Marți, Noiembrie 11, 2008
Interviul a avut loc în casa lui Adriana. Mai apoi soţul ei Bărbosul a adăugat opinia lui.
Adriana: Nu avem unde să mergem noi am avut acasă la noi
Paula: Și mai ales că pe construcția pe care o aveți aici nu aveți acte…
Adriana: ... eu am băgat o sută și ceva de milioane în astea două camere, îți dai seama acasă, la țară, la Morun, unde am locuit noi, am avut o casă, o fost a bunicilor mei. Bunicii mei o avut 4 copii, înțelegi, din care casa aia s-o vîndut și s-o-mpărțit pur și simplu, dacă se închide rampa asta, noi n-avem unde să mergem păi dacă n-o fost a lu’ maică-mea, deci a lu’ bunicii mei acolo am crescut cînd noi am venit de acolo, casa s-o vîndut altfel, n-ajungeam noi aicea în condițiile astea. Îi foarte greu, să știi, o să fie foarte greu dacă o să trebuiască să mergem pentru că nu avem unde. Păi majoritatea, nu știu daca au, de aicea, din o mie de rromi cîți suntem aicea, sau cinci sute de rromi sau mă rog, că nu i-am numărat eu să știu exact cîți îs, dacă au un sfert buletine sau dacă au 15-20 persoane unde să meargă, restul n-au unde meargă, să știi, unde să meargă? unde? Unde să mergem, pur și simplu dacă toți stăm aicea? Aicea de bine de rău, ai mai găsit un fier, o haină, o marfă, te-ai îndatorat la oameni, 2-3 milioane le-ai făcut pe saptămînă sau pe luna, ai avut din ce să trăiești! Păi dacă mergi de aici, cum, din ce să mai trăiești? Cu o alocație? Cu 5-6 copii, cu ce să traiești la țară? N-ai pă ce! N-ai pă ce, ascultă-mă! Crede-mă! Îi foooarte greu dacă noi de-aicea o să mergem pentru că nu avem unde să mergem.
Cum zicea reporterul ăla că o să meargă fiecare de unde o venit. Păi noi nu avem unde să mergem suntem aicea de 8-9 ani, chiar 10 ani chiar sunt aicea care na! noi de 8 ani suntem dar sunt care aicea s-o născut, aicea s-o-nsurat, o născut copii, unde să meargă?!
Paula: Și nu v-ați gîndit să faceți cumva să obțineți un act pe casă?
Adriana: Păi cine să ne facă, Paula, cine? Numai primaria, numai care știu să umble, nu noi! Noi de unde să umblăm? Că sunt aicea, eu nu zic de mine, că vorba aia, eu știu să scriu, știu tot!!! Da’ sunt care nu știu cum îi cheamă cu buletinul în mînă Sunt femei care nu știu cum le cheamă, nu știu cîți ani au, unde să meargă? pentru că nu au unde să meargă, credeți-mă!!! că nu au unde. Eu spun chiar de mine nu de altcineva unde să mă duc dacă se strică de aicea? Poate veni în tot momentu chiar care au căși, cabane aicea, în care or băgat o grămadă de bani, în căși, eu pot să zic că am bagat 50-60 de milioane în casa asta, sau 10 milioane, că am cheltuit, nu? că se vede, nu, că am cheltuit, că am facut să se schimbe? Toți țiganii o zis că o să schimbe Dallas-u’ ăsta, să facă fiecare ceva, să se schimbe cumva, să arătăm la primărie, cine vine la noi, să-l primim cu drag în casă, că dacă se strică, cine ne dă nouă banii ăștia înapoi? Și unde să mergem, îi problema? Unde să mergem?
Paula: Deci, care ar fi soluția?
Adriana: Soluția ar fi, să ne deie terenul ăsta, să știm că-i al nostru. Altceva, n-am cere nimica.
Paula: Nu v-ați gîndit să faceți o manifestare?
Adriana: Păi cine, aicea cu 9 lideri?!
Paula: Să ieșiți în stradă toată lumea de aici din Dallas.
