Dacă vreți, cinci minute să vă spun și io câteva
lucruri de program fiindcă io va trebui să plec… Trebuie să mă duc neapărat să
facem niște cumpărături pentru program.
Nu prea avem cifre. Sau cel puțin eu nu mă ocup de cifre. Multă lume o venit și
mi-o pus o întrebare, chiar săptămâna trecută. „Câți consumă alcool statistic:
au consumat alcool anul trecut, câți consumă acuma?” Sărut-mâna, doamnă, nu mă
ocup ca n-avem timp. Vedeți că sîntem într-o fugă
Păi acuma cum am venit io către organizație e simplu: am fost numit și trimis.
Deci mă numesc Cristian Perșa. Sînt preot misionar, pe lângă Arhiepiscopia
Clujului și fac parte din echipa programului „Sfântul Dimitrie Basarabov”. În
momentul de față sînt și consilier spiritual, dar sînt și coordonator administrativ
al programului.
Programul funcționează din anul 2000 în Cluj și bazele lui au fost puse de
către un misionar ortodox din Statele Unite prin OCMC din Statele Unite, deci o
organizație misionară creștin-ortodoxă, și din 2000 funcționează în cadrul
Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului încercând să vină-n
sprijinul și al bisericii, dar și al comunității. eu sunt în acest program doar
din martie 2007, atunci când am fost numit de către Înaltsfințitul Bartomoleu
să fiu preot misionar în cadrul acestui program, iar din martie 2008 conduc
programul și din punct de vedere administrativ.
În primul rând aș vrea să vă spun că programul încearcă să vină-n sprijinul și
a bisericii, am spus, și a comunității, prin programe de informare, de
consiliere, a tuturor acelor persoane care au probleme cu consumul de alcool.
De asemenea, încearcă să elaboreze programe de evaluare, de consiliere a
persoanelor sau a credincioșilor din parohii care sînt afectați în mod direct –
sau în mod indirect – de consum excesiv de alcool, și alte dependențe, droguri
și știu io? Alte adicții. Și programul nostru aicea se desfășoară șase zile pe
săptămână. Avem un punct un punct de lucru, un centru de zi, care se găsește pe
strada Neagră și unde încercăm să le oferim oamenilor un alt loc în care să-și
petreacă timpul, decât cel cu care au fost învățați. Adică să meargă să stea-n
crâșme, în baruri cu așa-zișii prieteni și să consume alcool. Toți cei care vin
aici trebuie să îndeplinească niște condiții: în primul rând să nu fie sub
influența băuturilor alcoolice Iar aici întreaga echipă de consilieri voluntari,
care ne ajută, încearcă să-i și consilieze, dar în același timp să le ofere și
o altă o altă alternativă. Și de asemenea – bineînțeles – există și aicea un
punct de informare pentru că foarte multă lume auzind de noi vine aici pentru
început că să primeacă informație. Din păcate, sînt unii care se rezumă doar la
a primi informația și nu revin. Dar sînt mulți care o dată ce primesc
informația ei se reîntorc într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă și încearcă
să facă ceva, fie pentru ei, fie pentru aparținători pentru că, așa cum cred că
v-au mai spus și colegii mei, alcoolismul este o boală a negării. Ș-atuncea
mulți dintre cei care vin aicea sînt doar aparținători care încearcă să-i
ajute. Dar avem să zicem așa, surpriza plăcută de-a veni chiar oameni care au
probleme și care au luat o decizie de a face ceva, de a-și schimba modul de
viață pentru că au ajuns în situații deosebit de de grele și de grave. Încercăm
să îi ajutăm pe cei care vin aici să-și caute un loc de muncă. Încercăm, cu
alte cuvinte, să rezolvăm pe cât ne stau stă în putință problemele sociale pe
care le au. Însă primul lucru pă care încercăm să ajutăm este să devină
abstinenți. Ș-apăi de aici încolo, când vedem că dau dovadă de seriozitate și
de dorință de a face ceva pentru ei că, practic, păntru ei fac atuncea sigur că
încercăm să-i ajutăm. Să le oferim chiar celor care sînt mai săraci, sau nu au
posibilități, ceva de mâncare, nu știu, o conservă, o... în funcție de
posibilitățile pe care le avem, dar repet numai în momentul în care ne dovedesc
faptul că au o problemă cu alcoolul și vor să facă ceva pentru ea. Fiindcă sînt
unii care vin nedorind să schimbe foarte mult din situația în care se află -
deci consumă alcool în continuare – dar bineînțeles, așteaptă tot felul de
ajutoare. Ș-atuncea încercăm să-i facem să devină abstinenți: la un moment dat
îi impulsionăm ajutându-i și cu alte lucruri. Că până la urmă e un program
social și toți care vin aicea, care au problemă cu alcool, au și probleme
sociale, care cred că cu siguranță tot de acolo se trag, din cauza consumului
de alcool.
Dar activitatea noastră nu se desfășoară numai aici, ci în fiecare zi – sau, mă
rog – în fiecare săptămână încercăm să mergem și-n altă parte, și-anume: de
luni până joi doi consilieri de-ai noștri merg în fiecare zi – deci de luni
până joi – merg la Spitalul de Psihiatrie, unde, medicii de acolo au început să
fie foarte înțelegători și să-și dea seama că medicamentele și tot ceea ce ei
le oferă acolo din punct de vedere medical – sigur, e benefic pentru ei, însă
de multe ori cei care primesc astfel de tratamente în Spitalul de Psihiatrie,
după ce ies din spital revin la băutu` în mod alcoolic. Ș-atuncea și-au dat
seama că e nevoie de ceva mai mult decât doar niște injecții și medicamente pe
care ei le primesc și ne-au acceptat să mergem și mergem de luni până joi mai
mult pentru informare. Sunt aduși cei care pot, bineînțeles, să vină, să stea
de vorbă cu noi, să le oferim anumite materiale informative, și chiar sunt unii
care fiind într-un stadiu – să zicem mai bun – din punct de vedere fizic vin la
grupurile AA. Merge un consilier de-al nostru, îi preia, îi însoțește, îi aduce
până aici, după care îi duce `napoi.
