Regina telefoanelor şi prinţesa portofelelor

În primăvara anului 2009 am cutreierat România cu un proiect de activism cultural. Prezentam un film documentar, Caravana țigănească, de Jasmine Dellal, și fragmente din munca mea pentru scenă, urmate de discuții. Am făcut asta de la festivale de film la închisori, de la universități și biblioteci la școli și licee, de la capitală pînă la cătune prizarite. A fost o experiență unică, atît cu dureri de cap cît și cu bucurii neașteptate.
Mi-am adus aminte de asta ieri cînd Fanfare Ciocârlia a avut concert în Central Park dupămasa, și îi știam de cînd cu filmul din care au făcut parte.
Aici e un un portret de tînără cu care m-am întîlnit atunci la penitenciarul de femei din Cluj-Napoca.

Regina telefoanelor şi prinţesa portofelelor:
Mie, mi-a placut foarte mult acel film. Cel mai mult m-a impresionat cântăreaţa aia, Esma? Era îmbrăcată cu roşu.
Mi-a plăcut când a spus că nu putea avea copii şi că a crescut zeci de copii amărâţi şi că vreo 5 o rămas alături de ea cântând. Mi-a plăcut, cum acei romi, la fel ca oricare alt om, ştiu să-şi câştige existenţa. Nu cred că între etnii există diferenţe. Că eşti român, că eşti italian, nu poţi diferenţia prea mult. Foarte mult m-a impresionat să văd că o formaţie de ţigani merge la New York. Pentru că am văzut că şi-ai noştri pot să facă ceva. Numai care nu vrea nu poate să facă, dacă-şi dă silinţa poate să facă orice.
Aicea în închisoare, majoritatea sunt romi, dar important este să fii om, să ai respect, să ştii să respecţi la rândul tău. Deci, poţi să fii de orice etnie, dacă există, respect, înţelegere.
Eu am stat şi înainte printre romi chiar dacă-s româncă, deci am avut mai mult anturaje printre romi. Şi-s obişnuită cu români, cu romi, v-am spus, nu prea fac diferenţe. Am crescut cu romi.
Păi, am ajuns aici, din cauza anturajelor. Am umblat cu nişte băieţi, fete care... furau. Bineînţeles că m-au dominat, eu având vreo 14-15 ani, nu eram chiar aşa de dezvoltată la minte. Şi m-au dominat. Am învăţat şi eu să fur, am furat. Am furat din autobuze: telefoane, portofele, ce pica. Şi-am furat, am furat o dată, de două ori, de trei, de cinci ori, de 15 ori, nah, şi bineînţeles că mi-a intrat în sânge văzând că fac bani. Mi-a plăcut. Normal, ca oricărui copil, iţi place să ai bani, să te distrezi, să faci tot ce vrei, ce-ţi taie capul, să mergi şi să vii, şi-am furat, m-o prins poliţia, mi s-a făcut un dosar. Am tot furat. A venit şi al doilea, al treilea, şi până am ajuns la 14 dosare. M-a mai arestat odată, în minorat, pentru un portofel în care era o sumă foarte neînsemnată. Am luat patru luni de puşcărie, fiind minoră mi-a dat mai putin. Am făcut trei luni, m-am eliberat, n-am mai furat, dar după cum v-am spus, aveam 14 dosare pe rol. Am fost condamnată prima dată pentru o sigură faptă, aceea cu portofelul, iar în timp ce eram condamnată mă judecam cu astealalte dosare, astea 14 pe care le aveam dinainte. Erau fapte concurente.
M-am eliberat din puşcărie, şi mă judecam în libertate pentru celelate şi veneam la proces, la tribunal. S-a amânat cazul un an şi ceva. În timpul ăla, în timp ce eu aveam procesul, m-am angajat la un restaurant ca bucătăreasă, am lucrat vreo două luni, dup-aceea m-am lăsat de lucru şi n-a mai trecut o lună, două şi a venit condamnarea pentru faptele pe care le-am facut. Şi mi-o venit condamnarea şi, după cum vedeţi, îs aici. 5 ani jumate. Pentru furt de buzunar.
Tata a murit şi mama lucrează. Păi mama observă, dar după cum vă daţi seama, n-a mai avut ce să facă. Eu îi ziceam că mă duc la şcoală, da’ mă duceam la furat. Şi mama de unde să ştie că eu mă duceam la furat? Şi plus de asta, eu nu mă arătam, să-mi arăt banii, că eu am. Nu, că de multe ori, îi ceream bani, mă făceam că n-am să-mi iau ce-mi trebuie la şcoală sau bani de buzunar, cu toate că aveam, ca să nu-şi deie seama că fur. Bine, că bănuia oricum că fur şi i-am zis că, „Nu, că nu fur, stai liniştită!” Mă pedepsea da’ uite că tot furam.
Nu vedea, că nu ţineam portofelele, da’ mai venea poliţia, îmi mai aducea câte un proces. Cum să ţin portofelele la mine? Luam numai banii, carduri, aur de multe ori, telefoanele le vindeam...
Pe un telefon furat, luam, depinde, acuma bănuiesc că s-au mai ieftinit, da’ a fost când am luat şi câte 7 milioane, 8 milioane, şi mai mult, depinde ce telefoane vindeam. Erau şi telefoane de o sută de mii, cum îs banii vechi. Depinde, era când făceam mai mult, mai puţin, da’ făceam oricum.
