Către,
Primăria Municipiului Cluj-Napoca
Piaţa Libertăţii Nr. 1
Domnului Director Mugur Avădanei
3/6/09
Stimate Domnule Avădanei:
Mă numesc Smaranda Mlaştină, de profesie artist plastic cu specializare în artă reziduală, în prezent lucrînd part-time la Studioul de Idei Sociale Inovatoare, în cadrul colectivului Synthetic Zero, amplasat în Bronx, New York. Desfăşor mai mult o activitate experimentală, de exemplu am creat un grup statuar compus din 50 de prezervative umflate, legate elegant cu panglică subţire satinată, tot albă, şi am proiectat un video cu valurile rîului Hudson pe aceste baloane imaculate. O altă lucrare de care sunt mîndră, reprezintă un ansamblu alcătuit din zece maşinării miniaturale realizate din rotiţe de ceasuri, arcuri, lanţuri de veceu, biluţe de oţel, puse în mişcare cu baterii. Drăguţele. Au fost expuse pe doi pereţi întregi. Deci arta mea e experimentală, dar uneori, cînd am noroc, are şi aplicări concrete.
M-am hotărît să vă scriu, întrucît, chiar dacă mă aflu departe, mult dincolo de Ocean, problemele urbei în care am copilărit continuă să mă preocupe, mai ales că o compatrioată de-a noastră care a participat la ultimul nostru eveniment Synthetic Zero, Iasomia Cerulia, mi-a dat o idee genială care ar putea avea aplicaţii practice imediate în judeţul dumneavoastră, şi de fapt în toată ţara. Uite aşa puteţi să împăcaţi capra cu varza şi să faceţi din Ardeal un produs mai prezentabil, cu vino-ncoace pentru turişti, în timp ce, astfel, sprijiniţi şi arta modernă.
Mai precis, va dau un pont despre cum să rezolvaţi tripla problemă:
1. a invaziei de ciori din zonele urbane,
2. a cătunelor de rromi aciuate pe lîngă gropile de gunoi, în special de la Pata Rît, care, în curînd, am înţeles că se va şi închide, iar oamenii nu au unde să plece; în plus, ei fac imagine proastă Clujului,
3. să oferiţi un act artistic, care să-i lase cu gura căscată pe toţi turiştii care vin în Transilvania înfioraţi, cu piele de găină, dornici să vadă un tărîm magic, misterios precum în filmele Hollywood cu care au crescut.
Deci, punct cu punct: prietena mea Iasomia, mi-a spus că vă zbateţi să alungaţi stolurile uriaşe de ciori care poluează sonor cu coralele lor stridente, pe 20,000 de voci sinistre, guturale, mai ales dimineaţa, cînd părăsind cuiburile călduţe plutesc ameninţător deasupra oraşului, parcurilor, spaţiilor verzi, tăbărînd pe şobolani şi şoareci, şi apoi pleacă ţintă la serviciu înspre groapa de gunoi. (Prietena mea, Iasomia, mă corectează că nu prea sunt şobolani în Cluj, fiindcă, cică, îi mănîncă pisicile înmulţite după stîrpirea cîinilor vagabonzi. De altfel, Iasomia mai spune că stolurile astea de ciori sunt nesuferite toată ziua, cînd fac escală în drumul lor, poposind pe la pubele după resturi alimentare şi în special pe blocuri, linii electrice şi cabluri, şi apoi seara, cînd se întorc să se culce în cuiburile lor din parcurile oraşului şi tufele din jurul căminelor studenţeşti.)
Înţeleg că aţi încercat tot ce se putea, de la masacre conduse de cluburile pescarilor şi vînătorilor atotştiutori, de tot oraşul era împroşcat cu creiere de cioară, pînă la tunuri de apă pompiereşti, de la înregistrări digitale de ţipete de păsăreturi speriate, ori chiar voci de politicieni autoritari perorînd urlat, pînă la sunete de împuşcături vîjîind pe lîngă ureche, şi totul a fost degeaba. Trec ciorile ca norii negri deasupra oraşului, acoperă parcurile şi clădirile cu găinaţ împuţit, sperie îndrăgostiţii care se plimbă, şi se sărută pe bănci, bătrînii care-şi plimbă cîinii, mămicile împingînd sîrguincioase bebeluşi tracasaţi, sechestraţi în cărucioare.
