Mila şi plăcerea mea

[Satul Agrij, săptămîna paștelui orthodox, aprilie 2009. Ileana Cristea stă pe o bancă. E îmbrăcată țărănește cu o basma, o bluză neagră cu mîneci umflate și fustă înfoiată.] 

Adică, înainte? În timpul comunismului, sau… Mi-o plăcut și înainte, că oricum că fără muncă n-ai putut trăi niciunde. Am lucrat la colectiv, am mărs și la vaci. Am avut acolo la zootehnie vreo 26 de loturi de jurinci și la alăptări și am ieșit afară cu ele. Mie mi-o plăcut și atunce, n-o fost rău. Mărit să fie Dumnezău Alduitu și Sfântu. Ne punea norme, ne dădea și bani, 200 de lei, 300 de lei, era bani și atunce, pe timpul ăla. No, api, văd ce s-o schimbat lucrurile astea și o vinit... schimbările. Atunci la început gândeai că o fi bine, și bine o fost la început, până s-o schimbat lucrurile.
La noi s-o desfiinţaaat colectivul. Api, ce să facem? Ușor nu-i, oricum.
Atunce tătă lumea avea de lucru, că dacă nu ai lucrat nu ai mâncat. Da’ atunci pe timpul li... Ceaușescu cum ai vrea să zici, pântru unii o fost foarte bine, pântru alții... zâc că le-o părut rau, că le-o luat caii, le-o luat iosag, le-o luat pământul... Amu au pământ şi îi pustiit pământul, că nu-l vre nici să-l lucre… ăla-i baiu. No, iară oamenii îşi fac un pic de lucru acolo ni ia, cât pot ei, gândesc ei că-l poate lucra... Hectare întregi sunt nelucrate… Nelucrate... şi n-au cum să le lucre, că aicea în satu ista sunt 4-5 vaci cu lapte, sau bivoli cu lapte, că laptele nu-l ia nime...
Nu-l mai ie, că atuncea era lăptărie, meerai.. şi îți dădea zăr şi făceai tărâţă şi mai ţânei un porc, era altfel. Tare, tare greu îi.. îi bine cine are servici şi cine-i tânăr să poată munci, aci în Zalău. Şi şi aceea n-ajunje. În Zălau îs cheltuieli şi tot de aicea duc.. că p-un pătrunjel trebe să dai, p-o ceapă trebuie să dai, p-o varză trebuie să dai, chirie trebuie să dai, pă apă... tăt tăt tăt.. salarul cum îi.. adică, foarte greu, nu greu, că foarte greu! doamnă scumpă, sau domnişoară cum să zâc..
De exemplu cum îs eu, n-am pensie. Nimic. Uită am lucrat 10 ani la colectiv şi am fost în zootehnie şi am avut un lot de 26 de jurinci. Le râneam, le ţesăleam, meream pe câmp, în timp de vară, le băgam în grajd, atunci, râneam, le adăpam şi când o fost la 10 ani… şiii iertat şii iertat, să-mi ierte Dumnezău păcatele, la 42 de ani am rămas gravidă, cu un copil, ‘Mnezău să mi-l ierte. Şi nu ştiu ci-o fost cum o fost că m-o durut un sân şi am fost operată şi dintr-aceea nu m-am mai putut duce la lucru, şi am avut 6 copii şi nu m-am mai putut duce la colectiv la lucru. Omu aista cu care am stat eu o fost un beţiv, o fost un alcoolist. Îşi uita plăsele cu pâine cu ce avea pân Zalău că acolo făcea naveta cu... şi am rămas pă nicări...
Omu aista? Io nu-s chiar de aicea, da’ aici am fost născută. Şi, din ‘65 îs io aici, în satu ista. Vedeeea, că atunci, la început, n-o fost, că trăia mă-sa şi trăia surorile lui. Şi tare mare respect mi-o dat mă-sa, Dumnezău s-o ierte, că aceia o fost ca o mamă de-a mea, mă-sa lui. Da’ dejeaba o fost mă-sa dacă no fo’ el. De când îi, am avut pă pruncu ista ce lucră aci la Arpi.. Am zâs că, “Doamne, unde să mă duc io, să-mi las pă pruncu mieu să mi l fac fără de tată?” am zăs…
Am fost la Zalău să-mi fac un pic de pensiuţă, îmi mai trebuie on an şi 5 luni ca să am un... Dacă cotizez de aci înainte, să dau în tătă luna câte 400, atunci când oi împlini anii acia atunci îmi dă pensie, câtă nu ştiu. Eu am 62 de ani, am împlinit acuma în 23 martie.
Am avut un prunc, o fost angajat, o fost mila şi plăcerea mea, să ştii… [Plânge] Şi o fo’ la 20 de ani şi o lună.. lucra, s-o angajat, tăt cu acordarea mea… “Mică,” zâce, “mă duc să mă angajez.” “Mă, pruncu mieu,” zâc eu, “nu mere,” [Işi şterge nasul] “că eşti pe tânăr, mă. Să…” Gândei că oricine îmi spune să nu-l las. Nu m-o înţeles, zâce, “Tu mică, da’ ce să fac eu, că tu eşti beteagă şi nu mai eşti vrednică de lucru. Da’ acolo ne dă şi bonuri, ne dă şi plată…” şi s-o angajat pruncu şi o lucrat, nu ştiu, 2 ani sau 3, o apucat. Şi când o fost amu, în agust, în 28, ave 2 ani... O mărs la lucru. Atâta m-am rugat în dimineaţa aceea, “Ovidiu, ţucu-ţi mânurile tale, nu mere!” că eu cotam de o mătuşă de a me şi aveam 3 milioane şi-mi părea bine. Şi io zîc, “Că îi slabă bătrâna, că trebuie să facem curat şi poate moare astăzi sau mâine şi…” “Tu mică, lasă-mă în pace, că avem o canalizare de făcut,” zîce “şi numai 3 oameni suntem. Şi iştialalţi tăţi îs duşi.” S-o luat şi s-o dus şi când o fost 2 şi 20 l-o scos mort de acolo din şanţ, adâncimea 4 metri şi 20 de centi, o fost, şi n-o fost mai largă de atâta. N-o fost sprijin. O trecut o basculă cu pietri, nu ştiu cu ce, s-o zgâlţâit pământu, s-o îmburdat pământul pă el. Şi numai el şi cu on om de 50 de ani o fost. Şi o zîs, “Ovidiu, fuji,’ zîce “că, ia, vine pământul pă noi!” El n-o mai avut unde să să ducă, s-o apropiat de gard şi aşe ni io mărs coada de la lopată în stomacul lui şi o placă de beton cum o spart cu picamăru din asfalt io venit în cap. Când l-o scos de acolo l-o scos ca pe un prunc de 6 ani tăt tăt o fost numa’ ca mărjelele.
Ca mărjelele când l-o scos pă răzor. Nime’ nu mi l-o arătat atuncea. Da’ amu văd ziaru şi, o arătat la tilivizor, da’ nime nu m-o lăsat pă mine să văd acolo că cum îi. Şi n-am ştiut până atuncea că o murit pruncu meu. Că nime nu mi-o spus că cum că... Că numa şi-o rupt picioarele şi îi internat la spital şi când l-o adus, l-o adus mort în sicriu, pă pruncu meu.
Şi nici o putere n-am de nicări, că ajutor social nu-mi dă. Că îs cununată cu spurcatu aista, c-on… că ştiu omenii iştia. Ajutor social nu-mi dă. Pensie... am dreptu la ea da’ n-am anii, că am fost operată şi am fost aşe cum am fost, şi am mai avut 6 prunci în viaţa me. Amu, trăiesc de la iştialalţi, că unu tocmai o fost la Arpi. Da! Si el are greutate şi numa’ în şomaj trăieşte…
În şomaj. Şi mai are 2 luni şi mai are 4 copii. Unu, şi ăla, s-o jucat c-o sticlă şi o zburat, îi orb, unu. Unui pă nicării, no. Iastalaltă iară, fata, are o fătucă de 1 an şi 6 luni, are tri. Aceea înapoie, săraca, s-o născut cu boala copiilor. Tăt pân Cluj, în tătă luna trebuie să meargă acolo, la Cluj cu fata. Cu medicamente, cu tratament, de unde să aştepţi.
Ia şi amu, mărg să cot de lucru să-mi ieu un pachet de Dero.
Chiar şi lelea Nastasia, “Să nu hi cerut tu că, îţi dădem io.”
No, şi apăi ia aşe umblu şi eu, la tăiat la tulei, la săpat în grădină, la făcut de straturi, şi aşe, cum mă ajută Dumnezău, mă descurc şi eu. Care-s tineri şi care pot… Da’ uite, că de când mi-o murit pruncu, nu-s mai vrednincă de nimică. Că orice aud tunând, că orice aud aşe, mă spariu şi nu poci, nu ştiu ce să mă fac. Amu vara mă mai duc şi eu la sapă, cum pot, aşe la vecine, la prietene, la care cum m-ajută Dumnezău şi mai... şi la alţâ li-i milă de mine... “Hai, Ileană, hai încoace!” Lele Nastasie, două borcane o’ tri de bulion mi-o dat de-acolo. Ce să fac? N-am ce face.
Că Doamne cacă soarele, las-o să vorovască cu mine, tu Veronică. C-a veni ş-a face poză la cum pui tu cartoafe mai încolo.

Anunţ: Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.
 