De-asemenea, mergem la spitalul la secția externă a Spitalului de
Pneumofiziologie de la Săvădisla. E la vreo douășcinci de kilometri aproximativ
de aici. Acolo mergem de trei ori pe săptămână acum însă au fost perioade în care
mergeam zilnic. Unde, la fel, sînt internați foarte mulți oameni – sau
majoritatea dintre cei care sînt internați acolo - bineînțeles având probleme medicale
grave sau destul de grave, au și probleme sociale, dar toate aproape cauzate
din pricina consumului excesiv de alcool și spre bucuria noastră, avem și
persoane care au reușit datorită programului, cunoscând, facând tot ceea ce a
trebuit să facă, au ieșit de acolo și acuma și-au refăcut viața, muncesc și-au
refăcut – bineînțeles - și sănătatea și asta și, bineînțeles, sînt abstinenți.
E destul de greu acolo. Condițiile acum încep să se mai îmbunătățească. Sigur,
unii dintre ei nu sînt nici ei foarte motivați însă sînt care vin, încercăm
să-i informăm, încercăm să îi consiliem.
Mai mult de atât mai am un coleg care este tot preot, însă e preot de parohie,
părintele Liviu din Sânpaul, care ne-ajută. Este voluntar în program și în
fiecare joi el merge acolo. Am început în urmă cu aproximativ un an acolo o oră
de catehism, în care le-am dat fiecăruia câte o carte de catehism și am început
să discutăm, să vorbim despre probleme legate de ceea ce înseamnă credința, de
ceea ce înseamnă moralitatea și tot ceea ce ține până la urmă de religie,
încercând în felul acesta să îi conștientizăm și să să se apropie și de
Dumnezeu, și în același timp să rămână abstinenți. Sigur că organizăm acolo -
eu vorbesc din punctul meu de vedere, ca și preot - diferite slujbe, de
rugăciune, acatiste chiar slujbe de parastas, de pomenire, a celor morți pentru
că sînt mulți dintre cei care ajung acolo, nemaiavând pe nimeni, în momentul în
care mor, sînt îngropați în cimitirul care e undeva foarte aproape de sanatoriu
și mergem și le oferim astfel de servicii religioase pentru că duc lipsă și de rugăciune,
de știu io, apropiere de Dumnezeu, de a sta cineva de vorbă cu ei. Însă este un
mediu spitalicesc, care uneori poate îi și deprimă. Cred că lucrul ăsta se
întâmplă în orice parte și în orice spital, și mai ales într-un sanatoriu unde
– v-am spus – investițiile acum se văd c-au apărut însă mi-aduc aminte când am
fost eu prima dată, lăsau de dorit. În sensul că e o clădire veche vai de ea, neîngrijită.
Sigur că curățenia înăuntru exista din punct de vedere - știu io – al
standardelor de spital, dar, totuși e un sanatoriu unde toți sînt bolnavi și
mulți dintre ei consideră „Nu mai am pentru ce să trăiesc. Sînt bolnav. Cu
siguranță am să mor”. Chiar unii dintre ei la început aveau așa, o reținere
când ne vedeau pe noi, preoții, când mergeam după ce, știu io, stăteam de vorbă
cu unii dintre ei sau se spovedeau, sau le citeam o rugăciune. Unii dintre ei
spuneau: „Oare acuma care dintre noi urmează să moară?” Dar încet lucrurile
s-au schimbat și i-am convins și le-am explicat și le-am arătat faptul că
prezența noastră acolo e de fapt, de a-i ajuta, de a ne ruga pentru ei, de a ne
ruga împreună cu ei și, până la urmă, a deveni abstinenți, că ăsta este scopul
programului.
Mai mergem împreună cu echipa, așa, pe rând, la secția externă a Spitalului de
Psihiatrie de la Borșa. E undeva la patruzeci de kilometri de Cluj și sigur
acolo sînt persoane internate care au probleme psihice, dar sînt unii cu care
te poți înțelege. Sînt mulți care au ajuns acolo, la fel, din cauza consumului
excesiv de alcool. Și-acolo încercăm să facem tot felul de meditații așa cum am
uitat să vă spun legat de Săvădisla. S-au închegat niște grupuri de Alcoolici
Anonimi. În momentul în care noi nu mergem – e valabil și pentru Săvădisla – se
adună ei, știu ora în fiecare zi stau, discută, noi le trimitem așa le numim „meditații”
pe fiecare zi, pe care o citesc și după care discută pe marginea lor. În
momentu` de
față mergem doar de două ori pe săptămână, deși se mergea de trei ori pe
săptămână, ne-am restrâns activitatea încercând să fim mai prezenți în oraș.
Mai avem un program pe care îl desfășurăm în parohiile ortodoxe. Am luat
fiecare parohie în parte, unde mergem cam în jur de patru săptămâni, o dată pe
săptămână, de obicei seara la vecernie. Preotul anunță înainte în biserică
faptul că vom merge prin pliante, prin afișe, prin - știu io – anunț în timpul
predicii, duminica când multă lume vine la biserică și cei care sînt interesați
vin într-o astfel de seară la biserică, primesc informații, sînt îndrumați să
vină încoace. Unii vin, alții nu, însă eu zic, și eu merg - cel puțin pe ideea
- și cred cu tărie în ceea ce spun că chiar dacă reușim să aducem unu` singur
dintr-o parohie de mii de persoane, bine, nu toți consumă alcool, dar o mare
parte din ei, eu zic că dacă și unu` reușim să-l aducem și devine abstinent, e un
mare câștig. Sigur că dacă sînt mai mulți lucrurile sînt și mai îmbucurătoare.
