Rupându-mi un loc în America: Pigulind scame

Toaletă unisex într-un mega-nightclub în New York. Paula, pe post de paznică a veceului, o imigrantă din Europa de Est, dă şerveţele de hârtie lui Paul, abţiguit, care se şterge pe mâini. Paul are un tic nervos facial. O priveşte pe Paula, amuzat că nu arată de loc ca o paznică de veceu. Paula se aşează şi încearcă să citească o carte întitulată Amazon Beaming, încercând să nu zâmbeasca. Ticul lui Paul o amuză teribil. În surdină muzica rap.

Paula: Sunteţi bine?
Paul: Da, da. Se înteţeşte când tai fruză la câini. Dacă mă adâncesc în detalii, dispare. Sunt chiţibuşar. Sting lumina de zece ori înainte să plec de-acasă… Când spăl rufele, mă năpădeşte dorinţa să pigulesc scamele. Dar am trecut peste multe obsesii. Acum câţiva ani nici nu aş fi putut să vin aici!
Paula: [Îl bate pe umăr, înţelegătoare.] O, trebuie că v-a fost foarte greu când ai fost copil… [Piguleşte scamele de pe jacheta ei de catifea neagră.] Ştiţi ce, nu am putut niciodată să curăţ jacheta asta! Vă rog, poftiţi, piguliţi-mă! Vă rog!
Paul: [Încintat, începe să pigulească mâneca jachetei lui Paula. Depune fiecare scamă pe un şervet de hârtie curat.] Încântat! O să dau frâu liber tentaţiei de a curăţa toate scamele de pe costumul ăsta… Copiii îşi băteau tot timpul joc de mine. [Îmitând ticul său facial sub nasul lui Paula, strigă cu răutate] „Hei, Paul! Hei, Paul!” [Paula ride]. Înghiţeam tot timpul batai.
Paula: Puteţi să lucrati?
Paul: Oh, cum să nu. Sunt corector.
Paula: Poate poţi corecta versurile rapperilor ăstora. Cânta rap în fiecare seară şi nu înțeleg nimic!
Paul: Asta ar fi mult mai interesant. Eu purec traducerile raporturilor anuale pentru Goldman Sachs. Sunt tipul care are grijă de virgule şi puncte. Păi, în engleză, în un million avem unu virgulă zero zero zero virgulă zero zero zero punct zero zero. Când traduci în alte limbi, înlocuieşti virgulele şi punctele cu unu punct zero zero zero punct zero zero zero virgulă zero zero. De unde eşti?
Paula: Europa de Est.
Paul: Ei, deci ştii despre asta, nu?! Dar ies bani. De exemplu, într-o lucrare, să zicem într-un pliant cu acţiuni Sachs, se oferă o defalcare a fiecarei tranzacţii în fiecare bursă, aşa că, hai să zicem, [Mormăie urmatoarea socoteală] sunt 120 de pagini în fiecare limbă, îmi ia 15 ore; în 10 limbi sunt 150 de ore. Să ştii că se adună!
Paula: [Uimită] Munceşti ca o maşină!
Paul: [Amuzat] Da, mi se apleacă să găsesc virgulele şi punctele greşite într-un morman de liste corecte, caută acul în carul cu fin, nu?! Dar am transformat defectul meu într-un avantaj! [Începe să pigulească scame de pe pantalonii lui Paula.] Paula: [Stânjenită] O, nu, vă rog! Am ceva pentru dumneavoastă! [Scoate un rulou de adunat scame.]
Paul: O, asta da! [Îl înhaţă şi îl trece pe pantalonii lui Paul.] Când eram copil, în familia mea se consuma bandă scotch într-o fugă/pas galopant/ritm galopant. Trebuia să curăţ părul de pe canapea înainte să mă aşez pe ea, și după ce mă ridicam de pe canapea trebuia să curăţ părul lăsat de mine pe canapea. Şi o făceam întinzând scotch-ul pe canapea. Tata refuza să își piardă vremea cu așa ceva, aşa că povara cădea pe umerii mei. Trebuia să fac același lucru în baie. Trebuia să pigulesc părul de pe jos înainte şi după ce foloseam baia. Mama… Ca atare/Desigur, nici unul dintre prietenii mei nu era lăsat să vină în vizită. Casa noastră era o fortăreaţă solitară. Nu ştiu cât mai poţi să înghiţi/asculți/suporți, dar ştii?, grătarul de la duş era mereu înfundat cu păr… Mama mă suspecta pe mine şi mă controla, „Paul! Paul! Cum faci duş?” „Mă spăl pe corp, apoi pe păr…” „Nu! Nu! Nu ştii cum trebuie să faci duş! Când o să creşti mare o să înveţi! Întâi trebuie să îţi speli părul, după aceea corpul! Apa o să ia părul dacă te speli întâi pe cap! Procedind aşa nu vei mai înfunda duşul niciodată! Întâi capul, apoi corpul!” Dacă refuzam, zicea, „Dacă nu mă asculţi înseamnă că nu-ţi pasă de mine! Trebuie să mă pun în genunchi şi să curăţ mizeria ce o faci