New York

Iulie 24, 2013

Regina telefoanelor şi prinţesa portofelelor

În primăvara anului 2009 am cutreierat România cu un proiect de activism cultural. Prezentam un film documentar, Caravana țigănească, de Jasmine Dellal, și fragmente din munca mea pentru scenă, urmate de discuții. Am făcut asta de la festivale de film la închisori, de la universități și biblioteci la școli și licee, de la capitală pînă la cătune prizarite. A fost o experiență unică, atît cu dureri de cap cît și cu bucurii neașteptate.
Mi-am adus aminte de asta ieri cînd Fanfare Ciocârlia a avut concert în Central Park dupămasa, și îi știam de cînd cu filmul din care au făcut parte.
Aici e un un portret de tînără cu care m-am întîlnit atunci la penitenciarul de femei din Cluj-Napoca.

Regina telefoanelor şi prinţesa portofelelor:
Mie, mi-a placut foarte mult acel film. Cel mai mult m-a impresionat cântăreaţa aia, Esma? Era îmbrăcată cu roşu.
Mi-a plăcut când a spus că nu putea avea copii şi că a crescut zeci de copii amărâţi şi că vreo 5 o rămas alături de ea cântând. Mi-a plăcut, cum acei romi, la fel ca oricare alt om, ştiu să-şi câştige existenţa. Nu cred că între etnii există diferenţe. Că eşti român, că eşti italian, nu poţi diferenţia prea mult. Foarte mult m-a impresionat să văd că o formaţie de ţigani merge la New York. Pentru că am văzut că şi-ai noştri pot să facă ceva. Numai care nu vrea nu poate să facă, dacă-şi dă silinţa poate să facă orice.
Aicea în închisoare, majoritatea sunt romi, dar important este să fii om, să ai respect, să ştii să respecţi la rândul tău. Deci, poţi să fii de orice etnie, dacă există, respect, înţelegere.
Eu am stat şi înainte printre romi chiar dacă-s româncă, deci am avut mai mult anturaje printre romi. Şi-s obişnuită cu români, cu romi, v-am spus, nu prea fac diferenţe. Am crescut cu romi.
Păi, am ajuns aici, din cauza anturajelor. Am umblat cu nişte băieţi, fete care... furau. Bineînţeles că m-au dominat, eu având vreo 14-15 ani, nu eram chiar aşa de dezvoltată la minte. Şi m-au dominat. Am învăţat şi eu să fur, am furat. Am furat din autobuze: telefoane, portofele, ce pica. Şi-am furat, am furat o dată, de două ori, de trei, de cinci ori, de 15 ori, nah, şi bineînţeles că mi-a intrat în sânge văzând că fac bani. Mi-a plăcut. Normal, ca oricărui copil, iţi place să ai bani, să te distrezi, să faci tot ce vrei, ce-ţi taie capul, să mergi şi să vii, şi-am furat, m-o prins poliţia, mi s-a făcut un dosar. Am tot furat. A venit şi al doilea, al treilea, şi până am ajuns la 14 dosare. M-a mai arestat odată, în minorat, pentru un portofel în care era o sumă foarte neînsemnată. Am luat patru luni de puşcărie, fiind minoră mi-a dat mai putin. Am făcut trei luni, m-am eliberat, n-am mai furat, dar după cum v-am spus, aveam 14 dosare pe rol. Am fost condamnată prima dată pentru o sigură faptă, aceea cu portofelul, iar în timp ce eram condamnată mă judecam cu astealalte dosare, astea 14 pe care le aveam dinainte. Erau fapte concurente.
M-am eliberat din puşcărie, şi mă judecam în libertate pentru celelate şi veneam la proces, la tribunal. S-a amânat cazul un an şi ceva. În timpul ăla, în timp ce eu aveam procesul, m-am angajat la un restaurant ca bucătăreasă, am lucrat vreo două luni, dup-aceea m-am lăsat de lucru şi n-a mai trecut o lună, două şi a venit condamnarea pentru faptele pe care le-am facut. Şi mi-o venit condamnarea şi, după cum vedeţi, îs aici. 5 ani jumate. Pentru furt de buzunar.
Tata a murit şi mama lucrează. Păi mama observă, dar după cum vă daţi seama, n-a mai avut ce să facă. Eu îi ziceam că mă duc la şcoală, da’ mă duceam la furat. Şi mama de unde să ştie că eu mă duceam la furat? Şi plus de asta, eu nu mă arătam, să-mi arăt banii, că eu am. Nu, că de multe ori, îi ceream bani, mă făceam că n-am să-mi iau ce-mi trebuie la şcoală sau bani de buzunar, cu toate că aveam, ca să nu-şi deie seama că fur. Bine, că bănuia oricum că fur şi i-am zis că, „Nu, că nu fur, stai liniştită!” Mă pedepsea da’ uite că tot furam.
Nu vedea, că nu ţineam portofelele, da’ mai venea poliţia, îmi mai aducea câte un proces. Cum să ţin portofelele la mine? Luam numai banii, carduri, aur de multe ori, telefoanele le vindeam...
Pe un telefon furat, luam, depinde, acuma bănuiesc că s-au mai ieftinit, da’ a fost când am luat şi câte 7 milioane, 8 milioane, şi mai mult, depinde ce telefoane vindeam. Erau şi telefoane de o sută de mii, cum îs banii vechi. Depinde, era când făceam mai mult, mai puţin, da’ făceam oricum.
Păi, furam pentru bani. Bine, că-mi şi plăcea. Îi ca şi cum te joci la aparate de noroc, jocurile de noroc. Dacă joci o dată, te joci de două ori, de trei ori, deja îţi intră în sânge, ca şi cum ar fi un drog... ca şi cum îţi intră deja în instinct, în sânge şi adevăru-i că nah, îmi plăcea bine, îmi plăcea. De ce-mi plăcea? Pentru că aveam foarte mulţi bani, aveam tot ce-mi doream, puteam să mă duc oriunde, puteam să fac ce vreau.
Mama nu mă lăsa să fur, după cum v-am spus. Mama mă trimitea la şcoală.
Io nu mi-aş dori să ajung nici scriitoare, nici actriţă, că n-am cum. Da-mi doream să ajung cântăreaţă. Păi, înainte, când eram mică îmi plăcea muzica rap, iar acum, cu trecerea anilor, au început să-mi placă manelele. Mă descurc puţin. Ascult la TV pe un post, cântă în fiecare zi manele.
Să vă spun ce făceam şi cu banii, dacă tot am ajuns până aici. Furam pentru că aveam un prieten taximetrist, avea o maşină Dacia Nova, da’ era foarte bine amenajată acea maşină şi mai mult, după ce l-am cunoscut pe prietenu’ asta al meu taximetrist, mi-a plăcut cel mai mult să mă duc cu el pe unde vreau, pentru că avea maşina aşa, cu boxe foarte mari, mai mari decât portbagajul, nu puteai să-nchizi portbagajul la maşină. Şi puneam boxele de la casetofon să cânte muzica mai tare şi-mi plăceau acele sunete care le scotea, îmi plăceau foarte tare. Şi mergeam cu el pe unde vroiam, de exemplu prin Felix, prin Bonţida, prin Cojocna, pe unde îmi tuna în cap, acolo mergeam. Bineînţeles că trebuia să-l plătesc, era taximetrist! Era şi prieten, din moment ce mergeam la el acasă, ieşeam mereu împreună, bănuiesc că devenisem şi prieteni, nu? Când făceam bani, mergeam şi-i spuneam, „Hai să mergem la Felix!” şi mergeam cu mai multe pretene.
A vrut să vină să mă vadă, da’ nu l-am lăsat io.
Are mobil, io-l sun de-aicea de pe fix. L-am sunat eu să văd cum se descurcă şi mi-a spus că se vede că nu mai e „Regina telefoanelor.” Că şi prima dată, după ce m-am eliberat, mi-am văzut de treaba mea. M-am angajat şi-am venit la puşcărie pentru celelalte cazuri.
La ce mă gândeam când furam un telefon?
Mă gândeam, „Oare câţi bani or fi aicea? Ar fi bine să fie vreo 20-30 de milioane să mă duc la Felix!” sau depinde ce aveam eu în cap la cel moment. Nu mă gândeam că mă prinde pentru că de când am furat, nu m-a prins în flagrant niciodată. Prima dată, i-a prins poliţia pe nişte băieţi şi m-au dat şi pe mine în primire.
Eu mergeam cu fratele meu. Am un frate, şi el este arestat. Mergeam cu fratele meu şi încă un băiat sau doi, preteni de-ai lui. Şi i-o prins pe ăia doi şi ăia, de frică, ca să nu-i aresteze pe ei, au pus vina pe mine. Şi n-am mai avut ce să fac. M-o ameninţat: dacă nu recunosc că io am furat portofelul, mă arestează. Şi a doua zi, de frică să nu mă aresteze, am zis că, „Da! Io l-am luat!” Şi ăsta-i adevărul, că chiar l-am luat.
Cum îmi alegeam victimele? În autobuz. Păi, depinde cum îşi ţineau genţile sau gheozdanele. Dacă-şi ţinea geanta strânsă, normal că n-aveai cum să iei. Dacă era mai lejeră, cu mâna pe bară, şi geanta era mai liberă, aveai cum să faci, să operezi.
Nu mă gândeam la oamenii care-au rămas fără bani. Când ies afară n-am să mai fac nimic, că n-am mai făcut nici când m-am eliberat.
Io-s româncă, nu-s ţigancă! Am zis de la început, dacă n-aţi reţinut. Vroiam să spun cu manelele, cu rap-ul. În America sunt mulţi cântăreţi de hip-hop, rap, sau ce fac ei, şi mulţi dintre ei au fost la închisoare da au devenit staruri. Da. Îmi plac foarte mult manelele.
În fiecare zi, cânt câte o melodie, două.
Vreţi, să vă cânt un pic?
„Nu m-aşteptam cât de mult am să rămân fără tine şi ai să-mi rupi sufletu’
Dacă ţie ţi-e mai bine să nu mai stau lângă tine,
Eu am să fac cum spui tu.
N-ai vrut ca să fiu lângă tine,
Un suflet ce ţi-a vrut bine.
Ţi-am fost aproape mereu,
Sunt un străin pentru tine
Şi plânge inima-n mine,
Dar voi fi aici mereu,
Când îţi va fi ţie mai greu.
Voi fi mereu lângă tine, când ai nevoie de mine
Voi fi la rau şi la bine, aproape de inima ta.
Eu te cunosc cel mai bine, cum mă cunosc eu pe mine,
Ştiu cum e sufletul tău.
Cine crezi tu, c-o să poată să te iubească vreodată aşa cum te iubesc eu?”