Dar vă spun acest lucru dintr-un singur motiv, pentru că în prima parohie în
care am început anul trecut, am mers opt săptămâni. Și la un moment dat eram
numa` noi și părintele. Nu venea nimeni, deși părintele îmi spunea că duminica
primește o mulțime de pomelnice în care i se cere să se roage pentru ”X”,
pentru ”Y”, care are probleme cu consumul de alcool, da` nu venea nimeni la
biserică să primească un astfel de ajutor, sau măcar o informație. Și în cele
din urmă o venit o persoană. Mai întâi aparținătorul, după care și persoana
care consuma alcool… la început a fost mai reticent, mai greu am comunicat, dar
pe parcurs și-a revenit și în momentul de față e abstinent. Și am zis: „A
meritat acele opt săptămâni în care am mers, o echipă întreagă, cu tot felu` de
materiale...” De multe ori am stat și numa` am discutat între noi pentru că nu
era nimeni, da` a meritat. A venit și iată familia respectivă nu s-a destrămat,
el nu mai consumă alcool, practic și-au reluat viața normală și obișnuită pe
care ar trebui s-o aibă orice familie. Ăsta este programul pe care-l desfășurăm
în parohii.
De asemenea, avem un program pe care-l desfășurăm în Penitenciarul Gherla. Avem
un protocol încheiat cu Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Gherla unde,
sigur sînt aleși de către personalul închisorii, și mergem o dată pe săptămână,
joia, unde le prezentăm diferite subiecte, discutăm cu ei. De fapt încercăm să
facem un program de consiliere efectivă pentru că atunci când vor ieși din închisoare
să știe ce au de făcut. Sigur că, prima dată când am fost – sau prima tură,
prima tranșă, s-o numesc așa – de deținuți pe care ni i-au trimis erau cu
condamnări foarte mari. Sigur, toate săvârșite pe baza consumului excesiv de
alcool, dar care erau închiși pă douășcinci de ani, pe cincisprezece ani, sigur
că pentru aceia ieșirea-n libertate e destul de departe, însă în momentul de
față avem deținuți care au pedepse mai mici, dar care, la fel, le-au săvârșit având
la bază consumu` excesiv de alcool și să știți că sînt foarte receptivi… În jur
de unsprăzece, douăsprăzece- treisprezece persoane care fac parte din grup și
care vin, cu care poți să discuți. Sigur sînt foarte afectați emoțional de ceea
ce s-a-ntâmplat și așa, ți se transmite poate de multe ori o încărcătură foarte
puternică, dar cred că sînt receptivi și probabil că conștientizându-i, știind
ce au de făcut atunci când vor ieși probabil unii ne vor căuta, vor încerca să
rămână abstinenți. Și tot acolo, la Penitenciarul Gherla, am… început și un
grup de Alcoolici Anonimi, însă cei care merg și susțin acest grup sînt niște
colaboratori de-ai noștri din Beclean. Becleanul este destul de aproape de
Gherla. Și ei au o altă zi când merg – am înțeles că acum merg o dată la două
săptămâni - și încercăm să facem în așa fel când nu sîntem noi, merg ei și
încercăm să acoperim și să ne facem treaba așa cum trebuie.
Acumasigur sînt și alte proiecte pe care le desfășurăm. Am încercat să luăm
companiile… Pentru că sînt – și au recunoscut foarte mulți angajatori – că au
mulți angajați care consumă excesiv alcool și din cauza asta au probleme. Unii
sînt mai receptivi, alții mai puțini receptivi. Încă la noi mai există ideea
aceea dacă consumă alcool și bea, nu-i nici o problemă: îl dau afară și îl
angajez pe altul. Însă, în momentul în care omu` începe să-și cunoască
drepturile eu cred că până la urmă e o datorie morală de-a noastră, a oricărui,
fie că e patron, fie că nu, de-al ajuta pe aproapele său. Și-atuncea sînt
foarte multe firme care, având buni meseriași, sau având oameni care au fost
specializați cu cheltuieli de timp, de bani, preferă să le mai acorde o șansă
trimițându-i la noi și prin acest lucru, o dată că-l ajută pe acel angajat să nu
mai consume și să devină abstinent, se ajută si pe sine, și ajută firma, pentru
că nu mai trebuie să recalifice pe alții. Și încercăm să mergem la firme, să
avem contact cu cei care sînt pe Resurse Umane. Am avut contact chiar și cu sindicatele
care practic sînt tot dintre angajați și care poate sînt mai aproape de acei
oameni. Eu cred că lucrurile încep să se miște și să fie bine și din punctul
ăsta de vedere. Și apoi alte activități, știu io, avem tot felul de emisiuni la
radio, și facem, la fel, informare în cabinetele medicilor de familie. Încercăm
să îi ajutăm sau, mă rog, să le cerem sprijinul pentru că sînt mulți care
consumă alcool și unde merg? Au și alte probleme, au și alte necazuri,
și-atuncea merg la medicul de familie. La noi, în momentul de față oriunde vrei
să ajungi într-un spital sau să-ți faci o analiză, tre` să treci pe la medicul
de familie. Și-atuncea ne-am gândit că în momentul în care medicul de familie
vede și cunoaște situația poate să-l îndrume și spre noi.
De-asemenea în cadrul seminarului teologic liceal anul trecut au fost tot felul
de să le numim „cursuri”, da` poate e prea mult spus „cursuri”. În cadrul
orelor de dirigenție au fost consilieri care au discutat cu copiii încercând să
le aducă le cunoștință anumite lucruri legate de ce înseamnă consumul de alcool,
de faptul că alcoolismul este o boală. Trebuie să recunosc că eu când am fost
trimis aici de către Preasfințitul Vasile, n-am știu acest lucru sigur, știam
că este o patimă, că este un păcat foarte mare, însă nu știam că este
considerată ca fiind boală. Și-acuma poate fac o paranteză și deviez puțin de
la subiect. Îmi aduc aminte că era primul lucru pe care m-a întrebat Floyd,
coordonatorul de program, iar răspunsul meu o fost: „Nu e boală, e patimă.” N-a
zis nimic către mine. Mi-a dat o carte, a zis: „S-o citești, părinte, și când săptămâna
viitoare când ne mai întâlnim o să mai discutăm.” Primul lucru care l-am făcut
când am ajuns acasă, mi s-a părut ceva...: ori n-am răspuns io corect, ori ceva,
că așa am primit cartea de repede! Și citind toată cartea, de la cap la coadă -
este un manual pentru preoți și medici scris chiar de Floyd, de Franz Floyd, de
coordonatoru` (poate că am uitat să îi pomenesc numele la `nceput...), de acest
misionar ortodox – și mi-am dat seama că am făcut o greșeală. Am venit aicea
nefiind informat și că într-adevăr alcoolismul este o boală și ca atare trebe
tratat ca o boală.