Dar, noroc că am găsit soluţia! Numai puţină răbdare să vă prezint în detaliu şi celelalte elemente: în primul rînd, cînd spunem cuvîntul cioară ştim prea bine că, din păcate, lumea nu se gîndeşte la lucruri bune, cum ar fi că cioara e o pasăre foarte isteaţă, absolut necesară păstrării echilibrului ecologic, mănîncă gîngănii dăunatoare culturilor, şi răpune şoareci. (Prietena mea Iasomia iar mă corectează: nu prea mai răpune şoareci, ci mănîncă resturi menajere şi seminţele de pe arături, bineînţeles, acolo unde mai sunt arături, că de cînd am intrat în UE nici pămînturile nu se mai cultivă ca altădată. Apoi, de cînd nu se mai cultivă cîmpurile, ciorile au migrat în oraşe, într-un fel, aproape ca ţiganii de la ţară, unde nu mai au ce fura sau aduna după recoltarea de pe cîmpuri, şi au migrat spre gropile de gunoi). Nu-i aşa, ştim din păcate că spunând cioară, imediat romînul se gîndeşte la ţigani. Vin ciorile! e un semnal de alarmă. Ei, şi cum ne este tuturor cunoscut că e mare teama în ţară că se înmulţesc ţiganii şi vor corci naţia, ba mai mult, că mulţi dintre patrioţi regretă că nu mai e un Hitler să facă săpun din ei. S-au dus acele vremuri minunate, ştiu, ştiu, mai ales că acum standardele europene cu politicălul corectnesu’ ăsta, vă cer să vă purtaţi cu mănuşi cu aceste făpturi. [Prietena Iasomia: Bagă ceva cu alungarea ţiganilor din UE, Italia, Franţa, şi Elveţia şi întoarcerea lor în Romînia.] Deci: avînd în vedere că la Pata Rît tot vine presa ca să expună mizeria în care cătunul locuieşte, să intervieveze cetăţenii care declară că dorm cu spaima în sîn că groapa de gunoi se va închide în scurt timp, din nou, tot datorită standardelor ecologice europene, e nevoie să luăm ceva măsuri concrete, să găsim locuinţe pentru grupul acesta de dezrădăcinaţi.
Desigur am putea să îi scriem doamnei Oprah, ori celor de la Habitat for Humanity, ori lui Bill Gates, ori lui Hillary Clinton, şi chiar către Mother Theresa (Iasomia: Maica Tereza a murit anul trecut sau acum 2 ani şi a fost sanctificată. Să nu se supere catolicii), atunci fundaţiei Mother Theresa, desigur că are o fundaţie, nu? Oameni cu renume internaţional, să-i implorăm să vină cu puterea dolarului să le facă un sat modern de numa’ numa’, să rămînă mască tot romînul, să înviem speranţa în popor, dar, eu cred că putem rezolva ceva şi pe plan local, cu mult mai multe beneficii. Sunt nenumarăte sate cu case ale nimănui. Pe uscat dar şi în apă. Ideea mea: să-i mutăm acolo. Pe uscat, nu cred că e o idee la îndemână, pentru că ştiţi cum suntem noi, patrioţii romîni, ne vine să dăm foc la cătunele de ţigani şi atunci presa internaţională va ţipa că e ca pe vremea camerelor de gazare. [Iasomia: Nu încap romînii pe pămîntul romînesc unul de altul, se ceartă pentru un metru de pămînt, frate cu frate, tată cu fecior. Sunt zeci de mii de procese; ultima chestie a fost în Maramureş unde o femeie în vîrstă a mutat un ţăruş pus de primar şi a fost băgată în puşcărie pentru 6 luni. Tocmai a cerut amnistie de la preşedinte.] Okay. Ştiţi eu am plecat de multişor din ţară. Iasomia ştie mai bine, că ea a sosit numai de vreo cîteva luni cu viză de logodnică. Oricum, pe uscat, nu.
Cel mai bine e în apă. Pentru că atunci se vor îmbăia regulat şi toţi copilaşii vor fi curaţi, squeaky clean, da, în plus, după cum am mai spus, trebuie să ne gîndim cum să atragem turiştii străini.