Anunţ: Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.

 New York
 Iulie 15, 2013

Molima: N-aș da cea mai frumoasă zi de când beam, pe cea mai urâtă din abstinență

Liniștit, săru`mâna, liniștit. Cum vreți dumneavoastră. Când tușesc să mă opriți că eu cam tușesc că am bronșită asmatică.
Eu nu vorbesc în numele AA-ului. Numai în numele meu. Aveți și ziar? Să publicați și-n ziar. Doamne ajută-vă!
Vreau să fac o chestie, că io am niște probleme. Și vreau să mă duc pă la Avocatu` Poporului. Io am de luat niște bani de la statul Român fiindcă am fost condamnat pe nedrept. Și vreau să prind un reporter de știri, să ajung până la Avocatu` Poporului da` n-am bani pentru procese, că durează mult... Aș vrea să îi bag și pe ăştia care m-au bătut atunci. Acuma îs colonei în rezervă sau generali, și trăiesc încă. E vorba de o mulți de bani. Aș câștiga că am dovezi. Eram în Casa Poporului, eram concentrat. Mă gândesc nopți, nopți întregi cum să fac, da` n-am bani. Îmi trebe cel puțin vreo trizăci-patruzăci de milioane să deschid proces. Cu statu` îi foarte greu.
Ca să-i dau pe ei, în tribunal. Poate m-or și bate...
Dacă cumva aveți relații cu un mare ziarist, care poate să lupte, că e o luptă asta. S-ar putea să nu câștig.
Ha? Mă numesc Marin Bodea, hopa, am gre Ca să-i dau pe ei, în tribunal. Poate m-or și bate... Dacă cumva aveți relații cu un mare ziarist, care poate să lupte, că e o luptă asta. S-ar putea să nu câștig. Ha? Mă numesc Marin Bodea, hopa, am greşit, tăieţi că numa’ numele mic…
Sînt născut în județul Sălaj. Îs de loc din Sălaj, îs sălăjan. Am copilărit în comuna Dragu. Acolo mi-am terminat cele opt clase, într-o familie mai săracă, fără tată, am fost aproape cei mai săraci oameni din sat, am dus o viață foarte grea, dar învățam la școală. Deci ăsta o fost singuru` lucru care-i de bine: am învățat, dar totuși fiind în zona alcoolului acolo, în partea aia, a pălincii de prune, cum spunem noi, ardelenii, am început să consum alcool de mic.
Prima beție a mea o fost la vârsta de zece ani. Un unchi de-a meu bea
Sînt născut în județul Sălaj. Îs de loc din Sălaj, îs sălăjan. Am copilărit în comuna Dragu. Acolo mi-am terminat cele opt clase, într-o familie mai săracă, fără tată, am fost aproape cei mai săraci oameni din sat, am dus o viață foarte grea, dar învățam la școală. Deci ăsta o fost singuru` lucru care-i de bine: am învățat, dar totuși fiind în zona alcoolului acolo, în partea aia, a pălincii de prune, cum spunem noi, ardelenii, am început să consum alcool de mic.
Prima beție a mea o fost la vârsta de zece ani. Un unchi de-a meu bea împreună cu alți vecini și mi-a cerut să-i aduc țuică din pod, într-o sticlă de două sute cincizăci de grame. Și cum i-am adus una, am gustat și io un pic, după aia mai am gustat și în final am băut o sticlă-ntreagă și n-am mai vinit jos, că am venit fără scară. Am căzut. Am intrat într-o comă alcoolică, eram în clasa a treia, mi-o fost foarte rău, da’ am reușit să îmi revin. Mi-am continuat școala, bineînțeles. Mai beam așe cu copiii, cu colegii de clasă, că era foarte mult alcool, foarte multă țuică în partea noastră. Nu știam io că alcoolismul este o boală, sau că probleme din ăstea cu alcoolul, în memoria mea, toată lumea bea.
De mic copil, după 8 clasă, m-am angajat. Deci am vinit la oraș. M-am angajat ca muncitor necalificat la vârsta de cinșpe ani și șase luni. Un unchi de-al meu - fiind un fel de șef pă la Întreprinderea de Gospodărie și Construcții Cluj - a semnat pentru mine, pentru sănătatea mea și mi-a făcut carnet de muncă. Am încercat să-mi continui studiile la liceul seral. M-am dus doi ani și apoi am abandonat munca, fiindcă nu se dădea certificat de calificare, și am început o nouă școală, de vopsitor auto.
Între timp io beam în continuare, dar nu știam că am o problemă. Beam cu prietenii. Era alcool foarte mult în Cluj în anii ăia și era alcool bun, la sticlă de un sfert. Beam și în restaurant. Mergeam noaptea, îmi aduc aminte, la gară. Era non-stop. În timpul lui Ceaușescu era și viață bună câteodată. Și acolo mergeam să agăț gagici. Aveam șaișpe, șepteșpe ani. Și acolo era un restaurant al gării unde consumam alcool, două-trei sute de grame, n-aveam probleme. Îmi plăcea foarte tare. Și am terminat și școala de calificare. Și am început și lucram bine, deci la vârsta de șepteșpe ani deja eram muncitor, aveam un atelier mare, vopseam mobilă. Și iară nu-mi dădeam seama că lucram într-un mediu toxic, deci lucram cu substanțe toxice, care, în componența lor avea un pic de heroină. Deci îi nepoțelu De mic copil, după 8 clasă, m-am angajat. Deci am vinit la oraș. M-am angajat ca muncitor necalificat la vârsta de cinșpe ani și șase luni. Un unchi de-al meu - fiind un fel de șef pă la Întreprinderea de Gospodărie și Construcții Cluj - a semnat pentru mine, pentru sănătatea mea și mi-a făcut carnet de muncă. Am încercat să-mi continui studiile la liceul seral. M-am dus doi ani și apoi am abandonat munca, fiindcă nu se dădea certificat de calificare, și am început o nouă școală, de vopsitor auto.
Între timp io beam în continuare, dar nu știam că am o problemă. Beam cu prietenii. Era alcool foarte mult în Cluj în anii ăia și era alcool bun, la sticlă de un sfert. Beam și în restaurant. Mergeam noaptea, îmi aduc aminte, la gară. Era non-stop. În timpul lui Ceaușescu era și viață bună câteodată. Și acolo mergeam să agăț gagici. Aveam șaișpe, șepteșpe ani. Și acolo era un restaurant al gării unde consumam alcool, două-trei sute de grame, n-aveam probleme. Îmi plăcea foarte tare. Și am terminat și școala de calificare. Și am început și lucram bine, deci la vârsta de șepteșpe ani deja eram muncitor, aveam un atelier mare, vopseam mobilă. Și iară nu-mi dădeam seama că lucram într-un mediu toxic, deci lucram cu substanțe toxice, care, în componența lor avea un pic de heroină. Deci îi nepoțelu` cel mai mic al heroinei. Nitro-lacurile acelea conțineau în ele opiu. Amu` nu știu exact, da` chimic îs ceva nepot al heroinei. Și în fiecare zi, timp de șase ore, eu mă drogam. Și nu-mi dădeam seama. Puneam ventilatoarele și lucram în gaze, că așe-i ziceam. Și mă-mbătam exact ca și de coniac. Aveam un coleg, mi-aduc aminte, și dansam. Eram drogat, dansam după ritmu` de la compresor. Era muzica pop-art. Era Creedence, erau trupe bune care-mi plăceau mie, Beatleșii, și dansam acolo. Aveam păru` mare, era perioada aia. Și intram în sevraje de la vopselele acelea, de la lacurile alea, de la nitro-lacurile alea. Și continuam și cu alcool.
Io-s în Cluj de patruză` și doi de ani. Acuma am cinză Io-s în Cluj de patruză` și doi de ani. Acuma am cinză`și șase. Și când mergeam la lucru, mergeam la "Dunărea" – așa era o "gospodină" sau bufet, era un pod, acuma o dispărut, la gară. Treceam pă el și meream la baru` ăla, luam cinzăci de coniac - patru lei era - și un sifon – douășcinci de bani. Cu atâta intram io la lucru. După aia mă drogam. Când aveam mai mulți bani, luam o sticlă. Aveam un coleg, un maghiar, unu` Karcsi. Mare era... doi metri... ăla era spatele meu și pe el îl copiam io cel mai mult. Ave` și păru` mai mare ca al meu. Și beam jumatea aia, ne drogam și era okay. Seara, la gară, beam cu el acolo. am început să și fumez de mic copil. Direct de la vârsta de 10 ani eu fumam. La clasa a opta fumam un pachet de țigări pă zi. Și fumez în continuare.