cu pompa! Nu-ţi pasă de munca la care mă pui!” „Mami, nu-i adevarat, ţin cont. Nu te invidiez pentru aşa munca.” Nu credea în Draino, de parcă era împotriva religiei ei! Mi se facea rău de fiecare dată când se înfunda, cel putin o dată pe lună. „O, apa răbufneşte, uite, nu se scurge. Mama o să descopere asta imediat.” Se punea în patru labe şi sugea cu pompa până scotea din ţeava de scurgere şi ce nu ne aparţinea! Tocmai de jos, din stradă, o materie groasă şi verde, arăta ca pesto dar mirosea ca materia fecală. Apoi freca duşul cu spray de curăţat aşa de mult, că mirosul îngreţoşător de amoniac invada întreaga casă! Ieşea din baie ameţită, ca drogată de atâta amoniac inhalat.
Paula: Cum de nu ați omorît-o? Îmi vine să vărs.
Paul: O, dar mă bate gândul să o omor, adeseori. [Râde] Pe deasupra, am început să chelesc foarte de tânăr, de la şapteşpe ani, aşa că îmi cădea/generam/produceam o grămadă de păr! [Râde strident în hohote]
Paula: Dar nu sunteţi chel!
Paul: O, şi-ncă cum! [Îsi ridica bretonul și-i arată linia părului şi apoi creştetul] Vezi? Vezi? Dar vorbeam despre schimbarea dezavantajelor în avantaje…
Paula: O, da! Ce bine ar fi dacă aș putea să fac şi eu aşa… Dar spuneţi-mi ce faceţi când terminaţi scamele?
Paul: Scamele nu se termină niciodată! Pigulesc părul de pe îmbrăcăminte şi netezesc încreţiturile ciorapilor cu caldura din degete. Întotdeauna e ceva de făcut pentru a îmbunătăţii aspectul ciorapilor. Dar am încetat să fac asta. [Îi dă înapoi ruloul de adunat scame. Întreabă muteşte dacă poate să se aşeze pe scaunul gol. Paula încuvinţează.] Dacă nu aş fi învins aceste obsesii, nu aş mai avea prieteni, or nimic altceva, doar o movilă de ciorapi curaţi… [Ia cartea lui Paula.] Despre ce e cartea asta?
Paula: Despre un trib din Amazon care comunică prin telepatie. Sunt pictor metafizic.
Paul: Ce pictează un pictor metafizic?
Paula: Nu ştiu. A trebuit să mă numesc cumva. Îi las pe critici să-şi bată capul cu definitiile. Nu am o diplomă în pictura, dar pictez! A fost imposibil să intru la Academia de Arte Frumoase acasă. Erau numai câteva locuri care, pe deasupra, erau controlate de stat, aşa încît numai odraslele înalţilor demnitari comunişti puteau să intre, or copii de artişti renumiţi. Îmi aduceţi aminte de soţul meu când aveţi ticul nervos. Fiţi sincer şi spuneţi-mi dacă vă jignesc. Americanii sunt nişte ipocriţi sensibili şi suciţi ce nu s-a mai văzut. /Fără pereche.
Paul: O, nu, nu! [Râde.] Cum îţi amintesc de el?
Paula: E o amintire plăcută. De demult, din ’91. Anul acela m-am săturat de dat la Academia de Arte Frumoase. Am dat de şase ori. În fiecare vară iar eram acolo, la porţile Academiei, uitându-mă la liste. Întotdeauna imediat sub linia roşie. Ne obişnuisem să ne uităm imediat sub linia roșie, găsindu-mi numele acolo. Aproape că am intrat! La anul precis!
Paul: Afişau notele, chiar dacă ai căzut?
Paula: Da.
Paul: Ce nemilos!
Paula: Comunism. Mi-a prăpădit moralul. Am obosit până la urmă: părinţii mă tot cicăleau, soacra se agăţa tot timpul de mine, sotul meu era muzician cu succes, eu nu aveam diplomă, era frecuş mare, aşa ca am renunţat şi mi-am încercat norocul la facultatea de Litere.
Paul: De ce?
Paula: Aveau 100 de locuri, pe când la Academia de Arte aveau numai 10. Şi ne-am dus noi iar la liste, dar numele meu nu era niciunde sub linia rosie! Aşa că am spus, „Dragă, cred că nu suntem la lista care trebuie.”
Paul: Lista de note?
Paula: Da, de note. Şi ne-am dus şi ne-am uitat pe alte liste, dar numele meu nu era nicăieri! Ne-am întors la prima listă și soțul meu se uită mai sus şi zice, „Uite, Paula, aici!” Eram a doua din cap! Am fost aşa de fericită! L-am făcut să spună într-una: „Cine e studentă?” „Paula e studentă!” „Cine e studentă?” „Paula e studentă!” Ziua aceea a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Nu ne-am dus acasă. Eram fericiţi plimbându-ne în oraşul nostru drag. Numai că soţul meu s-a uitat atât de mult la listele alea că ochii i-au rămas agataţi cumva în sus, ca şi cum tot citea în capul listelor şi nu îi putea coborî nicicum! Ore întregi, în sus! Sus! Sus! Şi a început să aibă tic nervos. Am încercat să îl fac să se oprească, i-am acoperit pleoapele cu degetul mare, dar nu se putea opri. I-am zis, „Uită-te la reclame! Fă-te că citești!” Aşa că am un sentiment plăcut despre ticul dumneavoastră nervos. E o amintire plăcută!