Chestia cu Dracula merge nu merge, dar dacă vă mai amintiţi, pe vremea lui Ceauşescu, cum multe multe sate au fost înghiţite de ape că avea mania, bine intenţionată, de a face lacuri de acumulare şi hidrocentrale. La Poarta de Fier se spune că 15,000 de oameni au fost strămutaţi. Cu cimitire cu tot, dar nu nimănui, ori NU în engleză să nu se prindă americănocii! Am auzit că îşi cărau oamenii rudele de la cimitir, într-o sacoşă îngrămădeau oasele lui tata, în cealaltă ale lui mama. Dar noi nu spunem despre asta nimic! Nu, dimpotrivă să spunem că atunci bieţii bătrîni, mai ales bătrînele cu mustăţi şi bărbi înfricoşătoare, nu voiau să părăsească căsuţele lor, nici cînd a venit poliţia să-i avertizeze, Plecaţi oameni buni! S-a dat drumul la lac! O să vă înecaţi! Haide mătuşă, lasă-mă să te ajut cu caprele şi pisică! Şi băbuţa i-a blestemat pe cei care au făcut lacul, şi pe apa din lac a blestemat-o, mama, mama ce a mai blestemat-o de făcea bulbuci în barbă, şi de atunci se iscă furtuni năpraznice, vîrtejuri ies din fîntînile satului scufundat, şi se îneacă turiştii visători care înoată pe lacul Cinciş. [Iasomia: Probabil au mai uitat pe cîte unu’ prin gropi neştiute sau prin cimitirele săracilor, unii îngropaţi de pe timpul lui Vlad Ţepes, toţi nepoţi de-ai lui Dracula, de-ăia cu ţeapa-n cur sau decapitaţi căutîndu-şi capetele care plutesc în derivă pe lac şi probabil că ăia s-au transformat în zombii] Da’! Încurajaţi turismul. Faceţi grilă de publicitate, agresiv, anunţuri publice, spoturi video, că zombii se tîrăsc noaptea din apă, din grădiniţa de pe fundul lacului, copilaşi drăguţi cu ochi holbaţi îngrozitori, cu domnişoara educatoare îmbrăcată în ie de borangic, care ie se lipeşte pe ea ca în calendarele Playboy, şi vin copiii din adîncuri hăulind ca lupii şi îi muşcă de gleznă pe înotătorii neavizaţi si curioşii care se bălăcesc în apă, şi îi trag la fund. Şi sună clopotul din turla bisericii catolice de pe deal, şi bate vîntu’ şi vuiesc pădurile. Să se ducă vestea peste hotare că pe lîngă disco şi pensiuni de trei stele există şi aceste fenomene unice, de vreme ce tot occidentul crede că noi ardelenii avem aceste abilităţi insolite. Bine. Bine. Bine.
Deci, cum să facem să ne fie bine la toţi?
Nu am pregătirea tehnică necesară, dar putem colabora poate cu cei de la Direcţia Apelor. Am auzit că aveţi ingineri hidrologi, constructori de lacuri de acumulare, foarte talentaţi.
Deci: înhămăm stolurile de ciori cumva, nu cu fire de păianjen ca şi în James şi piersica uriaşă, dar le înhămăm cu ceva fire trainice, poate sîrme, poate fire de mătase, oricum după ce le înhămăm la capătul celălalt agăţam coşuri de nuiele confortabile în care să şadă sătenii ţigani. Ceva în genul coşurilor de sub balon, dirijabile, sau cum se cheamă? Eu uitat romîneşte. Just kidding. Am un lapsus. [Iasomia: Nacele.] Aşa, şi la un semnal sătenii ţigani îşi iau zborul şi zboară, zboară de la Pata Râtului pînă la Fântânele, sau nu ştiu, mai există vreun lac mai aproape? La Beliş? Aştept sfatul dvoastră unde credeţi că ar fi mai bine să-i strămutăm. Bine. Bine. Bine.
Şi cînd ajung deasupra apei, buf! îi aruncăm în apă. Aici încă nu prea-i clară ideea mea.
Sau mă gîndeam, poate, să fie ca în piesele de teatru, atunci cînd actorii sunt ridicaţi în înaltul scenei cu suportul unor scripeţi, şi cu ajutorul altor scripeţi sunt deplasaţi pe orizontală. Şi apoi li se dă drumul în jos. Măreţ, nu-i aşa?
Pentru asta ar trebui un angrenaj uriaş, un sistem de roţi colosale care se îmbucă una pe alta, doar noi suntem un popor de mari ingineri, nu-i aşa? Am citit că rotoarele noastre de la Porţile de Fier sunt gigantice, numai paletele sunt mari cît o casă, zece metri! Deci mai vedem. Putem vorbi cu alţi cercetatori pe net, pe Skype, să nu ne coste. Bine, bine, bine.