Am început să-mi dau seama că am probleme cu alcoolul la vârsta de douăzeci și vreo opt de ani, douășnouă de ani. Beam da Am început să-mi dau seama că am probleme cu alcoolul la vârsta de douăzeci și vreo opt de ani, douășnouă de ani. Beam da` nu mă-mbătam repede...în primele perioade. Și eram încă normal – adică nu făceam scandal, nu aveam probleme mari cu alcoolul. Aveam loc de muncă. M-am căsătorit. Am plecat militar, și acolo beam. Aveam un bufet, "Calu` Bălan", săream gardu` și-mi luam de băut. Am mai prins o șmecherie acolo că eram zugravu` unității și ieșem când vream, beam când vream. Duceam și la alții. Beam și spirt sanitar până la un moment dat. Zic, e aprobat de Ministeru` Sănătății, nu mori de el. Și am venit napoi… am fost căsătorit dinainte de armată și mi-am întemeiat o familie. Totu` mergea bine. Io nu eram încă să zic, la fundu` sacului. Am primit o locuință în cartieru` Gheorgheni după căsătorie o garsonieră de aia mică-mică, da` era foarte bună pentru mine, că n-aveam deloc, și am avut o fetiță și un băiat. Bem, da` nu bem mult, adică nu beam să mă-mbăt fiindcă aveam de crescut doi copii. Da` totuși mă-mbătam o dată pă săptămână sau o dată pă lună, mă-mbătam. Nu eram agresiv în perioada aia. O durat unsprezece ani, băutu` ăsta. Totuși io găseam binele în tot locu’ ca să beau: mergeam la tragere, atuncea era loc de băut. Bine, de sărbători nu mai se spune, Crăciun, Paști, revelioane, d`astea... Da` în cursul săptămânii, că sărbătoarea lu` colegu` sau... Eu întotdeauna mă îmbătam. Deci, io nu beam ca și alții, controlat, un pahar și să-mi văd de treabă. Beam până mă-mbătam. Totuși am avut noroc de la Dumnezo că nu m-au dat afară de la lucru fiindcă eram un meseriaș bun. Și aveau nevoie de mine și eram bun, că am lucrat în transporturi și eram vopsitor auto și eram doi numa`. Șoferi erau o mie. Și atuncea n-aveau pe cine să pună. Cred că asta era motivul de nu m-au dat afară.
Am primit altă casă, mai mare, mai frumoasă. Am mobilat-o, am aranjat-o și la un moment dat am plecat la canal. Fiindcă autogara noastră avea la Canalul Dunăre-Marea Neagră o mie de basculi. Lucrau la internațional. Și-ntr-un moment, fără să își dea seama fosta nevastă am venit acasă și am prins-o cu cineva în casă.
Acolo o fost ruperea.
Să vă spun ce mi s-o întâmplat la Canal. Ș Am primit altă casă, mai mare, mai frumoasă. Am mobilat-o, am aranjat-o și la un moment dat am plecat la canal. Fiindcă autogara noastră avea la Canalul Dunăre-Marea Neagră o mie de basculi. Lucrau la internațional. Și-ntr-un moment, fără să își dea seama fosta nevastă am venit acasă și am prins-o cu cineva în casă. Acolo o fost ruperea. Să vă spun ce mi s-o întâmplat la Canal. Ș`acolo beam, da` Dumnezo așe o vrut ca să nu beau atunci când am avut un accident de circulație. N-aveam alcool. Băusem seara și nu s-o văzut la aparat. Un accident de circulație cu mașină mică, nu cu mașină mare. Și n-o murit nimeni, numa` s-o distrus mașina. Atuncea io am vinit la Cluj și din greșeală am prins-o pe fosta soție. Credea că mai rămân. Aveam două luni acolo și io am vinit mai repede cu o lună, fiindcă am avut nevoie de bani. Și am prins-o cu cineva-n casă. N-am făcut scandal Totuși îs un om mai calculat. N-am bătut-o. I-am spus să-și vadă de treaba ei și am divorțat, am lăsat casa ș-am plecat. Am plecat cu o geantă cu niște haine. Și după aia am primit altă casă, io singur.
Acolo iară s-o-ntâmplat nenorocirea fiindcă fiind singur și-ntr-o garsonieră mărișoară, era un club de alcoolici. Io eram acolo dirijoru Acolo iară s-o-ntâmplat nenorocirea fiindcă fiind singur și-ntr-o garsonieră mărișoară, era un club de alcoolici. Io eram acolo dirijoru`, sau magazioneru`. Toți destrăbălații, toți prietenii mei, destrăbălați am fost și io. Se consuma alcool, femei, în afară de droguri. Ș-o ținut asta vreun an de zile, după care am început să nu mai am loc de muncă, nu mai aveau oamenii încredere în mine, și o-nceput infracțiunea. Am început să fac fel și fel de șmecherii și nu m-or prins. Am încercat cu aur fals, că primeam de la niște colonei niște aur ștanțat de zici că era original, le vindem, da’ în final mi-o fo` frică. Dădeam 2-3 verighete pe săptămână și erau bani buni, că era 400 gramu` în anii ăia. Și la un moment dat m-am speriat și n-am mai făcut că mi-era frică că erau alții, să nu mă bată.
Și am început cu alte infracțiuni. Prima am început pă la valută, că care e mai în vârstă știe că Și am început cu alte infracțiuni. Prima am început pă la valută, că care e mai în vârstă știe că era interzis deţinerea de valută. Și aveam niște bani, erau o mie de dolari făcuți rost de altcineva. M-o prins cu ei la shop, în centru`, să-mi cumpăr un casetofon, că tare era la modă”Uniser” prin Cluj. Și săpun. Am vrut să cumpăr țigări să vând să fac contrabandă și m-o prins. Aveam o mie de dolari furați de la un arab. I-am spart casa împreună cu un prieten: o fo` două mii. O mie io, o mie el. Și cu banii ăia m-am dus să iau un casetofon și ceva săpun, și ceva țigări să-i fac… să-i înmulțesc, că banii n-aveam ce face cu ei. Ș-atunci m-au prins niște civili, de fapt erau polițiști, sau milițieni, m-o dus, mi-o dat… N-am recunoscut de unde-s banii. N-am recunoscut… Îmi mai dădeau o partidă, dacă recunoșteam. Am zis că i-am găsit într-un plic la Melody. Asta o fost apărarea mea. Și… m-o bătut. Tot așa o rămas: nici io, nici colegu` meu, tovarăşul meu, cum se spune la puşcărie, tovarăşul meu n-am recunoscut. Mi-o dat un mandat: ”deținere de valută” se numea. Prima infracțiune. Un an jumate mi-o dat fiindcă eram la prima intrare. La colegu` i-o dat vreo doi și opt luni. Și am intrat, mi-am făcut pedeapsa, am făcut nouă luni, m-am reîntors, am stat am stat încă vreo doi ani și iar am recăzut `napoi, am recăzut ca din alcool. Între timp, vorbind despre alcool, acolo nu am băut. Nouă luni am fost pacient forțat. Am vinit `napoi, primu` lucru: o sticlă. Foarte greu s-o făcut rost în timpul lui Ceaușescu, era greu. Totuși, cineva, când m-am eliberat, o vinit o tipă, îl căuta pe careva, i-am dat o sută de lei și mi-o dat un litru de coniac. Ș-am băut pă tren; când am ajuns în Cluj eram beat.
O durat cam așa vreo doi ani și ceva, după aia am am căzut
O durat cam așa vreo doi ani și ceva, după aia am am căzut `napoi. Cu un video și un televizor color închiriat, să facem video la cineva. Bine-nțeles că anturajele mele erau cu alcoolul. Când făceam video beam acolo, gagici, și așe era viața... Aveam trizeci și ceva de ani, trizeci și vo` șase-șepte. Și n-am mai dat televizoru` `napoi la om, cinci sute de mii de lei. L-am închiriat, m-am îmbătat cu colegu` meu și am zîs: „Hai să-l vindem!”. Era un predicator de la baptiști, tipu a cui era televizoru`. Zic, „Și așe îi prietin de-al meu și nu ne-o da la poliție.” Ș-am mărs și l-am vândut la piață. Un televizor JVC în anii ăia era foarte scump, era vreo șaizeci de mii; video era iară vreo patruzăci. Și l-am dat cu optzăci de mii. Deci banii pe o Dacie, cum era în anii ăia, în `88 îi faza. Și nu m-o prins, vo` tri săptămâni. Am băut o săptămână non-stop și cineva “ne-o dat în primire” și o-nconjurat blocu`. O vinit toate mașinile din Cluj, io mă uitam pe la 4 dimineața la un Louis de Funès, la un film, și o venit și pă nume ne-o zîs. Când o intrat pe poartă, o rupt ușa. Bodea și cu Lupșe. Noi eram îmbrăcați, ne uitam la video, și plini de băutură. Kentu` acolo, de tăte. Ne-o legat și ne-o dus. Mie mi-o dat cinci ani și la colegu` trei.
Și uite așe am stat un an și patru luni. O vinit revoluția, am venit
