Mila şi plăcerea mea

[Satul Agrij, săptămîna paștelui orthodox, aprilie 2009. Ileana Cristea stă pe o bancă. E îmbrăcată țărănește cu o basma, o bluză neagră cu mîneci umflate și fustă înfoiată.] 

Adică, înainte? În timpul comunismului, sau… Mi-o plăcut și înainte, că oricum că fără muncă n-ai putut trăi niciunde. Am lucrat la colectiv, am mărs și la vaci. Am avut acolo la zootehnie vreo 26 de loturi de jurinci și la alăptări și am ieșit afară cu ele. Mie mi-o plăcut și atunce, n-o fost rău. Mărit să fie Dumnezău Alduitu și Sfântu. Ne punea norme, ne dădea și bani, 200 de lei, 300 de lei, era bani și atunce, pe timpul ăla. No, api, văd ce s-o schimbat lucrurile astea și o vinit... schimbările. Atunci la început gândeai că o fi bine, și bine o fost la început, până s-o schimbat lucrurile.
La noi s-o desfiinţaaat colectivul. Api, ce să facem? Ușor nu-i, oricum.
Atunce tătă lumea avea de lucru, că dacă nu ai lucrat nu ai mâncat. Da’ atunci pe timpul li... Ceaușescu cum ai vrea să zici, pântru unii o fost foarte bine, pântru alții... zâc că le-o părut rau, că le-o luat caii, le-o luat iosag, le-o luat pământul... Amu au pământ şi îi pustiit pământul, că nu-l vre nici să-l lucre… ăla-i baiu. No, iară oamenii îşi fac un pic de lucru acolo ni ia, cât pot ei, gândesc ei că-l poate lucra... Hectare întregi sunt nelucrate… Nelucrate... şi n-au cum să le lucre, că aicea în satu ista sunt 4-5 vaci cu lapte, sau bivoli cu lapte, că laptele nu-l ia nime...
Nu-l mai ie, că atuncea era lăptărie, meerai.. şi îți dădea zăr şi făceai tărâţă şi mai ţânei un porc, era altfel. Tare, tare greu îi.. îi bine cine are servici şi cine-i tânăr să poată munci, aci în Zalău. Şi şi aceea n-ajunje. În Zălau îs cheltuieli şi tot de aicea duc.. că p-un pătrunjel trebe să dai, p-o ceapă trebuie să dai, p-o varză trebuie să dai, chirie trebuie să dai, pă apă... tăt tăt tăt.. salarul cum îi.. adică, foarte greu, nu greu, că foarte greu! doamnă scumpă, sau domnişoară cum să zâc..
De exemplu cum îs eu, n-am pensie. Nimic. Uită am lucrat 10 ani la colectiv şi am fost în zootehnie şi am avut un lot de 26 de jurinci. Le râneam, le ţesăleam, meream pe câmp, în timp de vară, le băgam în grajd, atunci, râneam, le adăpam şi când o fost la 10 ani… şiii iertat şii iertat, să-mi ierte Dumnezău păcatele, la 42 de ani am rămas gravidă, cu un copil, ‘Mnezău să mi-l ierte. Şi nu ştiu ci-o fost cum o fost că m-o durut un sân şi am fost operată şi dintr-aceea nu m-am mai putut duce la lucru, şi am avut 6 copii şi nu m-am mai putut duce la colectiv la lucru. Omu aista cu care am stat eu o fost un beţiv, o fost un alcoolist. Îşi uita plăsele cu pâine cu ce avea pân Zalău că acolo făcea naveta cu... şi am rămas pă nicări...
Omu aista? Io nu-s chiar de aicea, da’ aici am fost născută. Şi, din ‘65 îs io aici, în satu ista. Vedeeea, că atunci, la început, n-o fost, că trăia mă-sa şi trăia surorile lui. Şi tare mare respect mi-o dat mă-sa, Dumnezău s-o ierte, că aceia o fost ca o mamă de-a mea, mă-sa lui. Da’ dejeaba o fost mă-sa dacă no fo’ el. De când îi, am avut pă pruncu ista ce lucră aci la Arpi.. Am zâs că, “Doamne, unde să mă duc io, să-mi las pă pruncu mieu să mi l fac fără de tată?” am zăs…
Am fost la Zalău să-mi fac un pic de pensiuţă, îmi mai trebuie on an şi 5 luni ca să am un... Dacă cotizez de aci înainte, să dau în tătă luna câte 400, atunci când oi împlini anii acia atunci îmi dă pensie, câtă nu ştiu. Eu am 62 de ani, am împlinit acuma în 23 martie.