Adriana: Sunt 9 lideri aicea care tot încearcă să umble, să facă. S-o găsit proprietarii a cui îi terenu. Cîteva mii de euro de unde să le dam? Că suntem muritori de foame, de aici mîncăm, de aici trăim, de aici ne-mbrăcăm, de aici tăt de unde, Paula? Din ce să trăim? De unde să facem treaba asta?
Paula: Și dacă se închide groapa de gunoi?
Adriana: Dacă se închide groapa, rampa, noi rămînem aicea, da’ o să mergem în oraș să muncim, da’ dacă suntem aicea stabiliți unde să mergem? Cine să ne primească pe noi după 8-9 ani de zile? Unde să mergem? Cine să ne primească? Atîția oameni?!!! Unde să mergem? Să ne dea, domnule, să lucrăm, la scări, la blocuri, oriunde, să avem și noi un salar de 4-5 milioane uite, bărbatu meu, copiii mei îs mari! Cea mai mică fată mi-i de cinci ani! De-aia, un salariu de 4, 5-6 milioane ar fi imediat de 9-10, ne-am ține și noi altfel existența! Așa, ce să facem? Unde să mergem?
N-avem unde să mergem, Paula!
Îi foooarte greu, să știi! Unde să mergem de aicea? Că nu avem unde! Aicea suntem de atâția ani de zile, aicea am lucrat. Primăria știe! da!! suntem de acord să mergem da’ să ne deie în altă parte să avem unde trăi să fie altă rampă unde să mergem dacă noi de-aicea suntem, din județul Cluj, avem buletine? Majoritatea-s din județul Cluj! Unde să mergem? Să mergem în Timișoara sau în București sau altundeva? Nu avem unde să mergem! Numai aicea!!! Noi am cere pe primu loc să fie terenu ăsta al nostru!!! terenu ăsta, nu altceva! nimica! Că de trăit, am trăi noi de pe o zi pe alta, cum am putea, dar să fie terenu’ ăsta, să știm că-i al nostru! Nu să fim tot cu frică, că, vai!!!! Cum a fost în București și Timișoara! cum înfigeau buldozerele în casele și în barăcile oamenilor! Ce ne facem atuncea? Cînd o să fie asa, ce-o să facem? O să ieșim în drum cu totul sau o să mergem în primărie, la Emil Boc, sau cine-i primar acuma că nici nu știm, să ne deie el unde să stăm. Suntem mii de oameni aicea, sute de oameni, atîta harăm de copii. La școala unde să trimitem copiii, cu ce să trimitem copiii, Paula? Cînd e chestia de o votare sau de ceva, atunci da, toată lumea vine, să ajutăm, să facem, da’ așa cu ce să trimitem copiii la școală? Că de-aicea mîncăm, de-aicea ne luăm hainele, de-aicea avem tăt, tăt, tot strictul necesar de-aicea ni-l întreținem… din groapa de gunoi și uite, că nouă ne pare bine o haină găsim, un ban, un fier, o hîrtie, o sticlă, tot absolut strîngem și ne trăim existența, noi și copiii, de pe o zi pe alta, să nu murim de foame… unde să mergem? N-avem unde să mergem altundeva, să știi! Îi foooarte greu!!! Terenu ăsta să fie pe primu loc, să fie cumpărat, că restu ne-am descurca noi că dacă se închide groapa trebe să mergem să lucrăm, și mai bine aș lucra, Paula, în oraș, să fiu în curățenie, curată, schimbată, nu murdară, să mă duc curată și să mă-ntorc murdară ca din rampă. Mai cu drag m-aș duce nu în groapa de gunoi, undeva la lucru, în oraș, indiferent la cine.
Paula: Nu ați încercat în oraș să vă angajați?
Adriana: Pai nu m-am dus. Da’ dacă rampa asta mai ține, da’ dacă rampa se închide și o să fim stabiliți aicea, o să mergem, Paula și în oraș să muncim și eu și el suntem oameni tineri, să lucrăm, să muncim, să ne creștem copiii, 5 copii și cu noi doi suntem șepte oameni. Am fetița aia mare care-i crește pe ăștia mici dacă merge fetița aia mare la școală, ce fac, dau copiii la școala de copii? lucră unu singur să țină șase oameni? Nu putem așa ceva! Nu se poate așa ceva! Mai bine ar fi să mergem în oraș, curați, schimbați, mîndri, da’ dacă n-avem unde, n-avem unde, Paula! E foooarte greu, să știi! E foooarte greu! Nu te ajută nimeni! Cînd e de o votare, toată lumea “Să faceți aia, să faceți asta!”, “O să vă dăm zahăr, o să vă dăm de-alea, o să vă ajutăm cu ce putem”, și nimeni nimic. Numai vorbe, da' fapte, nimeni n-o făcut nimic de cînd îs io aicea și am avut timp, în 8 ani de zile de cînd îs io aicea, să-i cunosc pe toți. Fiecare merge pe interesul lui!