Și uite așe am stat un an și patru luni. O vinit revoluția, am venit `napoi cu decretu` lui Iliescu. Am făcut un an și patru luni din cinci. Și o fost minunat: aveam dreptate, libertate – cum s-o strigat atunce` La mine o stat cam puțin libertatea: opt luni am stat numa` liber. Între timp mi-am aranjat un paznic la o școală sus în Mănăștur, ca paznic. Era vacanță, era după revoluție, nu se găsea alcool și se vindea de la 6. La blocuri era pocăitu`, ăla vinde pălincă de prune. Și am făcut rost de nu-știu-câte sute de lei și am luat vreo trei litri cu niște prieteni. Și ne-am îmbătat și colegii mei o luat covoru` de la directoarea din birou – că io aveam toate cheile de la școală – și un ceas de pă perete care costa o mie patru sute de lei, făcut de arabi. Ei credeau că-i vechi, știți, și în Ungaria se cereau ceasuri vechi. L-o luat; pă când m-am trezit io dimineața, pă la șase, sau șepte, mă uit, ceasu` nu, covoru` nu, ușa deschisă. Hopa! M-am speriat. Am fugit. Am aruncat cheile ș-am fugit. Eram recidivist deja, eram la a treia faptă. Și am fugit. Am fugit în Sălaj, la mine acasă. După aia altundeva, spre Jibou, partea aia și m-am întors după două săptămâni și m-au arestat. am fost condamnat la o pedeapsă de șasă ani, șepte luni și douășpatru de zile. Vă gândiți, pentru nimica. Deci n-am făcut absolut nimica. Am băut într-o școală și am adormit. Și mi-au dat exact ca și pentru un omor, aproape omor. Am ajuns condamnat, gata. Pentru că am dormit într-o școală ș-am băut țuică de prune. Cred c-am băut vreo șasă sute de grame din vreo trei litri. M-am mult n-am putut be`. Ș-atunce am fost condamnat. Mi-am făcut pedeapsa. Patru ani am executat atuncea și m-am eliberat în `94. Din `90 până în `94… În august m-au arestat și în `94 m-au eliberat. Hotărât, n-am băut deloc acolo… aproape patru ani. Trei ani și nouă luni, atât. Și n-am băut nimic. Am băut când am venit în continuare.
Am început să am datorii la bloc. Deci garsoniera mea nu mi-o luat-o nimeni. Dumnezeu o fost bun, am o rudă care era șefu` spațiului locativ, nu știu partea juridică a ICRAL-ului, cum era mai demult. Și el mă tăt acopere` fiindcă casa era liberă, eram închis. Și n-o făcut la nimeni nicio contract. De fapt cred că scrie și în codu` civil, că n-are voie cât ești arestat să-ți ia bunurile. Și am rămas cu casa. Am băut în continuare. M-am luat niște datorii de sute de mii, în anii ăia era mulți și am zîs: „Decât să mi-o ieie statu`,” că nu era cumpărată, „mai bine o vând io.” Ș-am prins un tip, era student la drept, i-am aranjat contractu`, o cumpărat-o și mi-o oferit nu știu, vreo doișpe milioane. Și m-am gândit: „Mă, da` stai așe. Tipu` are bani mulți.” Cu mintea mea de alcoolic: “Ia s-o mai vând o dată.” Ș-am mai vândut-o înc-o dată la altu` care mi-o dat mărci. Am dat un anunț în ziar și-o venit alt cumpărător că era foarte bună și am dat-o ieftin. Ș-am mai vândut o dată.
Atâția bani am avut, atâta am băut, atâția oameni am îmbătat. Meream cu buzunarele pline, ia așe scoteam buzunarele pline de bani și le dădeam la toată lumea. În final, mi-am cumpărat o casă la țară. Am zîs: „Mă duc și m-ascund.” Patru milioane. Altceva n-am luat nimica decât băutură. În trei săptămâni o venit poliția și m-o ridicat de-acolo și m-o adus la Cluj. Nu mi-o făcut nimica fiindcă nu erau fapte: nu era nici abuz de încredere, era înșelăciune. Să mă dea tipu Atâția bani am avut, atâta am băut, atâția oameni am îmbătat. Meream cu buzunarele pline, ia așe scoteam buzunarele pline de bani și le dădeam la toată lumea. În final, mi-am cumpărat o casă la țară. Am zîs: „Mă duc și m-ascund.” Patru milioane. Altceva n-am luat nimica decât băutură. În trei săptămâni o venit poliția și m-o ridicat de-acolo și m-o adus la Cluj. Nu mi-o făcut nimica fiindcă nu erau fapte: nu era nici abuz de încredere, era înșelăciune. Să mă dea tipu`-n tribunal, să-i dau banii `napoi. Am zis că-i dau. Și m-o-ntrebat polițiștii că unde sînt banii. Zîc: „Într-o groapă.” „Cum într-o groapă? Te-am întrebat unde-ți ții banii?” „Banii îi țin unde vreau io. Într-un cont, care-i problema?” Ș-am dat în scris că io o să-i dau banii la tipu` ăla, primu` și nu i-am mai dat în veci. Tipu`-i foarte bogat. Io acuma, îmi dau seama că io trebuia să-mi cer iertare sau să-i dau banii la tip, da` era singur la părinți, banii erau proveniți, am aflat după aceea, se ocupa și el cu droguri, cu de-ăste. Și era bani așe veniți. În fine, în tăt cazu`, nu mă simt vinovat pă chestia asta. M-am descurcat, m-am descurcat, io n-am făcut pușcărie pă ăsta. Deocamdată încă. Deja mi s-o și prescris, că o trecut cinșpe ani și după șepte ani s-o dus. Am scăpat de chestie. Am început să beau în continuare puternic. Dacă cineva m-a întreba câți ani am băut alcool, în mod alcoolic, io aș spune trizăci și patruzăci de ani. Nu mi-am dat seama.
Tot ce-i bun în anii ăștia e că am făcut o meserie și că am învățat cât de cât ceva de la viață, că nu-s tăntălău, nu-s un om prost. Am avut și viața grea și viața bună, deci am avut și unele momente fericite, în toate aventurile ăstea, și am învățat.
Tot ce-i bun în anii ăștia e că am făcut o meserie și că am învățat cât de cât ceva de la viață, că nu-s tăntălău, nu-s un om prost. Am avut și viața grea și viața bună, deci am avut și unele momente fericite, în toate aventurile ăstea, și am învățat. E extraordinar să știi că ești acolo închis, da’ să fii liber. Cred că mulți n-ar rezista, n-ar zîce chestia asta. Să fii închis cu cincizăci sau două sute de pistolari acolo în jurul tău și tu ești liber. În zidurile alea groase ești liber, fiindcă îl aveam pe Dumnezo `totdeauna, și beat, și treaz. Io spun că El n-o făcut deosebirea între oameni.
Și am băut până până la vârsta de cincizăci de ani. Acuma am cincizăci și șase. La cincizăci de ani, io acuma nu v-am mai povestit multe că viața mea îi foarte foarte interesantă. Când eram copil, proiectam filme la comuna aia, deci eram operatorul satului la cinematografie. Atâtea filme am văzut la viața mea! Acuma-s vreo patruzeci de ani, se dădeau seri. O început cu rușii, cu Sacha, cu mitraliera. După aia o început filme indiene. După aia o început filme cu coboi, cu acțiuni și filme tari. Proiectam la mine în scara blocului. Primeam 800 de lei pe lună. Erau mulți bani în anii ăia. Așe că un pic de cultură am. Plus că am învățat bine la școală.
Ce-aș mai putea să vă spun? Despre Alcoolici Anonimi știem de acuma vreo douășcinci de ani. Știem că există în America. Și tăt așe mă gândesc că acolo funcționează cu mult mai bine ca la noi. Aveau mâncare, aveau tot. I-am văzut prin filme. Deci acolo-i pă bani, stăteu cu psihologi, cu mâncare bună, cu grupurile, exact așe cum se-ntâmplă ca și la noi la Cluj. Și atuncea io știem, da Și am băut până până la vârsta de cincizăci de ani. Acuma am cincizăci și șase. La cincizăci de ani, io acuma nu v-am mai povestit multe că viața mea îi foarte foarte interesantă. Când eram copil, proiectam filme la comuna aia, deci eram operatorul satului la cinematografie. Atâtea filme am văzut la viața mea! Acuma-s vreo patruzeci de ani, se dădeau seri. O început cu rușii, cu Sacha, cu mitraliera. După aia o început filme indiene. După aia o început filme cu coboi, cu acțiuni și filme tari. Proiectam la mine în scara blocului. Primeam 800 de lei pe lună. Erau mulți bani în anii ăia. Așe că un pic de cultură am. Plus că am învățat bine la școală.
Ce-aș mai putea să vă spun? Despre Alcoolici Anonimi știem de acuma vreo douășcinci de ani. Știem că există în America. Și tăt așe mă gândesc că acolo funcționează cu mult mai bine ca la noi. Aveau mâncare, aveau tot. I-am văzut prin filme. Deci acolo-i pă bani, stăteu cu psihologi, cu mâncare bună, cu grupurile, exact așe cum se-ntâmplă ca și la noi la Cluj. Și atuncea io știem, da` mă tă` gândeam: oare cum să mă las io de băut? Și-nainte de-a cunoaște io pă Alcoolici Anonimi sau programul „Sfântul Dimitrie”, am încercat să mă las io singur. Am încercat cu pretenii mei. N-am avut prieteni proști niciodată. Toți erau meseriași sau ingineri sau studenți. „Hai mă să nu mai bem că uită că... Care e la pușcărie sau - știu io - nu mai avem bani, nu mai avem nimica, se uită lumea urât la noi. Hai să încercăm!” „Gata, încercăm începând de astăzi!” Știți cât ținea? Trei zîle, patru zîle.