Alte activități nu mai îmi aduc aminte acuma, dar tot timpu` apar. Încercăm să
fim tot timpu` aproape de oameni, să-i ajutăm, să le oferim sprijin și
spiritual. Pentru că în momentul în care consumă excesiv alcool se depărtează o
dată de familie, de cei din jur, dar cu siguranță se îndepărtează și de
Dumnezeu. Și în momentul în care îl pierzi pe Dumnezeu și nu-L mai ai aproape lucrurile
încep să degenereze. Și-atunci încercăm să-i ajutăm să-i conștientizăm și să-i
aducem mai aproape. Am cunoscut la un moment dat un om care, atunci când a
venit aicea spunea el nu credea în Dumnezeu defel. Era ateu cu alte cuvinte.
Și, fiindcă acest program e un program și spiritual, încet-încet L-a
redescoperit sau L-a descoperit pe Dumnezeu pentru că el nu-L descoperise până
atunci deși avea o vârstă destul de înaintată Și-a `nceput să simtă că lucrurile
merg altfel în momentul în care crede în Dumnezeu, în momentul în care Îi cere
ajutorul, în momentul în care încearcă să comunice cu Dumnezeu prin rugăciune,
prin fapte bune. A început să citească Sfânta Scriptură și și-a dat seama că
fără ajutorul lui Dumnezeu nu poate să facă nimic. Și probabil că din acest
motiv eu am fost numit sau din câte știu eu, Floyd a fost cel care a cerut în
repetate rânduri Arhiepiscopiei Clujului să trimită și un preot pe lângă echipa
de - știu io – asistenți sociali, psihologi și alți specialiști care se găsesc
aici.
Și așa am ajuns eu să să lucrez în în acest program.
Păi părerea mea e că fără Dumnezeu nu poți să faci nimica. eu merg pe ideea că cei
care vin aici și înceacă, sau acceptă să primeacă ajutor din partea noastră
încet-încet Îl descoperă pe Dumnezeu. Eu cred că în viața asta nu putem face
nimic fără Dumnezeu Nu neapărat faptul că, știu io, are boala alcoolismului,
sau poa` să aibă orice altă boală, sau poa` să aibă orice alt necaz, fără
Dumnezeu nu poți să faci. Sigur că poate-n sinea lor știți, sînt numiți ei
atei, și nu cred defel, da` de multe ori poate în sinea lor există acolo așa o fărâmitură
de credință și uneori poate se roagă lui Dumnezeu. Dar, cred că fără Dumnezeu
nu pot să facă nimic, deci Îl descoperă. În momentu` în care vin aicea, în
momentu` în care citesc pentru că eu cred și cei care au probleme cu alcoolu` n-au
informație, nu cunosc, nu știu ce să facă, nu știu cum să se comporte. La fel
cu familia. Familia care de multe ori i-am auzit pe mulți: „Păi soțul meu consuma
excesiv alcool. Păi io-i luam sticla și i-o aruncam în chiuvetă toată. Sau i-o
ascundeam. Și, păi, nu știu de unde găsea și bea în continuare.” Ca s-auzim de
la cei care consumă excesiv alcool: „Păi când o vedeam pe soția mea că-mi
arunca vodca în chiuvetă păi simțeam că explodez. Îmi venea să o bat și să mă
duc și să-mi cumpăr două sticle.” ”Și?” ”Și-mi cumpăram”, zice, ”două sticle și
beam și cu mai mult nerv.” Aicea-i problema: în momentu` în care familia, și
până la urmă și cel care consumă alcool, știe ce tre` să facă, știe cum tre` să
se comporte, lucurile se schimbă. Mi-aduc aminte anul trecut a venit cineva de
la Iași pentru că - am uitat poate să spun - acest program a început aici la
Cluj. Dar încet-încet a fost implementat și la Iași, și la Craiova, în momentul
de față în Republica Moldova. Avem chiar consilieri care sînt în momentul de
față în Republica Moldova și încearcă și reușesc să facă ceea ce facem noi
aicea. Bine, poate la o scară mai mică pentru că sînt doar doi, dar au sprijin
din partea unui preot ortodox din Leova. Și venise cineva de la Iași, un tânăr,
care tot așa, s-a oprit din consumul de alcool. Întrebându-l cum a reușit și ce
s-a-ntâmplat mi-a spus datorită soției lui. Soția auzind de programul acesta Al-Anon,
pentru aparținători cum este Alcolici Anonimi pentru cei care consumă alcoolul,
este Al-Anon-ul pentru aparținători. Mergând acolo și învățând ce să facă și
cum să se comporte, spunea acest domn, „La un moment dat am simțit că soția
mea-i altfel, îi alta. Nu mai înțelegeam de ce nu zbiară la mine, nu înțelegeam
de ce nu strigă, de ce nu-mi aruncă băutura, tot comportamentul era diferit.
Parcă nu mai îmi găseam nu mai aveam motive să beau, nu mai simțeam că ceva nu
e în regulă.” Și într-un an de zile această femeie învățând ce să facă și cum
să se comporte și cum să-l ia și cum să discute cu el, l-a convins să vină la la
un astfel de program. Și-a venit. Spunea că, la un moment dat, i-a pus pliante
să le citească. Zice: „La început le-am aruncat, le-am rupt, după care, la un
moment dat, într-un moment de-al meu,” zice, ”m-am gândit, totuși, hai să
citesc ceva, să mă uit. Le-am luat,” zice, ”când să citesc venea soția mea
acasă. Am auzit că și-a băgat cheia-n ușă. Le-am pus repede la loc, le-am
aranjat cum au fost să nu vadă cumva că am pus mâna pe ele sau le-am citit,
le-am pus la loc. E, în după-amiaza aia”, zice, ”atâta eram de frământat și mă
gândeam oare nu pleacă, oare nu se duce sau mâine dimineață să le iau să mai
citesc că am apucat să citesc câteva propoziții da
Mai avem un program pe care îl desfășurăm în parohiile ortodoxe. Am luat
fiecare parohie în parte, unde mergem cam în jur de patru săptămâni, o dată pe
săptămână, de obicei seara la vecernie. Preotul anunță înainte în biserică
faptul că vom merge prin pliante, prin afișe, prin - știu io – anunț în timpul
predicii, duminica când multă lume vine la biserică și cei care sînt interesați
vin într-o astfel de seară la biserică, primesc informații, sînt îndrumați să
vină încoace. Unii vin, alții nu, însă eu zic, și eu merg - cel puțin pe ideea
- și cred cu tărie în ceea ce spun că chiar dacă reușim să aducem unu` singur
dintr-o parohie de mii de persoane, bine, nu toți consumă alcool, dar o mare
parte din ei, eu zic că dacă și unu` reușim să-l aducem și devine abstinent, e un
mare câștig. Sigur că dacă sînt mai mulți lucrurile sînt și mai îmbucurătoare.