Sunt aicea patroni care și-au luat căși pe spatele oamenilor! N-are rost să povestim. Noi am fi mulțumiți să ne poată ține să stăm aicea, că n-avem unde să mergem! N-avem unde să mergem!!! Atîta am avut de povestit! Altceva ce să mai povestesc?! N-am ce!
Paula: De cînd îi Dallas-ul ăsta aicea?
Adriana: Vai, doamnă dragă, sunt oameni care-s de 50-60 de ani, sunt oameni bătrîni care-s bătrîni bătrîni bătrîni, care aicea-au îmbătrînit, vă dați seama. Sunt aicea femei ca mine sau ca dvs. care au copii, au nepoți, aicea-o crescut. Eu sunt de 8 ani aicea, dar sunt oameni care-s de 50-60 de ani aicea! au copii mari, însurați, îs bunici!
Paula: Cînd au început să spună că o să închidă rampa?
Adriana: Păi acuma de cînd am văzut la televizor, acuma de vreo patru-cinci ani tot așa ne spune că ne scoate, ne scoate, ne scoate da n-o zis cînd. Da acuma, de cînd o arătat la televizor, la emisiunea aia “Romînia, te iubesc” o spus că pînă în 2009 groapa trebuie să fie acoperită cu pămînt, să fie ecologică! Vă dați seama!!! Atunci n-o să mai putem intra! Atunci, ce facem?! Bine, mă duc eu să lucru, unu sau altu, 10 oameni, dar ăilalți ce fac? Și ce ne facem? unde să mergem? N-ai ce face! Să mergi să furi?
Și dacă se închide groapa, Paula, îi foarte greu că sunt o mie de oameni unde să meargă să lucre toată lumea?
Paula: Da-i foarte frumos la dvs. în casă. Aveți apă sau cum vă descurcați?
Adriana: Apă este aici acuma am facut-o casa asta numa de vreo lună de zile, da’ vă dați seama, foarte mult am cheltuit, numa eu știu cîtă foame și cîte datorii și acuma, am 12 milioane datorie pînă am facut-o să fie bine. Am încercat să fie bine, să avem ce ne trebuie, să nu umblăm tot în barăci, și-n ciolofane, și-n șobolani, că vine reporteri sau cineva de la primărie sau ce știu eu cine, să te rîdă! “Vai, da’ nu pot să stau în casă!” Nu!!!! Trebuie să vină oamenii cu drag, să ne schimbăm, să fim și noi oameni ca toți oamenii! Suntem romi, da’ avem și noi suflet în noi!! Înțelegeți?? ce facem dacă se strică rampa asta? Ce facem? Unde să mergem? Asta-i întrebarea! Credeți-ne, că nici noaptea nu durmim, vedeți? nici noaptea nu dormim, Paula, de frica asta mare, că numa ne vedem într-o zi "Stricați-le!!!” că mîine, sau într-o zi, într-o săptămînă și unde ce să facem? Unde să mergem? Suntem în stare să murim în somn cu tot cu copii și totuși ce să facem? Unde să mergem? că nu avem unde să mergem, credeți-mă! Eu personal de mine zic puteți să întrebați toată țigănimea asta dacă unu o să zică “eu am casă, am unde să mă duc!” Nimeni!!!! nu sunt 10 oameni în toată majoritatea asta care să spună, "D-apă-i pe mine mă doare capul sau nu știu unde că se strică rampa, că eu am unde să merg!” n-au unde să meargă, să știți!!! N-au unde să meargă! Îi foooarte greu! Aici o fost bine, ai mărs, ai lucrat murdar pentru o sută, pentru două, pentru cît ai putut, dar adevăru’ îi că o fost bine!