Păi, furam pentru bani. Bine, că-mi şi plăcea. Îi ca şi cum te joci la aparate de noroc, jocurile de noroc. Dacă joci o dată, te joci de două ori, de trei ori, deja îţi intră în sânge, ca şi cum ar fi un drog... ca şi cum îţi intră deja în instinct, în sânge şi adevăru-i că nah, îmi plăcea bine, îmi plăcea. De ce-mi plăcea? Pentru că aveam foarte mulţi bani, aveam tot ce-mi doream, puteam să mă duc oriunde, puteam să fac ce vreau.
Mama nu mă lăsa să fur, după cum v-am spus. Mama mă trimitea la şcoală.
Io nu mi-aş dori să ajung nici scriitoare, nici actriţă, că n-am cum. Da-mi doream să ajung cântăreaţă. Păi, înainte, când eram mică îmi plăcea muzica rap, iar acum, cu trecerea anilor, au început să-mi placă manelele. Mă descurc puţin. Ascult la TV pe un post, cântă în fiecare zi manele.
Să vă spun ce făceam şi cu banii, dacă tot am ajuns până aici. Furam pentru că aveam un prieten taximetrist, avea o maşină Dacia Nova, da’ era foarte bine amenajată acea maşină şi mai mult, după ce l-am cunoscut pe prietenu’ asta al meu taximetrist, mi-a plăcut cel mai mult să mă duc cu el pe unde vreau, pentru că avea maşina aşa, cu boxe foarte mari, mai mari decât portbagajul, nu puteai să-nchizi portbagajul la maşină. Şi puneam boxele de la casetofon să cânte muzica mai tare şi-mi plăceau acele sunete care le scotea, îmi plăceau foarte tare. Şi mergeam cu el pe unde vroiam, de exemplu prin Felix, prin Bonţida, prin Cojocna, pe unde îmi tuna în cap, acolo mergeam. Bineînţeles că trebuia să-l plătesc, era taximetrist! Era şi prieten, din moment ce mergeam la el acasă, ieşeam mereu împreună, bănuiesc că devenisem şi prieteni, nu? Când făceam bani, mergeam şi-i spuneam, „Hai să mergem la Felix!” şi mergeam cu mai multe pretene.
A vrut să vină să mă vadă, da’ nu l-am lăsat io.
Are mobil, io-l sun de-aicea de pe fix. L-am sunat eu să văd cum se descurcă şi mi-a spus că se vede că nu mai e „Regina telefoanelor.” Că şi prima dată, după ce m-am eliberat, mi-am văzut de treaba mea. M-am angajat şi-am venit la puşcărie pentru celelalte cazuri.
La ce mă gândeam când furam un telefon?
Mă gândeam, „Oare câţi bani or fi aicea? Ar fi bine să fie vreo 20-30 de milioane să mă duc la Felix!” sau depinde ce aveam eu în cap la cel moment. Nu mă gândeam că mă prinde pentru că de când am furat, nu m-a prins în flagrant niciodată. Prima dată, i-a prins poliţia pe nişte băieţi şi m-au dat şi pe mine în primire.
Eu mergeam cu fratele meu. Am un frate, şi el este arestat. Mergeam cu fratele meu şi încă un băiat sau doi, preteni de-ai lui. Şi i-o prins pe ăia doi şi ăia, de frică, ca să nu-i aresteze pe ei, au pus vina pe mine. Şi n-am mai avut ce să fac. M-o ameninţat: dacă nu recunosc că io am furat portofelul, mă arestează. Şi a doua zi, de frică să nu mă aresteze, am zis că, „Da! Io l-am luat!” Şi ăsta-i adevărul, că chiar l-am luat.
Cum îmi alegeam victimele? În autobuz. Păi, depinde cum îşi ţineau genţile sau gheozdanele. Dacă-şi ţinea geanta strânsă, normal că n-aveai cum să iei. Dacă era mai lejeră, cu mâna pe bară, şi geanta era mai liberă, aveai cum să faci, să operezi.
Nu mă gândeam la oamenii care-au rămas fără bani. Când ies afară n-am să mai fac nimic, că n-am mai făcut nici când m-am eliberat.
Io-s româncă, nu-s ţigancă! Am zis de la început, dacă n-aţi reţinut. Vroiam să spun cu manelele, cu rap-ul. În America sunt mulţi cântăreţi de hip-hop, rap, sau ce fac ei, şi mulţi dintre ei au fost la închisoare da au devenit staruri. Da. Îmi plac foarte mult manelele.
În fiecare zi, cânt câte o melodie, două.
Vreţi, să vă cânt un pic?
„Nu m-aşteptam cât de mult am să rămân fără tine şi ai să-mi rupi sufletu’
Dacă ţie ţi-e mai bine să nu mai stau lângă tine,
Eu am să fac cum spui tu.
N-ai vrut ca să fiu lângă tine,
Un suflet ce ţi-a vrut bine.
Ţi-am fost aproape mereu,
Sunt un străin pentru tine
Şi plânge inima-n mine,
Dar voi fi aici mereu,
Când îţi va fi ţie mai greu.
Voi fi mereu lângă tine, când ai nevoie de mine
Voi fi la rau şi la bine, aproape de inima ta.
Eu te cunosc cel mai bine, cum mă cunosc eu pe mine,
Ştiu cum e sufletul tău.
Cine crezi tu, c-o să poată să te iubească vreodată aşa cum te iubesc eu?”

Anunţ: Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.

 New York
 Iulie 15, 2013