Dar vă spun acest lucru dintr-un singur motiv, pentru că în prima parohie în
care am început anul trecut, am mers opt săptămâni. Și la un moment dat eram
numa` noi și părintele. Nu venea nimeni, deși părintele îmi spunea că duminica
primește o mulțime de pomelnice în care i se cere să se roage pentru ”X”,
pentru ”Y”, care are probleme cu consumul de alcool, da` nu venea nimeni la
biserică să primească un astfel de ajutor, sau măcar o informație. Și în cele
din urmă o venit o persoană. Mai întâi aparținătorul, după care și persoana
care consuma alcool… la început a fost mai reticent, mai greu am comunicat, dar
pe parcurs și-a revenit și în momentul de față e abstinent. Și am zis: „A
meritat acele opt săptămâni în care am mers, o echipă întreagă, cu tot felu` de
materiale...” De multe ori am stat și numa` am discutat între noi pentru că nu
era nimeni, da` a meritat. A venit și iată familia respectivă nu s-a destrămat,
el nu mai consumă alcool, practic și-au reluat viața normală și obișnuită pe
care ar trebui s-o aibă orice familie. Ăsta este programul pe care-l desfășurăm
în parohii.
De asemenea, avem un program pe care-l desfășurăm în Penitenciarul Gherla. Avem
un protocol încheiat cu Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Gherla unde,
sigur sînt aleși de către personalul închisorii, și mergem o dată pe săptămână,
joia, unde le prezentăm diferite subiecte, discutăm cu ei. De fapt încercăm să
facem un program de consiliere efectivă pentru că atunci când vor ieși din închisoare
să știe ce au de făcut. Sigur că, prima dată când am fost – sau prima tură,
prima tranșă, s-o numesc așa – de deținuți pe care ni i-au trimis erau cu
condamnări foarte mari. Sigur, toate săvârșite pe baza consumului excesiv de
alcool, dar care erau închiși pă douășcinci de ani, pe cincisprezece ani, sigur
că pentru aceia ieșirea-n libertate e destul de departe, însă în momentul de
față avem deținuți care au pedepse mai mici, dar care, la fel, le-au săvârșit având
la bază consumu` excesiv de alcool și să știți că sînt foarte receptivi… În jur
de unsprăzece, douăsprăzece- treisprezece persoane care fac parte din grup și
care vin, cu care poți să discuți. Sigur sînt foarte afectați emoțional de ceea
ce s-a-ntâmplat și așa, ți se transmite poate de multe ori o încărcătură foarte
puternică, dar cred că sînt receptivi și probabil că conștientizându-i, știind
ce au de făcut atunci când vor ieși probabil unii ne vor căuta, vor încerca să
rămână abstinenți. Și tot acolo, la Penitenciarul Gherla, am… început și un
grup de Alcoolici Anonimi, însă cei care merg și susțin acest grup sînt niște
colaboratori de-ai noștri din Beclean. Becleanul este destul de aproape de
Gherla. Și ei au o altă zi când merg – am înțeles că acum merg o dată la două
săptămâni - și încercăm să facem în așa fel când nu sîntem noi, merg ei și
încercăm să acoperim și să ne facem treaba așa cum trebuie.
Acumasigur sînt și alte proiecte pe care le desfășurăm. Am încercat să luăm
companiile… Pentru că sînt – și au recunoscut foarte mulți angajatori – că au
mulți angajați care consumă excesiv alcool și din cauza asta au probleme. Unii
sînt mai receptivi, alții mai puțini receptivi. Încă la noi mai există ideea
aceea dacă consumă alcool și bea, nu-i nici o problemă: îl dau afară și îl
angajez pe altul. Însă, în momentul în care omu` începe să-și cunoască
drepturile eu cred că până la urmă e o datorie morală de-a noastră, a oricărui,
fie că e patron, fie că nu, de-al ajuta pe aproapele său. Și-atuncea sînt
foarte multe firme care, având buni meseriași, sau având oameni care au fost
specializați cu cheltuieli de timp, de bani, preferă să le mai acorde o șansă
trimițându-i la noi și prin acest lucru, o dată că-l ajută pe acel angajat să nu
mai consume și să devină abstinent, se ajută si pe sine, și ajută firma, pentru
că nu mai trebuie să recalifice pe alții. Și încercăm să mergem la firme, să
avem contact cu cei care sînt pe Resurse Umane. Am avut contact chiar și cu sindicatele
care practic sînt tot dintre angajați și care poate sînt mai aproape de acei
oameni. Eu cred că lucrurile încep să se miște și să fie bine și din punctul
ăsta de vedere. Și apoi alte activități, știu io, avem tot felul de emisiuni la
radio, și facem, la fel, informare în cabinetele medicilor de familie. Încercăm
să îi ajutăm sau, mă rog, să le cerem sprijinul pentru că sînt mulți care
consumă alcool și unde merg? Au și alte probleme, au și alte necazuri,
și-atuncea merg la medicul de familie. La noi, în momentul de față oriunde vrei
să ajungi într-un spital sau să-ți faci o analiză, tre` să treci pe la medicul
de familie. Și-atuncea ne-am gândit că în momentul în care medicul de familie
vede și cunoaște situația poate să-l îndrume și spre noi.