Paula: Și cum faceți în groapa de gunoi?
Adriana: Mergem, luăm fier, aramă, ce găsim un cupru, un aluminiu. Facem 200 de mii, 300 de mii, 150 de mii pă zi, facem cum putem, luăm o pîine, două kile de cartofi, țigări care-i fumător dacă aveam 200 de mii, nu neapărat că eu și bărbatu-meu iau să fumez că am facut azi 200 de mii, apăi îmi iau țigări!! Nu! îmi iau mîncare la copii și pă urmă, dacă mai rămîne să iau cafea sau țigări, îmi iau, înțelegi? asta-i problema. da’ dacă mergem de aicea? unde să mergem? ce să lucrăm? că nu avem unde! deci, îi problemă că nu avem unde, asta-i mai mare problema
Paula: Și au fost aicea reporteri, au scris articol și tot nimic nu s-a făcut?
Adriana: Nu știu cum o fost, că numa ne-am trezit cu ei, ne-o fost și frică să vorbim. Ne era frică și să ne mai uităm cînd am văzut ce spune oamenii de aici din rampă. Chiar pe vecinii mei i-o filmat pe fetița lor și pe ei, i-o filmat da îi foooarte greu să spună și el dacă are unde să meargă de aicea nimeni nu are unde să meargă de aicea zi tu, Iluț, avem unde să mergem de aicea dacă se strică rampa? Nimeni n-are!
Bărbosu: Semnu’ intrebăării!
Adriana: Poftim!!!! Deci, nu avem unde, îi foooarte greu!
Paula: Ce s-ar putea face în cazul ăsta?
Adriana: Să fie terenu nostru!!!
Bărbosu: Să angajeze oamenii de aicea, să meargă la muncă, că orice om ar vrea să lucreze dacă tot lucră în mizeria asta așa de capu’ lor să fie angajați, să stea oamenii liniștiți și să fie pămîntul lor original, deci proprietate personală, atunci oamenii ar lucra liniștiți, n-ar avea treabă cu nimeni. Ați văzut sîmbăta la petrecere că nu-i cu scandal sau cu... În fiecare sîmbătă e petrecere cu muzică țigănească, cîntată live de artiștii din Dallas în restaurantul de acolo.
Bărbosu: ... să stea oamenii liniștiți, cu salariul lor.
Paula: Ce faceți dacă se închide groapa?
Bărbosu: Dacă se închide groapa mă duc unde am mai fost!
Adriana: Sunt alții care poa' să meargă unde-o mai fost, da’ alții n-au unde! Deci, nu vorbi tu că merem. Că și eu pot să mă duc!
Bărbosu: La sapă și la coasă!!
Adriana: Păi dacă n-ai casă, ai casă unde să mergi?
Bărbosu: Oi sta într-o pădure, unde să stau.
Adriana: Deci, n-ai casă, asta-i problema, asta vor oamenii aștia să audă!
Bărbosu: Mă duc și-mi fac casă într-un copac. Problema îi în felul următor eu am 12 clase, pot să mă duc și eu să lucru să mi-o fac unde vreau io. Ehhh, da’ mă gîndesc la copiii mei unde mă duc io? Singur? Mă pot duce, dar cu copiii unde mă pot duce? De bine de rău am un acoperiș deasupra capului, mă duc și mă angajez la cineva și plătesc chirie pentru mine singur. Ehhh, da' dacă am trei copii și și nevastă după mine? Unde pot să mă duc să m-angajez? Îi greu cîștig 3-4 sute de mii, de euro, 5-6 milione, unde pot să mă duc să mă angajez?
Paula: Al cui îi terenul ăsta?
Bărbosu: Terenu' nu se știe a cui îi.
Paula: Am înțeles că-i al primăriei.