Da’ ce ne facem cu ciorile? Dacă să zicem nu o să putem procura scripeţi uriaşi, poate-i plimbăm pe ţigani în coşurile cărate de ciori şi cînd ajung deasupra lacului îi dăm cu leagănul pînă se învîrt 360 de grade, dăm coşul peste cap şi-i aruncăm în apă. Or să ţîşnească ciorile ca săgeata din arc şi vor străpunge globul pământesc şi o să iasă taman la Antipozi, în China. Ori, cum făceau strămoşii noştri în povestea aceea cu Păcală. Dacă îmi permiteţi, să reamintesc istorioara, în special pentru generaţiile mai tinere crescute cu televizorul, care nu mai citesc, domnule, literatura noastră fermecatoare, deci în acea poveste, întreg satul fiind sătul de prostiile tăntălăului de Păcală, l-au îndesat într-un sac să-l arunce în rîu, dar am uitat cum, Păcală l-a convins pe un om care mergea la tîrg cu o vaca grasă, să facă schimb cu el, tîrgoveţul să intre în sac şi să sară în apă. Păcală revine în sat cu o vacă grasă. Şi ţăranii îl iau la întrebări. Şi Păcală le zice că pe fundul rîului sunt vaci la păscut, ţăranii se bagă în saci, ori îşi leagă pietre de moară de picioare ca să ajungă cât mai la fund, mai la fund, că acolo sunt vacile cele mai grase! Şi aşa a devenit Păcală singurul locuitor al satului fantomă. Deci poate că dacă le spunem ţiganilor săteni că pe fundu’ lacului sunt cai, vaci sau oi la liber, îi convingem să se stabilească în lac şi să semneze contracte de închiriere cu primăria. Da’ iar, ce facem cu ciorile? Ce facem cu ciorile?
Nu, domnule Avadanei, nu bat cîmpii. Bine, bine, bine. Să facem cumva să îi trimitem la fund pe locuitorii ţigani, acolo cel puţin au case şi poate găsesc şi ceva de mîncare. Nu ştiu încă cum, de asta vă scriu, poate le învăţăm şi pe ciori să înoate şi la fund acolo, poate devin peşti, ori cine ştie, vor ieşi pe partea aialaltă, la chinezi.
Da, ştiu sătenii ţigani trebuie să şi respire, desigur. Pot din cînd în cînd să vină la suprafaţă, să facă spectacole de speriat turiştii romantici, că aşa am auzit că se poartă prin occident, să le curgă vesticilor adrenalina prin vene, şi cu un drum, fiind deasupra apei, apucă şi ei să şi respire, să-şi relaxeze plămânul. Cu timpul poate vor deveni cu totul subacvatici. (Iasomia: Poate treptat, treptat, o să le crească solzi şi pieliţe la degete şi ţiganii o se transforme-n peşti, că tot îi anul 2009 bi-centenarul naşterii lui Darwin, poate se vor transforma în crapi uriaşi şi vor deveni trofee pescăreşti.
Merită încercat, nu ştii cum îi cu evoluţia asta, şi cum familiile de ţiganii după tradiţie se înmulţesc repede şi evoluează, şi o să luăm şi premiul Nobel, mai ştii? Şi şi ciorile pot evolua, de la o specie la alta nu e decât un pas. iar de la păsări la peşti drumu-i mai scurt.)
Şi aşa. Vom evita un oprobiu internaţional. (Iasomia: Şi promovînd turismu’ facem şi ceva ce nu mai există pe faţa pămîntului, şi intram în Cartea recordurilor, cum a făcut Oprescu, primaru’ Bucureştiului, în 2008, cu cîrnatu’ cel mai lung din lume pe care l-a muncit în faţa parlamentului, în Piaţa Poporului, fiind trâmbiţat de cea mai mare mulţime din lume de crăciuniţe îmbrăcate sumar, că trebuie să ieşim şi cu ceva bun pe media, nu tot cu crime şi violuri, şi o să folosim şi pensiunile agroturistice care nu mai au clienţi de când cu recesiunea.) Dimpotrivă vom ieşi din recesiunea economică cu brio.
Regret că nu am posibilitatea să vă fac o machetă a lucrării mele, dar vă asigur că va funcţiona perfect. O să lansăm propunerea pe net şi biologi şi ingineri din lumea-ntreagă o să ne sprijine, neîndoit.
Sper că mă veţi contacta în curînd şi vom finaliza în timp util această magnifică idee. O să ne sprijine şi italienii şi francezii şi elveţienii că şi la ei ţiganii sunt o problemă, şi unde-s ţigani se-nmulţesc şi ciorile. Apoi putem să venim să o aplicăm şi în State. Dacă presa relatează despre acest experiment, vom putea înainta proiectul chiar şi noului guvern american şi sunt sigură că Obama ne va asculta şi sprijini. E posibil să putem echivala diploma dumneavoastră în no time şi vom transmuta minorităţile de aici în lacurile americane. Totul e verde, ecologic.
(Iasomia: Dacă veţi accepta să vă aduceţi contribuţia, vă vom sprijini şi pentru obţinerea unui doctorat, că ştiţi cum este “Nici munca fără pâine, nici pâinea fără muncă” sau cum zicea Vanghelie, primaru’ sectorului 5, “Mănânc, deci gîndesc”.)
Cu mulţumiri anticipate,
Smaranda Mlastină
Net: smaranda.mlastina@yahoo.com
Skype: (nonstop) smaranda.mlastina
A
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.
Iulie 17, 2013
Posts
No comments:
Post a Comment