De-asemenea în cadrul seminarului teologic liceal anul trecut au fost tot felul
de să le numim „cursuri”, da` poate e prea mult spus „cursuri”. În cadrul
orelor de dirigenție au fost consilieri care au discutat cu copiii încercând să
le aducă le cunoștință anumite lucruri legate de ce înseamnă consumul de alcool,
de faptul că alcoolismul este o boală. Trebuie să recunosc că eu când am fost
trimis aici de către Preasfințitul Vasile, n-am știu acest lucru sigur, știam
că este o patimă, că este un păcat foarte mare, însă nu știam că este
considerată ca fiind boală. Și-acuma poate fac o paranteză și deviez puțin de
la subiect. Îmi aduc aminte că era primul lucru pe care m-a întrebat Floyd,
coordonatorul de program, iar răspunsul meu o fost: „Nu e boală, e patimă.” N-a
zis nimic către mine. Mi-a dat o carte, a zis: „S-o citești, părinte, și când săptămâna
viitoare când ne mai întâlnim o să mai discutăm.” Primul lucru care l-am făcut
când am ajuns acasă, mi s-a părut ceva...: ori n-am răspuns io corect, ori ceva,
că așa am primit cartea de repede! Și citind toată cartea, de la cap la coadă -
este un manual pentru preoți și medici scris chiar de Floyd, de Franz Floyd, de
coordonatoru` (poate că am uitat să îi pomenesc numele la `nceput...), de acest
misionar ortodox – și mi-am dat seama că am făcut o greșeală. Am venit aicea
nefiind informat și că într-adevăr alcoolismul este o boală și ca atare trebe
tratat ca o boală.
Alte activități nu mai îmi aduc aminte acuma, dar tot timpu` apar. Încercăm să
fim tot timpu` aproape de oameni, să-i ajutăm, să le oferim sprijin și
spiritual. Pentru că în momentul în care consumă excesiv alcool se depărtează o
dată de familie, de cei din jur, dar cu siguranță se îndepărtează și de
Dumnezeu. Și în momentul în care îl pierzi pe Dumnezeu și nu-L mai ai aproape lucrurile
încep să degenereze. Și-atunci încercăm să-i ajutăm să-i conștientizăm și să-i
aducem mai aproape. Am cunoscut la un moment dat un om care, atunci când a
venit aicea spunea el nu credea în Dumnezeu defel. Era ateu cu alte cuvinte.
Și, fiindcă acest program e un program și spiritual, încet-încet L-a
redescoperit sau L-a descoperit pe Dumnezeu pentru că el nu-L descoperise până
atunci deși avea o vârstă destul de înaintată Și-a `nceput să simtă că lucrurile
merg altfel în momentul în care crede în Dumnezeu, în momentul în care Îi cere
ajutorul, în momentul în care încearcă să comunice cu Dumnezeu prin rugăciune,
prin fapte bune. A început să citească Sfânta Scriptură și și-a dat seama că
fără ajutorul lui Dumnezeu nu poate să facă nimic. Și probabil că din acest
motiv eu am fost numit sau din câte știu eu, Floyd a fost cel care a cerut în
repetate rânduri Arhiepiscopiei Clujului să trimită și un preot pe lângă echipa
de - știu io – asistenți sociali, psihologi și alți specialiști care se găsesc
aici.
Și așa am ajuns eu să să lucrez în în acest program.
Păi părerea mea e că fără Dumnezeu nu poți să faci nimica. eu merg pe ideea că cei
care vin aici și înceacă, sau acceptă să primeacă ajutor din partea noastră
încet-încet Îl descoperă pe Dumnezeu. Eu cred că în viața asta nu putem face
nimic fără Dumnezeu Nu neapărat faptul că, știu io, are boala alcoolismului,
sau poa` să aibă orice altă boală, sau poa` să aibă orice alt necaz, fără
Dumnezeu nu poți să faci. Sigur că poate-n sinea lor știți, sînt numiți ei
atei, și nu cred defel, da` de multe ori poate în sinea lor există acolo așa o fărâmitură
de credință și uneori poate se roagă lui Dumnezeu. Dar, cred că fără Dumnezeu
nu pot să facă nimic, deci Îl descoperă. În momentu` în care vin aicea, în
momentu` în care citesc pentru că eu cred și cei care au probleme cu alcoolu` n-au
informație, nu cunosc, nu știu ce să facă, nu știu cum să se comporte. La fel
cu familia. Familia care de multe ori i-am auzit pe mulți: „Păi soțul meu consuma
excesiv alcool. Păi io-i luam sticla și i-o aruncam în chiuvetă toată. Sau i-o
ascundeam. Și, păi, nu știu de unde găsea și bea în continuare.” Ca s-auzim de
la cei care consumă excesiv alcool: „Păi când o vedeam pe soția mea că-mi
arunca vodca în chiuvetă păi simțeam că explodez. Îmi venea să o bat și să mă
duc și să-mi cumpăr două sticle.” ”Și?” ”Și-mi cumpăram”, zice, ”două sticle și
beam și cu mai mult nerv.” Aicea-i problema: în momentu` în care familia, și
până la urmă și cel care consumă alcool, știe ce tre` să facă, știe cum tre` să
se comporte, lucurile se schimbă. Mi-aduc aminte anul trecut a venit cineva de
la Iași pentru că - am uitat poate să spun - acest program a început aici la
Cluj. Dar încet-încet a fost implementat și la Iași, și la Craiova, în momentul
de față în Republica Moldova. Avem chiar consilieri care sînt în momentul de
față în Republica Moldova și încearcă și reușesc să facă ceea ce facem noi
aicea. Bine, poate la o scară mai mică pentru că sînt doar doi, dar au sprijin
din partea unui preot ortodox din Leova. Și venise cineva de la Iași, un tânăr,
care tot așa, s-a oprit din consumul de alcool. Întrebându-l cum a reușit și ce
s-a-ntâmplat mi-a spus datorită soției lui. Soția auzind de programul acesta Al-Anon,
pentru aparținători cum este Alcolici Anonimi pentru cei care consumă alcoolul,
este Al-Anon-ul pentru aparținători. Mergând acolo și învățând ce să facă și
cum să se comporte, spunea acest domn, „La un moment dat am simțit că soția
mea-i altfel, îi alta. Nu mai înțelegeam de ce nu zbiară la mine, nu înțelegeam
de ce nu strigă, de ce nu-mi aruncă băutura, tot comportamentul era diferit.
