 2013


 
 

No comments:

Post a Comment