Am încercat și singur de mai multe rânduri, da Am încercat și singur de mai multe rânduri, da` n-am reușit mai mult de tri-patru zile, maxim o săptămână. Și am văzut că nu să mai poate, nu mai am nicio scăpare, am încercat degeaba, și m-am dus la popă și m-am jurat. Chiar aci pă Petru Groza. M-am dus și m-am jurat și tri săptămâni n-am băut. Și dup-aia avem un prieten cu bani mulți de tot. Și o vinit la mine și zice: „Mă, hai să merem să bem o bere!” Era foarte cald afară, era pă timp de vară. Mai era pân` la Crăciun 6 luni. „Hai să merem, că doară…” „Măi, Ioane, nu pot, mă, că popa... Știi Dumnezo...” „Lasă, mă, că aduc un popă!” Io nici nu știu dacă să existe cu dejuratu`… să te dejure cineva. Și m-am dus ș-am băut în continuare.
Acuma să vă spun o fază: după tri săptămâni m-o arestat. După ce-am băut păstă vre-o lună. Iară o faptă de-a-n-moaca. Eram beat, prin Mănăștur, c-o sticlă de Napoleon la mine și cu un prieten. Prietenu Acuma să vă spun o fază: după tri săptămâni m-o arestat. După ce-am băut păstă vre-o lună. Iară o faptă de-a-n-moaca. Eram beat, prin Mănăștur, c-o sticlă de Napoleon la mine și cu un prieten. Prietenu` o rămas prin spatele meu, și io m-am dus în față. Am ajuns pă Calea Mănăștur, băut bine – da’ nu eram rupt de tot - și să oprește o mașină lângă mine. Îți dai seama, era cu o mașină furată. „Da` ce faci, mă?” El zice: „Urcă, mă, sus!” Am urcat, am stat în partea șoferului prost, cum să zîce, în partea dreaptă. Și am luat-o spre Florești cu el, și ne-am dus la Săvădisla, și era să lovească el pă cineva, am tras de volan și am recuperat problema, am ajuns în Săvădisla. Da’ ăla care era să-l lovim, s-o-ntors după noi și am zîs n-o mai luăm cătă Cluj, o luăm încolo. Și ne-am răsturnat mai încolo de Săvădisla cu mașina aia. Ne-am răsturnat. Noroc la Dumnezo că n-am murit. Cu roțile-n sus. De-abe` am ieșit afară ș-am fugit.
O faptă care iară nu era a me O faptă care iară nu era a me`. Deci io am stat ca un fraier acolo în mașina aia, pă partea dreaptă, și mi-o dat trei ani. Asta îi ultimu` mandat al meu. Și din nou, iară goană, așe spunem noi, „goană” ascuns de miliție, de poliție. Am stat ascuns vo` două luni, am încercat să fug în Ungaria. Până la urmă m-o prins, m-o arestat de parcă cine-știe-ce aș fi făcut io. Zice: ”Brie, ești arestat!” ”Da` ce-am făcut, mă, Ioane?” ”Păi, știi...” ”Mașina îi ok, mare problemă...” Și-mi arată pistolu`, “Dacă mai faci o mișcare îți zbor creierii!” ”Gata, mă, hai să merem!” Și m-o dus la poliție și mi-o dat „complicitate la furt”. Ăsta era mandatu`. Trei ani. Tătdeauna io aveam o am un b de-mi dă mult. Îi maximu`. N-o putut să-mi de` veo șasă-șepte luni c-am stat și io acolo nici nu știem despre ce-i vorba?! În fine, asta-i justiția română. Nu-mi pare rău. Ei o să s-apere în fața lui Dumnezo, cu judecătorii ăia din cer. Am ajuns `napoi la pușcărie. Mă cunoște` toată lumea. Am deschis un service adevărat. la pușcărie. Fiind vopsitor auto, eram șef de atelier, lucram cu civilii, fiindcă n-am avut o infracțiune gravă. Am lucrat trei ani și șepte luni, ca vopsitor auto și eram șef de atelier. Câți oameni vream io! Alegeam cu liceul terminat numa`, sau cu facultate. “Care vre` să vie la muncă numa` vie la mine și-i dau muncă, da` să aibă un pic de școală. Să nu-mi murdărești mașina sau să mi-o zgârii după ce-i gata.” Și vă spun c-am dus-o nu bine, extraordinar de bine, da` nu-i bine acolo, de fapt, nu-i bine. În pușcărie nu-i bine. Am mâncat numa` grătare, fumam țigări fine, băutură nu beam deloc. O vrut să-mi dea ofițeru` și am zîs: „Io nu, că din cauza asta am ajuns aici!” Deci. cum să vă spun… io m-am pedepsit pe mine măcar cu alcoolu`. Acolo n-am băut.
Am venit `napoi. C Am venit `napoi. Când am ajuns în gară-n Cluj, eram beat. Și așa am ținut-o vreo doi ani. După doi ani m-o dus fiică-mea la București. Am uitat să vă spun c-am doi copii: o fată ș-un băiat. Fiică-mea-i căsătorită-n Austria cu cineva de la ambasada Austriei, lucra atuncea soțu` ei… parte financiară… aveau ambasadă la București. Avea serviciu acolo și io am stat cu ei, că „tu ești pă drumuri”. Chiar eram pă drumuri: vândusem casa, locuiam undeva lângă Groapa Moșului. Am făcut o cabană. nu colibă, cabană. și zice: „tu vii acolo!” și m-am dus la bucurești și am stat doi ani în confort ca lumea. Am venit, mi-o cumpărat o casă mare într-un sat în apropiere. Mi-o cumpărat scule să-mi fac atelier. În doi ani de zile le-am vândut toate. Am vândut și mobila ei din piele, colțare și de-alea, și tot ce-o avut și am plecat și de-acolo. Și-am băut în continuare. Și m-am îmbolnăvit așe de rău de nu mai avem aer. De fapt, io fiind bolnav de bronșită cronică, am ajuns la spitalu` TB aicea sus… Nu mai aveam aer. Fără acte, fără nimic. Și și-o făcut milă de mine o doamnă doctor, – care îi mulțumesc ș-acuma – și m-o internat… Trei zile m-o ținut la ei și mi-o dat medicamente din al ei, că nu să găsăsc medicamente. După aia m-o trimis la Săvădisla. Și acolo apare grupul de Alcoolici Anonimi.
Varianta mea era să mă duc să văd ce să dă p-acolo. Nu să mă las de băut. Să văd ce-i p-acolo: țigări să dă… oare nu să dă ceva? Și am văzut niște oameni pe care-i cunoștem și erau abstinenți. Da` Varianta mea era să mă duc să văd ce să dă p-acolo. Nu să mă las de băut. Să văd ce-i p-acolo: țigări să dă… oare nu să dă ceva? Și am văzut niște oameni pe care-i cunoștem și erau abstinenți. Da` io credeam că ei mint. Că beau pe de-ascuns, sau știu io. Zîc: „Mă, lăsați-mă, că voi mereți de aicea că sînteți ca pocăiții ăia. Aicea vorbiți așa și dup-aia mereți prin spate și beți.” Și i-am urmărit. M-am dus și io acolo. I-am urmărit. Bani nu mi-o dat nimeni nimic, nu mi-o dat absolut nimic, nici țigări! Nu fumam, că n-avem bani în perioada aia, eram foarte sărac. În fine, m-am descurcat cum am putut ș-am mers o lună-două și o fost bine. O fost foarte bine, ș-am stat în stațiune cinci luni. După cinci luni am zis: „Gata, să poate! Să poate bea controlat. După cinci luni fără să bei, cinci luni, cum adică?! Io mă duc să beu controlat.” Și am început să beau. O bere. După aia am mai luat încă opt la jumate, și după aia am băut două zîle abuziv. Abuziv, rupt de beat. Și după aia iară m-am oprit și de atuncea s-o-ntâmplat că am patru ani și șasă luni, ș-am o abstinență frumoasă! Mi-am rezolvat relație cu familia, cu copiii, cu prietenii, și uitați că îs în viață și încă o duc nu bine, nu extraordinar de bine, da` bine, fiindcă-s treaz tot timpu` și încă judec și văd viața exact în realitatea ei cum e. Când eram beat nu mai știam că-i ploaie ori ba, că nu-mi păsa. Acuma-mi pasă de orice. Și ce să vă mai povestesc? Îi vorba de Alcoolici Anonimi, care mi-o salvat viața! Îi 100% Alcoolicii Anonimi. Deci îi care nu știe, Alcoolici Anonimi îi înființat în America acuma șaptezăci de ani, funcționează de șaptezăci de ani și îi fără medicamente abstineța, fără jurăminte, fără nimica, prin grupuri de suport și mere extraordinar. Io am patru ani, sînt care au zece, sînt care au douăzăci de ani de abstinență și trăiesc fericiți și singura soluție e să nu beie. Au învățat că-i o boală și că nu se tratează. Singuru` tratament îi abstinența, care la început îi greu, da’ încet-încet... Ș-acuma mi-i greu, la patru ani și ceva mi-i greu, dar, cu ajutoru` lui Dumnezo, L-am cunoscut pe Dumnezo în adevăratul cuvânt. Mă rog, mă rog din suflet, nu beat, și lucrurile merg, merg spre bine. Merg spre bine. Se spune să nu ai așteptări dacă începi să te lași de băut, că se rezolve toate problemele, pă butoane așa: „Gata, am rezolvat cu casa, am rezolvat cu familia, am rezolvat cu tot.” Toate la rându` lor. Io până acuma mă simt bine în abstinență și n-aș da o zi, cea mai frumoasă zi din când beam, pe cea mai urâtă din abstinență. N-aș face schimbul ăsta. Aș rămâne la cea mai gre` zi din abstinență.
Mă bucur tare mult că v-am cunoscut și îmi pare bine că astăzi nu am băut și că astăzi îs cu voi. Mulțumesc frumos! Mă bucur tare mult că v-am cunoscut și îmi pare bine că astăzi nu am băut și că astăzi îs cu voi. Mulțumesc frumos!