Paul: Mulţumesc. Ştii, numele meu e Paul. Avem acelaşi nume, Paula.
Paula: După papa?
Paul: Nu. Bunicul. La ce te mai gîndeşti zilele astea? [Râde] Mă distrez mult mai bine aici cu tine, decât la petrecere.
Paula: Cum m-am îngrăşat așa. Cum mi se schimbă trupul.
Paul: O, asta! M-am îngrozit azi. Am adăugat o gaură la curea!
Paula: Aş vrea să îmi întăresc mușchii, tonusul muscular. Chiar vreau, însă nu se întâmplă. E ciudat, pentru că de abia am primit green card-ul.
Paul: Felicitari. [Se scotoceşte în buzunare și scoate o bancnotă de cinci dolari şi începe să o netezească, apoi să o împăturească mărunţel.] Paula: Mulţumesc. L-am întrebat pe prietenul meu. I-am zis, „Mi-am pierdut oare strălucirea/zvîncul/scînteia/scînteierea?”
Paul: Ce a răspuns?
Paula: Nimic. Dar el întotdeauna nu spune nimic. Înainte să am green card simţeam că nu pot să fac ce mi-aş dori din cauza lipsei ei, dar acum că o am, nu ştiu ce se întâmplă! Tot aştept sa vină cineva să mă elibereze/dezlănțuie! Nu mai vreau să fiu supusă. Toţi aceşti ani am fost ascultătoare, încercând să impresionez prin aptitudinile mele nişte oameni care nici măcar nu erau calificaţi să-mi judece educaţia, doar să mă lase să stau aici! Şi tot timpul aştept ca cineva să spună ceva care să mă elibereze/dezlantuie. De ce nu mă pot elibera/dezlănțui de una singură?! Poate cineva o să-mi dea răspunsul, nu? [Îl fixează pe Paul.] Paul: [Amuzat, se uită peste umăr căutând parcă pe acel cineva.] Sper că nu aştepţi asta de la mine!?
Paula: De ce nu? Suntem îngeri unii altora.
Paul: Okay. Am văzut ceva asemănător petrecându-se cu cei din Midwest. Vin aici plini de ambiţie dar la scurt timp îşi pierd ambiţia şi se plafonează. Ştii de ce? E din cauza clădirilor copleşitoare. E la fel ca şi cu oamenii din jungla Amazonului: orizontul e atât de strâmt acolo că nu au simţul perspectivei. Dacă le desenezi un şoarece în prim-plan şi un elefant pe fundal/la distanţă, ei îţi spun/percep că şoarecele e uriaş şi elefantul pitic.
Voce Feminină [în culise]: Paul! Paul, unde eşti iar?
Paul: Vin, dragă! În Midwest, lumea are orizontul infinit/larg şi cresc ca atare, ambiţioşi, nu vor să ajungă ca și prietenii lor de liceu care s-au împotmolit angajați la o benzinărie, şi se mută la New York City şi bang!, nu mai e nici o perspectivă, clădirile îi înghesuie/strivesc! Singurul lucru care îţi sare în ochi e arhitectura apăsătoare, clădiri şi iar clădiri. Sunt clădiri înalte în orașul tău acasă?
[Pune bancnota de cinci dolari în borcanul de bacşiş.]
Paula: Mulţumesc. Palatele guvernamentale, sigur, dar altfel e ca aici în Village. De ce cei din MidWest nu se uită în sus? În sus! La clădirile astea infinit de înalte! La cer!
Paul: Nu ai perspectivă când te uiţi în sus.
Paula: Dar cerul… Ştiţi, sunt aşa de obosită să tot dau din coate prin mulțimea asta de ambiţioşi plicticoşi. [Îndreptându-şi spatele.] Vreau să mă uit în sus, în sus, gata cu umilinţa, cu gîrbovirea servilă! Sus, la cer, poate dau cu ochii de curul lui Dumnezeu, nu? Poate pot să îi trag un şut în cur! Să mă eliberez/dezlănțui!
Voce Feminină: [O.S. /în culise]: Paul!
Paul: [Râde] Dar dacă Domnul îşi eliberează/dezlănțuie curul deasupra ta?
Paula: Păi, atunci lucrez la locul potrivit!
Voce Feminină: [O.S. /în culise] Paul, de ce durează aşa de mult?
Paul: Scuză-mă! Piguleam scame! Uite că trebuie să plec acum, dar a fost o plăcere să vorbesc cu tine.
Paula: Distracție plăcută. Mai veniţi pe la noi.
Paul: Neaparat.
Paula: [Pescuiește bacşişul. Se aşează din nou pe scaun.] O să mă găsiţi tot aici!

[Întuneric]

Anunţ: Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.

 New York
 Iunie 5, 2013