Bărbosu: Nici al primăriei nu-i, proprietarii nu se știe care îs, tu ești nepotu’ și strănepotu’ a lu’ ăla care o avut pămîntu ăsta. Tu dacă ești al șeptelea strănepot, ce treabă mai ai aici? Deci treaba îi tare încurcată, îți dai seama, din ‘70 și pînă acuma, de cînd o fost rampa asta, îți dai seama că ăla care o fost și o avut pămîntu poate o fost din ‘44 sau din ‘34 și o avut pămînt aici și altu o venit cu figuri, l-o împărțit la altu, și tot așa s-o încurcat ca o funie, cum ai țipa-o-n apă și se-ncurcă între buruieni, și cînd tragi se-ncurcă între sute de mii de buruieni și nu mai știi care-i de aici, care-i de-acolo, nu mai știi care cum îi. Exact așa-i cu pămîntul ăsta nu mai știi vine unu și zice: io-s proprietaru! Dacă nu-ți arată actele în negru
Paula: De ce nu faceți o mișcare în stradă?
Bărbosu: Mișcare în stradă? Ce mișcare în stradă, auzi, că dacă eu vreau să mă duc să fac miting, fac o greva în stradă, să mă duc că nu am pământul meu, că nu-mi da mie primăria din Cluj, dacă eu îs venit din altă parte și ce zice? Du-te în partea aia și să-ți deie primarul din partea aia pământ, nu? ce zice? Du-te-n pământ! Eu îs din Călărași și ce zice? Du-te în Călărași să-ți deie primarul de acolo pământ!
Paula: Păi nu era mai bine dacă vă spunea așa de la început primăria, ca să nu vă mai construiți case?
Bărbosu: Ehh, stai să-ți spui o umblat mulți oameni de aici după proprietar și oamenii care-o fost, strănepoți, poate ultimul strănepot a lu cui o fost terenu. El o spus că dacă el vine să ne țipe de aicea, atunci să ne țipam! Până nu vine el, să stăm liniștiți! Noah!
S-o făcut sâmbătă, în emisiunea aia ”Romînia, te iubesc” de pe Pro TV și o zis că noi câștigăm 20 de milioane la luna... nici vorbă din ce câștigăm?
Sau cum o zis directorul rămpii, Vereş, că ne-o zis nouă să ne angajăm? Eu n-aș vrea să mă angajez că am trei copii? Io, cu doișpe clase, făcute, terminate, cu diplomă, n-aș vrea să mă angajez? 7 milioane la luna, plus bonurile.
Paula: Până la urmă, care a fost înțelegerea dintre voi și Veres?
Bărbosu: Care-o fost, așa o rămas moartă. Ca și cum vorbesc acuma cu tine, "Vezi că ne întâlnim în piață!" și nu ne mai întâlnim deloc. Exact așa-i și cu directorul rămpii și cu mine, nu? Vii tu cu televiziunea la directorul rămpii și zici: "Domnule director Veres, cu ce ajutați comunitatea din Dallas?” "Vreau să-i ajut să se angajeze!” Bun. Rămâne la televiziune că vreau să-i angajez, ehhh daa când tu meri de aici cu televiziunea și io rămân după o luna mă duc la el și, "Domnu Veres, v-ați luat angajamentul în față de televiziune că mă angajați...” "Mă omule, ai ceva finanțe sau ai arată-mi vreo 300 sute de euro, te angajez, liniștit fără probleme!” și să dau 300 sau 400 de euro să mă angajez io? deci, școală care am făcut-o io, 12 ani de zile și diplomă de tinichigiu mecanic auto, că am stat zi și noapte cu capu-n cărți pă ce cauza să dau eu 300 de euro? Să mai trag bani și de la gură de la copii? aia nu se poate!! mi cam greu, că n-am de unde să fac 300-400 de euro poate fac, într-un an, iau de la gură de la copii, mor doi și rămâne numa unu și poate fac și-i dau 400 de euro și m-angajez, apa-i ce rost are? N-are rost!!!
Adriana: Ăsta-i adevărul! N-ai ce să ascunzi! Te înregistrează, n-ai ce să ascunzi!
Bărbosu: Să mă ascund de Vereş? Ne-o făcut la televizor aurolaci. Cu ce ne drogăm noi, cu ce?cu ce ne ascundem noi de poliție, de justiție? am dat în cap la careva?