Cluj Napoca
Noiembrie, 2008


Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.


New York
21 iunie 2013

O scrisoare neaşteptată din partea fratelui tău

[IRINA îşi închipuie o celulă de închisoare. FRATELE ei, un don juan mahmur, încearcă din răsputeri să scribălească o scrisoare.]


FRATELE: 
Draga mea surioară din America:
Află că zilele trecute amîndoi părinţii noştri au murit în somn și eu sunt deja peste graniţă, îndreptîndu-mă către consulatul Canadian din Budapesta ca să cer viză pentru Canada, de vreme ce mulţi oameni de acasă au plecat în Canada. Am o grămadă de prieteni de liceu care trăiesc în Montreal care m-au admirat întotdeauna deoarece am fost cel mai bun la algebră și i-am lăsat sa copieze răspunsurile la extemporalele și tezele, și examenele de sfîrşit de an, ce mai, la toate examenele. Bine, că îmi dădeau țigări în schimb, păi cum… Eu mă voi îndrepta spre Canada așa că n-o să fiu la înmormîntare, dar am crezut de cuviinţă ca tu să ştii ce s-a întîmplat înainte ca sora noastră, doctorița, să te cheme.[Se opreşte din scris.]
Ce mai minciuni coace ea la adresa mea! Cu vagonul! Zilele trecute a început să strîngă așa numitul covor persan din camera bună ca să îl ducă la noul său soţ, un ţăran, și i-am spus că nu-i covorul ei, ci al tău, dar ea a zis că nu- adevărat și că sunt beat și ştie ea că tot ce aştept e ca părinţii noştri să moară ca să-l înhaț eu și să îl vînd pe nimica la neisprăviţii mei de amici bețivani. Să-l vînd pe o sticlă de pălincă, un covor așa de minunat!? Eu nici măcar nu mai beau pălincă, dacă veni vorba, si covorul nu e al ei! Dar ea crede că poate să facă ce vrea, că de, s-a măritat din nou și, vezi Doamne, e doctoriță. Și eu am fost la școli înalte, cum bine știi, și deși mi-au trebuit zece ani să absolv Institutul Național de Aviaţie, l-am absolvit în final, deși am vrut să mă las de facultă tot timpul, că mi s-a făcut silă. Păi ce rost are să proiectăm și să construim avioane, elicoptere în ziua de azi? În ce scop?! Ca să lucrezi la urmă într-o cazarmă, una pierdută în provincie, desigur, unde căpitanul nu are nici măcar şcoală primară, dar a ajuns căpitan pentru că are origine socială sănătoasă și a pupat fundul la tovarăşi cu funcţii corespunzătoare. Și să-i las pe bulangii ăia să mă comande în sus și-n jos? Nu, mersi. Ori să merg să lucrez la ruși? Nu, mersi.
Nu că banii n-ar fii frumoşi, dar prima dată cînd am fost la antrenamentul de pilotaj și parașutism am vomitat de frică și așa s-a sfîrşit a mea înaltă carieră.
Nu o să uit cîte zile oi avea cînd am văzut cîmpurile de varză acolo jos, ca și cum am văzut căpățînile soldaților morți, care au apărat țara numa de atacatorii capitalişti, care aveau sufletele pline de speranță și am ameţit și am borît pe instructorul meu care a zbierat, Pui de curvă! Lașule! Labagiule! Fătălăule! N-o să treci cursul meu niciodată, idiotule! Poponarule!
Nu sunt poponar! Jumate din fetele din oraşul nostru pot să depună mărturie! Sunt un armăsar! Oricum, i-am dus uniforma la curăţat și tata i-a adus zece sticle de p Nu că banii n-ar fii frumoşi, dar prima dată cînd am fost la antrenamentul de pilotaj și parașutism am vomitat de frică și așa s-a sfîrşit a mea înaltă carieră.
Nu o să uit cîte zile oi avea cînd am văzut cîmpurile de varză acolo jos, ca și cum am văzut căpățînile soldaților morți, care au apărat țara numa de atacatorii capitalişti, care aveau sufletele pline de speranță și am ameţit și am borît pe instructorul meu care a zbierat, Pui de curvă! Lașule! Labagiule! Fătălăule! N-o să treci cursul meu niciodată, idiotule! Poponarule! Nu sunt poponar! Jumate din fetele din oraşul nostru pot să depună mărturie! Sunt un armăsar! Oricum, i-am dus uniforma la curăţat și tata i-a adus zece sticle de pălincă plocon. Și ştii cum sunt ei, mama și tata, forţîndu-mă să stau la școală, bombănindu-mă și cicălindu-mă! M-au bătut la cap pînă mi s-a făcut silă de viaţă, dar am absolvit încet, incet… N-a fost chiar așa rău. Aș fii renunțat dar mi-a plăcut viața de noapte din capitală.
Dar tu ştii toate astea, de ce îți mai împui capul cu ele? Am vrut să știi pur și simplu că în timp ce tu te tragi de șireturi cu oameni vestiți, vin și eu într-acolo, și să îți dau vestea despre săraca mamă și tata. Ce întîmplare nefericită! Să fii văzut cum a căzut pe covor, ca o păpușă de cîrpă. Nici măcar nu a zis mac. Nu mi-a venit să cred că a fost așa de ușor! Măcar acum nu trebuie să mai așteptăm pînă la moartea lor să ne scoatem ochii după casă și grădină. Nu pot să spun sigur dar cred că sora noastră doctoriță i-a făcut să semneze un testament că ea va moșteni casa. Dar eu știu precis, cum știu cum mă cheamă, că mama nu a vrut asta! Ea a spus întotdeauna că asta e casa părintească, fiecare dintre noi să avem un loc unde să ne tragem la bătrînețe, fiecare să avem camera noastră!
Dar vezi, scumpa noastră sora a încolțit-o cînd am fost mahmur după o petrecere ce a ținut o saptămînă, și i-a scos ochii că ea e aceea care o să-i îngrijească atît pe ea cît și pe tata, și nu eu, de vreme ce sunt un bețivan, or tu, care te-ai dus în America să devii bogată și vestită!
Mă doare capul de-mi crapă! Mor după un de Dar tu ştii toate astea, de ce îți mai împui capul cu ele? Am vrut să știi pur și simplu că în timp ce tu te tragi de șireturi cu oameni vestiți, vin și eu într-acolo, și să îți dau vestea despre săraca mamă și tata. Ce întîmplare nefericită! Să fii văzut cum a căzut pe covor, ca o păpușă de cîrpă. Nici măcar nu a zis mac. Nu mi-a venit să cred că a fost așa de ușor! Măcar acum nu trebuie să mai așteptăm pînă la moartea lor să ne scoatem ochii după casă și grădină. Nu pot să spun sigur dar cred că sora noastră doctoriță i-a făcut să semneze un testament că ea va moșteni casa. Dar eu știu precis, cum știu cum mă cheamă, că mama nu a vrut asta! Ea a spus întotdeauna că asta e casa părintească, fiecare dintre noi să avem un loc unde să ne tragem la bătrînețe, fiecare să avem camera noastră!
Dar vezi, scumpa noastră sora a încolțit-o cînd am fost mahmur după o petrecere ce a ținut o saptămînă, și i-a scos ochii că ea e aceea care o să-i îngrijească atît pe ea cît și pe tata, și nu eu, de vreme ce sunt un bețivan, or tu, care te-ai dus în America să devii bogată și vestită! Mă doare capul de-mi crapă! Mor după un deţi de pălincă, dar nu mă lasă afară din centrul de detenție pîna nu termină cu amprentele și interogatoriul. Auzi ce spun ăștia: că au sunat acasă și soră-mea le-a spus că i-am omorît pe părinții noștri! Eu?! Le-am spuns, sigur că le-am spus, că eu nu! Nu eu, soră-mea a fost aceea! Mama era lățită pe covor strigînd la ea, “O să ai covorul ăsta numai peste cadavrul meu!” Și soră-mea a zis, “Foarte bine,” și a mers la bucătărie, a înhățat sucitorul și i-a dat în cap, și săraca femeie bătrîna a căzut pe covor șoptind, “Sora voastră din America o să vă arate vouă, nemernicilor! O să vă arate ea! O să fiți pedepsiți de organele corespunzătoare!” și a horcăit sufocată și a murit. Cămașa de noapte cu flori de levănțică era suflecată deasupra genunchilor și pielea îi era albă ca laptele și fină ca de bebeluș.
Mi-am luat tălpășița imediat, las-o pe soră-ta să ruleze covorul și să o tîrîie pe mama în pădure s-o îngroape ori s-o ciopîrțească cu toporul s-o dea la porci, facă ce-o ști, eu m-am dusără! Singurul lucru care m-a făcut să rămîn în orașul acela prăpădit a fost mama. Nu că am ajutat-o cu ceva, dar nu mi-am putut strînge curajul să plec de acolo, așa de mult m-a cicălit! Am vrut să fiu rock star, dar m-a descurajat zicînd că am voce de buhai. De băut știu să beau, o, da, asta da, știu să beau, sunt un împărat la băut! Cînd beau nu trebuie să răspund la întrebări tîmpite, numai beau și sunt fericit. Fac ce fac, o mint pe mama, ori fur pălinca din pivniță din porția lui tata, ori îi duc cu vorba pe pretini mei pîna îmi cumpără ceva, nu mă opresc pînă nu-mi sting setea. Muierilor, o, ce le mai place să bea cu mine. Mai apoi vor să mă îndrepte! Dar tot îmi dau un pic de bani ca să mă înveselesc puțin și să le trag o futută clasa-ntîia. Ceea ce și fac. Le-o trag foarte mișto. Sunt un împărat la asta. Sunt un armăsar! Oricum, astea-s tîmpenii. Eu am vrut să știi adevărul asupra parinților noștri.
Tata a murit ieri. Da, a murit și el. Nu din vina mea, precizez, nu din vina mea! A venit acasă mort de beat și mi-a ținut o predică cum că-s un porc bețivan, să-mi fie rușine și că eu sunt un blestem pe zilele lui cărunte. Că să mă duc să muncesc, nu are nevoie de ajutorul meu la piață sa-i car lăzile de banane. Cu ajutatul ce-l fac eu, întotdeauna îi lipsesc bani din casă. N-am recunoscut nimic, dar poate că are dreptate. Ciupesc puțin mărunțiș întotdeauna cînd îi aduc bananele și el e ocupat cu cutiile și numără ciorchinele de banane și pungile de plastic și verifică chitanța. Fur puțini bani și fluier către crîșmă. Ce vrea mă rog? Sunt bărbat! Știu ce fac! Și nu ciupesc așa de mult! Așa că mă enervase și i-am spus să tacă din gură! Scumpa noastră mamă e moartă. Am lovit-o din greșeală cu sucitorul și-a căzut moartă, sîngerînd pe covor, zbierînd că sunt un ucigaș! Eu, care o apăram de sora mea care a lovit-o cu sucitorul! I-am spus, te rog frumos, fă bine și ține-ți fleanca! Tacă-ți fleanca! Urlînd așa în creierii mei! Dar el nu, nu tace, că el are de spus cum că aș fii un parazit nenorocit și că pot să mă piș pe diploma mea de aviator, că n-am decît să zbor pe mătură în Canada, din partea lui, și i-am spus să tacă din gură dar el, nu, cum că la vîrsta mea el a avut familie și copii și casa lui, și toată lumea îl respecta. Rahat ca ăsta mă face să văd roșu! Așa că am apucat sucitorul și i-am crăpat scăfîrlia cheală, futu-i! Arăta ca un struț! Sper că nu o să chelesc ca el. Nu mi-a trebuit mult, numai o lovitură, am dat ca la bostani! L-am lovit încă o dată ca să fiu sigur că l-am lățit definitiv pe covor și am lăsat-o pe căcăcioasa de doamna doctor să se ocupe de covorul pătat. A trebuit să plec. Le-am spus că o să plec dinainte, cu trei nopți înainte. O să trec granița spre Ungaria noaptea cu prietenii mei, apoi cu vaporul. I-am avertizat. Mama trăncănea cu vecina la poartă că, “Tineretul cade beat pe stradă! E plin de ei... E o nenorocire dureroasă... N-are voință. Doctorul i-a spus să se oprească din băut... are ficatul mărit...” Nici nu-mi trece prin cap așa ceva!
În ziua aia m-am sculat, și i-am jurat că nu o să mai beau începînd cu ziua de azi, dar într-o oră totul era de rahat și plec, îi zic la bătrînă că mă duc undeva, să aduc ceva, să întîlnesc ceva prieteni cu o afacere, dar mă duc să trag un deţi de pălincă împuțită la Cireșica în colț și decid că e timpul de atac: Spre Canada, preteni!
Îi spun la mama! Urîcioasa de soră zice că dacă e pe-așa, ea ia covorul! Toată lumea pleacă în Canada, pleaca în SUA, cel puțin să se aleagă și ea cu covorul. Să-și îmbrace cuibușorul. "Mergeți cu toți la Canada, lăsați-mă pe mine cu bătrînii. Lăsați-mă pe mine să-i îngrop, să-i hrănesc cînd vor fi cu balele curgînde, paralizați în jurul casei.” Ce să-ți spun!? Abia așteaptă să-i vadă murind ca să-și pună curul ei gras în casă și să mă dea afară! Să m-arunce în stradă!
Nu i-am omorît pe părinții noștri. Te rog, dragă surioară, grăbește viza canadiană pentru mine, și ajută-mă să ies de aici. Îți promit că o să-ți dau ție partea mea din casa părintească, ori o să am grijă de copilașul tău, o să-l învăț cum să devină bărbat adevărat! O să dorm în bucătărie dacă n-ai spațiu mult în SUA, și o să fim iar o familie fericită, pînă îmi găsesc o asiatică, ce zici? Încă sunt arătos! Sunt frățiorul tău care te iubește, deși tu nu scrii acasă și nu dai telefon, așa cum ar trebui să facă o soră și fiică bună și draguță. Așa că dacă autoritățile de la puşcărie te sună, spune-le că sunt un tip corect și că n-am omorît pe părinții noștri. Te rog pune, pune o vorbă bună și scapă-mă de aici ca să îmi fac și eu un viitor măreț ca și al tău. Doamne-ajută.
[Întuneric.]