Parcă nu mai îmi găseam nu mai aveam motive să beau, nu mai simțeam că ceva nu
e în regulă.” Și într-un an de zile această femeie învățând ce să facă și cum
să se comporte și cum să-l ia și cum să discute cu el, l-a convins să vină la la
un astfel de program. Și-a venit. Spunea că, la un moment dat, i-a pus pliante
să le citească. Zice: „La început le-am aruncat, le-am rupt, după care, la un
moment dat, într-un moment de-al meu,” zice, ”m-am gândit, totuși, hai să
citesc ceva, să mă uit. Le-am luat,” zice, ”când să citesc venea soția mea
acasă. Am auzit că și-a băgat cheia-n ușă. Le-am pus repede la loc, le-am
aranjat cum au fost să nu vadă cumva că am pus mâna pe ele sau le-am citit,
le-am pus la loc. E, în după-amiaza aia”, zice, ”atâta eram de frământat și mă
gândeam oare nu pleacă, oare nu se duce sau mâine dimineață să le iau să mai
citesc că am apucat să citesc câteva propoziții da` datorită mândriei, probabil, să nu mă vadă...” A doua zi le-a citit pă
toate și încet-încet omu` a reușit să vină. Deci cred că oamenii sînt diferiți.
Singurul lucru e să găsim modalitățile sau mijloacele prin care fiecare poate
fi atras, poate fi conștientizat de problema pă care-o are. Io cred că și ei,
cei care consumă în mod excesiv alcool, au momente în care își dau seama de
greșelile pă care le fac, de faptul că nu se pot opri, sigur, e greu să
recunoască dar, cu puțin ajutor, reușesc să admită că sînt neputincioși
înaintea primului pahar.
Deci nu, nu știu să vă spun cifre însă sînt convins că e gravă. Eu nu cred că nu
există familie așa mai mare, deci nu mă refer doar la tată, mamă și copil. La
așa, o familie mare, nu cred să nu existe cel puțin o persoană care să nu
consume alcool în mod excesiv. Cred că sînt rare aceste cazuri, deci mă refer
bunici, unchi, cam toți au în familie o rudă mai apropiată sau mai îndepărtată
care are astfel de probleme. Și sînt mulți probabil la țară, sînt mulți aici,
în oraș, sînt foarte mulți care nu consumă alcool în mod în mod obișnuit sau
controlat, să spun așa, deci nu se pot opri la primu
Deci nu, nu știu să vă spun cifre însă sînt convins că e gravă. Eu nu cred că nu
există familie așa mai mare, deci nu mă refer doar la tată, mamă și copil. La
așa, o familie mare, nu cred să nu existe cel puțin o persoană care să nu
consume alcool în mod excesiv. Cred că sînt rare aceste cazuri, deci mă refer
bunici, unchi, cam toți au în familie o rudă mai apropiată sau mai îndepărtată
care are astfel de probleme. Și sînt mulți probabil la țară, sînt mulți aici,
în oraș, sînt foarte mulți care nu consumă alcool în mod în mod obișnuit sau
controlat, să spun așa, deci nu se pot opri la primu` pahar. Cred că e o problemă. Păi cred că dacă am lua o statistică la
cum se vând produsele alcoolice din câte știu, sîntem pă primele poziții.
Sîntem destul de buni la capitolu` ăsta
așa, în ghilimele spus, din păcate. Pentru că consumul ăsta excesiv de alcool
afectează absolut tot: relațiile cu oamenii, relațiile la servici. Probabil că
deși cred că nu există știo io, o statistică, dar foarte multe firme sînt care au
probleme cu astfel de angajați care consumă, deci nu sînt în stare să să nu bea
înainte de a merge sau în timpu` serviciului .Consider și cred că este o o
problemă foarte gravă.
Și la țară e problema asta.
Știți ce se-ntâmplă? Probabil că există și anumite legături însă, în general,
poate că și credința nefiind atât de puternică, dar cred eu că un motiv e și
sărăcia. Îi „Nu prea am bani. Nu prea am...” Deși poate pare paradoxal pentru
că în mod normal, cel puțin după gândirea mea, dacă sînt sărac și nu am foarte
mulți bani, păi banii ăia încerc să mi-i canalizez, să mi-i fac în așa fel
încât să o duc io bine, să mănânc ceva mai bun sau să am o căldură, sau să am
ceva de care să mă folosesc și să nu dau acei puțini bani pe care-i am și consum
de alcool. Cred că de exemplu biserica n-a avut până-n momentu
Și la țară e problema asta.
Știți ce se-ntâmplă? Probabil că există și anumite legături însă, în general,
poate că și credința nefiind atât de puternică, dar cred eu că un motiv e și
sărăcia. Îi „Nu prea am bani. Nu prea am...” Deși poate pare paradoxal pentru
că în mod normal, cel puțin după gândirea mea, dacă sînt sărac și nu am foarte
mulți bani, păi banii ăia încerc să mi-i canalizez, să mi-i fac în așa fel
încât să o duc io bine, să mănânc ceva mai bun sau să am o căldură, sau să am
ceva de care să mă folosesc și să nu dau acei puțini bani pe care-i am și consum
de alcool. Cred că de exemplu biserica n-a avut până-n momentu` de
față un astfel de program. Sigur că preoții or au încercat, și încearcă și în
ziua de astăzi și stau de vorbă cu ei și încearcă să-i conștientizeze de
problema pe care-o au, dar nu s-a făcut defel prevenție. Și-acuma deja e
târziu. Dacă o să mergeți și-o să vă uitați la cei care vin la AA, toți au
patrușcinci-cincizeci de ani, vin din cealaltă vreme, din vremea comunismului.