Dacă vreți să știți, familia mea, e prima venită aici noi suntem aicea de când erau Ceaușescu și Elena, și venea și-îi luă pe părinții mei, îi ridica și le dădea câte 3-6 luni în rampă de gunoi. Și noi suntem crescuți aicea-nia hai că eu n am fost crescut chiar aici, c-am fost dat la școală prima dată la Gherla, și apoi la Gilău, și-am fost dat atîta amar de timp, pînă la 14-15ani tot la școală și pe părinții mei îi trăgeau ba la pușcărie, ba dincoace în rampă, ba la pușcărie, ba dincoace în rampă. Venea poliția, la 11-12 noaptea, te lua din pat: 3 luni, 6 luni! copiii rămîneau, îi lua și pe copii și îi ducea la casa de copii! Așa erau, și pe cînd ieșeau părinții din pușcărie, copiii erau la școala ajutătoare, la școala de copii. Așa era toată problema așa o fost legea la noi așa o fost.
Și-acuma când vin să zică, "Voi de ce nu v-ați angajat?”, încă ne face aurolaci, cu ce ne-am drogat??? că sunt alții care-s studenți și se drogheza și noi, că suntem săraci și lucrăm pe bani cinstiți, păi ce să facem? Dăm 12-15 milioane pe un drog, pe o țigară??? Să ne stricăm sănătatea? păi ne stricăm noi sănătatea aicea-nia, în mizeria și-n sărăcia asta!
Adriana: Mai mare rău că mirosu ăsta nu există!
Bărbosu: Când am auzit că ne face aurolaci, eu știi ce am zis în seară aia când am auzit că ne face aurolaci? Io, de-aveam io puterea aia să ajung acolo să le zic lor aurolaci! Sau drogați! Da nu pe noi! Că noi mergem să le reciclăm lor gunoaoiele, din tot județul Cluj și reciclăm mai mult de 60% din gunoiul lor! Peturile, sticle, ceolofanul, fierul, neferoase, badoc, de suc, de coca cola, tot ce se țîpă, indiferent, noi le reciclăm.
Paula: Și dup-aia ce faceți cu ele?
Bărbosu: Le vindem. Sunt aici fonduri de colectare care vin și colectează. Da unde să mergem noi să zică că noi suntem aurolaci? Că nu știu ce-i ăla aurolac. Hai că-s cu școală, poate au 10-12 clase, 7 clase și nu știu ce-i ăla aurolac.
Paula: Unde a fost asta?
Bărbosu: La emisiune aia "România, te iubesc.” Nu știu dacă iubește careva România. Și eu că trăiesc în ea, dar nu știu dacă o iubesc.
Paula: Dar vorbea de dvstră?
Bărbosu: Exact de noi. Ne arată zi și noapte cum lucrăm, cum încărcăm și descărcăm.
Paula: Aveți drepturi!
Bărbosu: Ce dreptate, noi n-avem drepturi. Cică România îi democrată. Cu ce îi democrată? Aici nu-i că-n America. Face fiecare ce vrea. Și dacă cineva îi călca drepturile, merge și-l da în judecată, orice ar fi, poliție orice la noi, dacă vine poliția și-ți da o palmă nu pot să mă duc s-o dau în judecată că nu-i dreptu meu, că-i justiție. Da' atunci, în România democrată să mă duc și io, să-mi descarc toate necazurile, "Da, uite! Polițistu ăla m-o lovit pe nedrept!”
Uite, eu am vrut să mă duc într-o dimineață pe rampă, la groapă de gunoi, să mă duc să fac un câștig, la copii, și o venit poliția, m-o dat jos din căruță și m-o dus la secția de poliție. Cu ce ocazie? Dacă nu m-am dus să fur, nu am nici un antecedent, cu ce ocazie m-o luat? "Păi, să-ți iau amprente!” Păi de ce să-mi iei tu mie amprente?” Dacă n-am furat, cu ce să-mi iei tu mie amprente? Și eu ar trebui atunci să-i dau în tribunal, că de ce m-o dus de pe drum trebuia să-mi aducă un mandat de arestare sau un mandat de percheziție, "Uite domnule, îi pe numele tău, trebuie să te duc.” Da nicidecum să mă ieie de pe căruță, dimineţa la oră 7:30, hai treci! Ca pe un hoț!
A
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.
Iulie 13, 2013
Posts
No comments:
Post a Comment