Am avut un prunc, o fost angajat, o fost mila şi plăcerea mea, să ştii… [Plânge] Şi o fo’ la 20 de ani şi o lună.. lucra, s-o angajat, tăt cu acordarea mea… “Mică,” zâce, “mă duc să mă angajez.” “Mă, pruncu mieu,” zâc eu, “nu mere,” [Işi şterge nasul] “că eşti pe tânăr, mă. Să…” Gândei că oricine îmi spune să nu-l las. Nu m-o înţeles, zâce, “Tu mică, da’ ce să fac eu, că tu eşti beteagă şi nu mai eşti vrednică de lucru. Da’ acolo ne dă şi bonuri, ne dă şi plată…” şi s-o angajat pruncu şi o lucrat, nu ştiu, 2 ani sau 3, o apucat. Şi când o fost amu, în agust, în 28, ave 2 ani... O mărs la lucru. Atâta m-am rugat în dimineaţa aceea, “Ovidiu, ţucu-ţi mânurile tale, nu mere!” că eu cotam de o mătuşă de a me şi aveam 3 milioane şi-mi părea bine. Şi io zîc, “Că îi slabă bătrâna, că trebuie să facem curat şi poate moare astăzi sau mâine şi…” “Tu mică, lasă-mă în pace, că avem o canalizare de făcut,” zîce “şi numai 3 oameni suntem. Şi iştialalţi tăţi îs duşi.” S-o luat şi s-o dus şi când o fost 2 şi 20 l-o scos mort de acolo din şanţ, adâncimea 4 metri şi 20 de centi, o fost, şi n-o fost mai largă de atâta. N-o fost sprijin. O trecut o basculă cu pietri, nu ştiu cu ce, s-o zgâlţâit pământu, s-o îmburdat pământul pă el. Şi numai el şi cu on om de 50 de ani o fost. Şi o zîs, “Ovidiu, fuji,’ zîce “că, ia, vine pământul pă noi!” El n-o mai avut unde să să ducă, s-o apropiat de gard şi aşe ni io mărs coada de la lopată în stomacul lui şi o placă de beton cum o spart cu picamăru din asfalt io venit în cap. Când l-o scos de acolo l-o scos ca pe un prunc de 6 ani tăt tăt o fost numa’ ca mărjelele.
Ca mărjelele când l-o scos pă răzor. Nime’ nu mi l-o arătat atuncea. Da’ amu văd ziaru şi, o arătat la tilivizor, da’ nime nu m-o lăsat pă mine să văd acolo că cum îi. Şi n-am ştiut până atuncea că o murit pruncu meu. Că nime nu mi-o spus că cum că... Că numa şi-o rupt picioarele şi îi internat la spital şi când l-o adus, l-o adus mort în sicriu, pă pruncu meu.
Şi nici o putere n-am de nicări, că ajutor social nu-mi dă. Că îs cununată cu spurcatu aista, c-on… că ştiu omenii iştia. Ajutor social nu-mi dă. Pensie... am dreptu la ea da’ n-am anii, că am fost operată şi am fost aşe cum am fost, şi am mai avut 6 prunci în viaţa me. Amu, trăiesc de la iştialalţi, că unu tocmai o fost la Arpi. Da! Si el are greutate şi numa’ în şomaj trăieşte…
În şomaj. Şi mai are 2 luni şi mai are 4 copii. Unu, şi ăla, s-o jucat c-o sticlă şi o zburat, îi orb, unu. Unui pă nicării, no. Iastalaltă iară, fata, are o fătucă de 1 an şi 6 luni, are tri. Aceea înapoie, săraca, s-o născut cu boala copiilor. Tăt pân Cluj, în tătă luna trebuie să meargă acolo, la Cluj cu fata. Cu medicamente, cu tratament, de unde să aştepţi.
Ia şi amu, mărg să cot de lucru să-mi ieu un pachet de Dero.
Chiar şi lelea Nastasia, “Să nu hi cerut tu că, îţi dădem io.”
No, şi apăi ia aşe umblu şi eu, la tăiat la tulei, la săpat în grădină, la făcut de straturi, şi aşe, cum mă ajută Dumnezău, mă descurc şi eu. Care-s tineri şi care pot… Da’ uite, că de când mi-o murit pruncu, nu-s mai vrednincă de nimică. Că orice aud tunând, că orice aud aşe, mă spariu şi nu poci, nu ştiu ce să mă fac. Amu vara mă mai duc şi eu la sapă, cum pot, aşe la vecine, la prietene, la care cum m-ajută Dumnezău şi mai... şi la alţâ li-i milă de mine... “Hai, Ileană, hai încoace!” Lele Nastasie, două borcane o’ tri de bulion mi-o dat de-acolo. Ce să fac? N-am ce face.
Că Doamne cacă soarele, las-o să vorovască cu mine, tu Veronică. C-a veni ş-a face poză la cum pui tu cartoafe mai încolo.

Anunţ: Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.
 

New York

Iulie 24, 2013