Asta nu-nseamnă că nu sînt și tineri. Poate o explicație este și aceea că
alcoolismul ăsta, boala, progresează în timp. Le trebe poate zece-cinșpe ani. Deci
cel care are acuma douăzeci – treizeci de ani cu siguranță păstă zece-cinșpe ani
o să ajungă tot aici dacă nu se oprește din consumul de alcool. Dar nu cred c-a
existat un program prin care să vină-n sprijinul lor, să-i informeze, să-i
conștientizeze. Ei știau de multe ori înainte de-a pleca la lucru, mai ales la
țară, își luau sticla de alcool cu ei fie că era frig, fie că să aibă poftă de
mâncare. La noi există și termenul ăsta. Și fără să-și dea seama, probabil, tot
consumând alcool, sigur, se practica, și se practică și-n ziua de astăzi. Vin
mulți la biserică cerând preotului să-i jure, adică să vină-n fața Sfântului
Altar, să pună mâna pe Evanghelie și pe cruce și să jure înaintea lui Dumnezeu
că pentru o perioadă de timp se opresc din consumul de alcool. E o variantă pe
care biserica la un moment dat o acceptat-o și o folosea – și o folosește și-n
ziua de astăzi - era, și este un mod, sau un mijloc prin care o perioadă
determinată persoana respectivă nu consumă alcool. Sigur că există și reversu`
ca cel care-a venit să își calce jurământu` -
ceea ce este grav din punct de vedere al credinței pentru că o
dată ce-ai făcut un jurământ cu Dumnezeu și l-ai călcat, mânia și pedeapsa lui
Dumnezeu nu are cum să nu vină asupra persoanei respective, da` era o
perioadă de timp delimitat în care nu consuma alcool. Însă de ce spuneam că era
o variantă sau e un mijloc știu io, limitat, pentru că, majoritatea în momentu` în
care au știut că le-a expirat jurământu`
respectiv, consuma din nou alcool. Și-atuncea nu putem vorbi nici de, știu io,
că nu aveau credință în Dumnezeu, pentru c-aveau, simțeau că cred în Dumnezeu,
nu puteau să facă nimic pentru ei, dar punând mâna pe Evanghelie și jurând
înaintea lui Dumnezeu, aveau credința că tre` să
respecte ceea ce-au jurat înaintea lui Dumnezeu. Dar atât doar cât era perioada
respectivă. Nu știu, o lună, două. Un an, doi ani. Depinde fiecare cât reușea.
Dar acuma biserica are la-ndemână și acest program pe care să știți că-l
folosesc.
Au fost cursuri adresate preoților și nu numai. Și medicilor dar în general
preoților, prin care am încercat să îi aducem pe preoți, să aducem, la fel,
specialiști – în general toți au fost din Statele Unite cei care au venit, fie
alți preoți ortodocși, care erau în recuperare, care erau abstinenți, fie
psihologi, sau, mă rog, în general deci specialiști
Au fost cursuri adresate preoților și nu numai. Și medicilor dar în general
preoților, prin care am încercat să îi aducem pe preoți, să aducem, la fel,
specialiști – în general toți au fost din Statele Unite cei care au venit, fie
alți preoți ortodocși, care erau în recuperare, care erau abstinenți, fie
psihologi, sau, mă rog, în general deci specialiști; chiar
și un medic am avut la un moment dat, un medic de origine greacă care locuia în
Statele Unite și prin care am încercat să- le-arătăm preoților ce pot să facă,
ce se-ntâmplă. Să-nțeleagă mai bine aceste lucruri pentru că, în general,
familiile când fug, fug la biserică, fug la preot ș-atuncea în momentul în care
preotu` știe
ce să le spună, știe ce tre` să facă cu ei, poate să-i îndrepte și către
noi. Asta nu-nseamnă că pân-acum preoții n-au făcut și n-au știut. Sigur că nu
am o statistică, dar cunosc foarte multe cazuri în care preotu` din
parohie s-a implicat și a mers și a discutat și sînt persoane care-au reușit și
fără program, numa` cu ajutoru`
preotului au reușit să rămână abstinenți pentru o perioadă mai lungă de timp. Dar,
în momentu` de față programu` e ca
și cum mai întinde-o mână prin preot credincioșilor care doresc să facă ceva
pentru ei. Marea știu io, supărare, a mea, e că sînt mulți care nu vor să facă
nimic păntru ei. Aicea cred că e marea problemă pentru că efectiv refuză efectiv
nu-și doresc, probabil se complac nu știu, poate pentru o perioadă mai lungă
sau mai scurtă de timp se complac în în situația pe care-o au. Deci la oameni
mă refer. Preoții să știți că-n general, acuma nu pentru faptu` că eu
sînt preot, își fac treaba foarte bine și îi ajută mult pe oameni. Și de-aceea
poate asta-i dovada cea mai bună e că biserica este știu io, ca și
credibilitate, toți cei care au probleme, sau majoritatea, aleargă la preot.
Asta înseamnă că preotu` se implică. Dacă nu s-ar fi implicat și dacă nu
și-ar fi făcut treaba cu siguranță că omul nu l-ar mai fi căutat, nu? N-ar mai
fi mers la biserică. Dar prin faptul că-și face treaba și face tot ceea ce-i
stă în putință, pentru că de fapt asta-i misiunea preotului, nu, să mântuiască
cât mai multe suflete. Puteți să vedeți - dumneavoastră poate că nu ați fost –
dar puteți să vedeți că, chiar dacă s-au construit douăzeci și ceva de biserici
în Cluj, n-am văzut una duminica în care oamenii să nu stea și-afară, că nu
încap înăuntru. Deci credința oamenilor există și vin. Și să știți că vin. Am
întâlnit și-acu` un caz, nu demult, are probleme cu alcoolu`.
Consumă alcool, dar merge la biserică. Și nu reușea să facă el față de unul
singur, să devină abstinent. Se tot chinuia. Acuma vine la noi la program, dar
mergea și la biserică. Deci nu-nseamnă că dacă-i alcoolist, suferă de boala
asta, nu mai merge defel. Să știți că sînt și care merg la biserică.
Sper să fi fost de folos…
Uuuu, îi două fără un sfert! Cât am vorbit?
Ai de mine! Am stat mult.
Sper să fi fost de folos…
Uuuu, îi două fără un sfert! Cât am vorbit?
Ai de mine! Am stat mult.
Noiembrie, 2008
Cluj Napoca
Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.
New York
18 iunie 2013
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment