Pages

5/21/13

Molima: Noi am știut că tu beai da` totdeauna ne-a fo` rușine să-ți mai spunem

Sînt Maria Alcoolică. Eu am început să consum alcool de tânără. Nu mi-am dat seama că este o boală. Lucrând în comerț, în alimentația publică, e un loc unde se consuma alcool. Totdeauna ocoleam petrecerile, ocoleam nunțile, nu mergeam pentru că știam că io am o problemă, dar nu știam că este o boală. Totdeauna mă-mbăt, totdeauna beam până când mă terminam. Niciodată n-am putut să-mi controlez băutu`. M-am căsătorit tot cu un alcoolic. După ce m-am căsătorit, fostul meu soț m-a dus la dezalcoolizare la douăzeci și vreo patru-cinci de ani, unde m-am obișnuit să iau și medicamente și timp de treizeci și unu de ani am înlocuit alcoolul cu medicamentele. Eram băutoare apucată, ciclică. În momentul când cădeam în depresie era un an, un an și ceva, beam până ajungeam la spital. Și îmi făcusem o dependență așa de mare de medicamente că nu puteam să trăiesc fără ele. Îmi trebuia de la Diazepam, Metazepam, Nitrazepam, Oxazepam, toate halucinogenele le luam și cu asta mențineam starea de euforie.
Luam multe: luam dimineața, la amiaz
`, seara. Îmi dăduse medicu` să le iau în spitalul de psihiatrie. Am fost inconștientă foarte mulți ani. Mă mir io acuma cum am rezistat serviciului, cum am rezistat familiei, cum am rezistat să-mi cresc doi copii. Totu` o fost așa nu știu, parcă un vis. În urmă cu patru ani am întâlnit grupu`.
Am venit la grup pentru că băusem mult și n-aveam medicamente. Mi s-au terminat medicamentele și am venit cu speranța că aicea voi găsi pe cineva să-mi dea o rețetă de medicamente, și pentru prima dată mi-a explicat doamna Nicoleta că medicamentele fac mai rău ca băutura. Nicoleta este doamna din birou, psiholoaga. Nicoleta noastră, care este acuma blondă...
M-a întrebat de câți ani iau medicamente și mi-a explicat ce este alcoolismul, ce este dependența de medicamente. Imediat după aceea am fost internată-n spital pentru că nu mai aveam nici medicamente, nu mai aveam nici bani de băutură. În spital m-am gândit foarte amănunțit la viața mea ș-am rugat pe Dumnezeu ca să mă scape de medicamente și de alcool. Și am început. Am părăsit familia, am fugit de acasă, am venit la grup, am lăsat prima dată medicamentele și pă urmă după o lună am lăsat alcoolul.
Asta s-a întâmplat în 2004. 2004, da. Am intrat în programul de tratament, și mă simțeam excepțional fără medicamente. Mi-o mai dat o internare în spital la care am refuzat medicamente, am spus că eu nu mai vreau să fiu sub medicamente. Și doamna doctor Răzvan mi-a spus: ”Extraordinar! Ești schimbată!
” Zic, “Nu mai consum nici alcool, vin la grup și starea mea este extraordinar de bună din cauză că nu mai folosesc nici medicamente, nici alcool.”
Cam acuma doi ani am avut o recădere la alcool – la medicamente n-am avut deloc. Când am mai intrat în sevraj așa, de medicamente, intram în farmacie – foarte rar mi s-o-ntâmplat – ceream un medicament, un Nitrazepam și îmi dădea. Spuneam că am fost dependentă și că îmi trebuie neapărat un medicament. Și îmi dădea. Sînt un miracol pentru că și medicul de familie se miră la diagnosticele pe care le-am primit eu în urma alcoolismului să nu beau, și să nu folosesc medicamente.
Mi-am pierdut familia, am divorțat de fostul meu soț, care este alcoolic și el, și am doi băieți. Unul este alcoolic și dependent de droguri. Celălalt este bolnav. Aș vrea să-i ajut. Nu pot. Au o încăpățânare și ei ca mine, și mă rog la Dumnezeu. Vin la grup în fiecare zi pentru că aicea e locul meu, aicea mi-am regăsit liniștea, pacea în suflet, am regăsit oameni ca mine care sunt toți bolnavi de alcoolism și io mulțumesc la Dumnezeu în fiecare zi pentru că mi-a schimbat viața. Efectiv sînt alt om, gândesc altfel, sînt cu capu
`
limpede în fiecare zi. Am avut o dependență și de țigară: am lăsat-o și țigara tot aicea la grup. De aproape unșpe luni am lăsat țigara. Și io mulțumesc la Dumnezo că ne mai dăruiește în fiecare zi câte o zi. Dimineața îi mulțumesc la Dumnezo că îmi mai dă o zi și îl rog să mă păstreze abstinentă.
Sînt mai în vârstă, sînt bolnavă, nu mai pot să lucrez. Nu știu cum am funcționat, cu medicamente, cu alcool. Mi-o dat o putere extraordinar de mare. Acuma nu mai am putere. Sînt slăbită. Organismul mi-e slăbit.
Sîntem foarte multe alcoolice, dar mândria, bineînțeles, nu le lasă nici pe una. Vin, dar se întorc înapoi iarăși la băutură. E greu, este extraordinar de greu. Însă io am avut și voință, și m-am rugat la Dumnezo să-mi dea putere tot timpu
`
. N-aveam nici unde locui, am locuit unde-am putut ca să vin la program. Deci m-am sacrificat. Am văzut că îmi dă o stare de bine care mi-am dorit-o de mult însă n-am putut.
Am prietene foarte multe care le-am adus eu aicea în program și s-au întors la vechiul obicei de a consuma alcool. Și nu știu cum să scape. Eu mă mai duc pe la ele, le chem și cică vin, da
` le aștept... Ce să spun? Este enorm de greu. Da` nu poți să explici la nimenea care este starea în abstinență. Că este o stare de bine, că-i extraordinar, oamenii te respectă, te iubesc pentru faptul că nu consumi. Și eu m-am împăcat cu familia, m-am împăcat cu frații, cu surorile, deși taică-meu încă nu are încredere în mine, zice că probabil că o să mă întorc iarăși la... De aceea vin zilnic aicea, pentru că aicea-i locu`
unde mă-ntăresc, parcă aș lua o pastilă de sănătate. Și merg mai departe.
Mai ales la serviciu eram foarte bine apreciată. Eu ca alcoolică eram o fire timidă, dar știam că lumea se uită la mine urât în momentul când vedea că mă apropii de alcool. Aveam colege care mă rugau să nu mai pun mâna pe alcool. Vroiau să m-ajute, dar refuzam ajutorul lor. Eram încăpățânată, nu puteam să ies din starea aceea. Eram doi alcoolici: și eu, și fostul meu soț. Ne băteam, ne certam amândoi, eram ca țiganii, efectiv. Treizeci și unu de ani am dus o viață extraordinar de grea. Am suferit enorm de mult din cauza alcoolului. Și io puneam vina pe el, el punea vina pe mine. De fapt nu eram de vină niciunul, că era de vină alcoolul.
Am avut locuință, am pierdut-o. Mi-am vândut locuința, ne-am mutat la țară. Acolo am crezut că n-o să fie așa, dar a fost mai rău și de acolo l-am părăsit. În momentul când am avut o recădere – că io nu eram băutoare în fiecare zi, io numa
` la un an, un an și ceva consumam alcool – dar recăderile mele erau foarte urâte. Beam, nu mă puteam opri deloc, deloc, deloc. Cam și o săptămână, două, trei. Până când slăbea organismu` complet că numa` la spital mă putea ajuta.
Am fost paralizată din cauza alcoolului. Nimenea n-a mai sperat ca eu să umblu, dar Dumnezeu m-a ajutat și-am scăpat. Și mi-am revenit și am spus că niciodată n-o să mai beau și iarăși când uitam iarăși puneam mâna pe pahar... Când cădeam în depresie atuncea mă apucam de alcool.
Și efectiv a fost extraordinar. Am colege, prietene, care acuma să uită la mine și m-admiră mult. Le povestesc, le spun: "Uită, nu mai consum alcool!” "Apăi”, zice, "noi am știut că tu beai da
` totdeauna ne-a fo` rușine să-ți mai spunem.” Io credeam că numa`
io știu, că nimenea nu știe care-i viața mea, că io consum și că am dublă dependență. Ce să vă mai spun?
Nu am nicio așteptare de la viață. În momentul când am așteptări de la program, de la oameni, îmi provoacă o suferință așa de mare. Și-atuncea nu mai am așteptări. Și Îl las pe Dumnezeu. El știe ce să-mi dea, El știe cum și totdeauna am încredere în Dumnezeu că El, El este singuru
La program vin cu drag. Nu vin pentru că mi-ar da ceva, că nimic nu-mi dă. Absolut nimic. Io vin pentru pacea și liniștea mea din suflet. Știu că aicea e locul unde o regăsesc. Aicea mă încarc cu ceva pozitiv de la fiecare de la grup și-atuncea am mers liniștită și nu mai am probleme. Și trebuie să vin la grup pentru că ceea ce am primit eu gratuit trebe să dau și la rândul meu gratuit. Sînt membrii noi in grup, care au nevoie, dacă eu nu vin, nu vine nici celălalt, nici ăla, nu mai este grup. Dar eu vin și pentru mine, dar vin și pentru membrii noi de grup, care au atâta nevoie de noi, ăștia mai vechi. Chiar am prieteni în grup foarte mulți, care mă așteaptă, mă caută, ”Că dacă nu mergi tu, nici eu nu mă duc!” și așa eu vin. Vin în fiecare zi. Am promis la Dumnezeu, că aicea L-am cunoscut pe Dumnezeu, aicea este locul care mi-e drag și vin cu drag. Fără nici-o așteptare. Mai `nainte aveam probabil. La început o porneam că mă duc că ne dă o cafea, că nu-știu-mai-ce, dar vin și fără cafea, și fără nimic.


Pînă una alta, poftiţi anunţ: Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.


New York
21 mai 2013

No comments:

Post a Comment