Anunţ: Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi recunoscătoare.
De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.

 New York
 Iunie 10, 2013

 

Rupându-mi un loc în America: Despre animalele de casă şi alte revelaţii majore

Mary Kay, o femeie singuratică, 40, stă la o masă într-o cafenea. Ia notiţe pe un caiet.

Scriu o scrisoare la redactorul şef de la New York Times, senatoarei Hilary Clinton, preşedintelui George W. Bush şi la Oprah Winfrey, dar mă tem că nu sunt capabilă să scriu succint. Sunt covîrşită de lipsa de umanitate a oamenilor către proprii lor semeni. Oare, de ce, de ce ne bălăcim în îngîmfarea puterii noastre insignifiante? Sunt asfixiată de monoxidul de carbon al vieţii de zi cu zi. De ce nu pot să fac schimbări însemnate în viaţa mea? La urma urmei, despre ce e vorba aici? Cum e posibil ca oamenii să trăiască fără pasiune? De ce e pasiunea aşa de înspăimîntătoare? Uite numai la Ivory. Ivory e pisoiul meu alb. Îi place să se ducă afară, aşa ca trebuie să te ridici din fotoliu şi să-i deschizi uşa întruna. Nu contează că eşti ocupată cu ceva, vine şi te sîcîie pînă îi dai drumul afară. Apoi vine înapoi în casă, dar după puţin iar vrea să iasă. E primăvară, pisicile au rendez-vous, pisicile miorlăie în călduri. Acum cîteva zile Ivory a venit acasă cu o muşcătură uriaş pe umăr. A trebuit să-l duc la veterinar. M-a costat o avere. În fiecare dimineaţă trebuie să-l apuc de ceafă, să-i deschid cu forţa boticul încleştat şi să-i vîr medicamentul roz pe gîtlej. Ivory e castrat. Sunt sigură că e castrat pentru că pipicul său nu mai miroase urît. Dar mă întreb dacă un pisoi castrat mai are trăiri sentimentale. Mai poate iubi? Nu mai poate. E castrat. Nu tu sentimente. E pentru binele pisicii. Ar fi tare enervant pentru pisică să aibă sentimente şi să stea închisă în casă. Nemaivorbind de numărul îngrozitor de mare al pisicilor maidaneze. Ar muri de foame, ar fi bolnave, ar fi peste tot! E mult mai bine aşa, le fereşte de nefericire. Dar cum e cu sentimentele lui Ivory? Eunucii, au ei sentimente? Nu e ca şi cum pisoiul a avut o vasectomie. O vasectomie mai îngăduie să fii în calduri pentru cineva. Dar au sentimente eunucii, au ei trăiri sentimentale, sau nu? Taie-i chestia şi gata cu trăirile sentimentale. Gata cu amorezatul. Hei, cineva acolo, nu aţi putea să-mi extirpaţi şi mie sentimentele? Extirpaţi-le pur şi simplu. O povară dureroasă. Geloasă pe pisica asta ori cealaltă, nesigură dacă blana mea e încă atrăgătoare… Doamne, dacă mă muşcă în loc să mă sărute? Cel mai bine, extirpaţi-le. Dar au eunucii sentimente? Nu-i aşa că e fascinant? Mult mai fascinant decît obsesia mea cu cărţile. Vă rog, gata cu pălăvrăgitul despre cărţi. M-am săturat să trăncănim despre cărţi şi teatru. Vreau să scriu despre oameni adevăraţi, pentru Dumnezeu! Ceva folositor! Nu ştiu prea multe despre animale de casă; nu sunt persoana cea mai potrivită să vorbesc despre ele. În New York sunt tot felul de cîini. Iarna sunt îmbrăcaţi cu paltonaşe şi cu botine! Aş vrea sa plec undeva unde e cald şi însorit, unde bate briza şi marea murmură. Un prieten m-a invitat în Florida. Nu trebuie să te îngrijorezi pentru vreme în Florida, e frumoasă întotdeauna. Chiar dacă plouă, stai cuminte şi în minutul următor ploaia se opreşte. Oh, în Florida lumea alungă pisicile pentru că pisicile sperie păsările şi în Florida oamenilor le place să se uite la păsări, în Florida. Le place să se uite la papagali. În Florida, papagalii sunt sălbatici. Da. Au scăpat din colivii şi s-au sălbăticit. Uraganul Andrew a rupt plasele de la zoo şi păsările exotice s-au răspîndit în întreaga Floridă. Lumea merge cu maşina şi se întreabă unul pe altul, „Ce fel de specie e asta?” „Habar n-am. Nu am văzut aşa o pasăre în viaţa mea,” şi apoi te duci pe Internet şi afli: e un vultur african! In Florida! Adeseori şerpi scapă din cuşti şi se ascund în canalele de scurgere, în Florida. Un boa constrictor lung de şapte metri a evadat şi şi-au dat seama unde era după pisicile şi cîinii din cartier care au început să dispară! Noroc că nu a mîncat şi copilaşi! Mai au şi iguane, iguane mari, iguane de doi, trei metri, în parcuri. Şi aligatori şi crocodili. După ce au deschis o uzină nucleară acolo, aligatorii şi crocodilii au aflat despre uzină, au trimis scrisori la întreg familionul îndemnînd rubedeniile să vină, să vină, şi s-au strîns acolo, înfundînd canalele. E raiul pe pămînt pentru că, vezi, sistemul de răcire al uzinei încălzeşte apa. La aligatori nu le pasă de oameni, dar crocodililor, oh, Doamne! Te mănîncă dacă înoţi în canale. Ori dacă numai te plimbi în apropierea apei, te înhaţă, te mănîncă cu pantofi cu tot, cu pantaloni, nu le pasă. Oamenii dispar în Florida. Nu sunt aşa de sigură dacă vreau să merg în Florida. În curînd vor creşte insecte în ferme agricole în Florida. Ai ştiut? E o hrană mult mai ieftină. Au început deja în California. Cresc cosaşi şi gîndaci de bucătărie în California. În Europa şi în Asia au pe meniu carne de cîine, de cal, dar aici e tot bătrîna ţară a fripturilor şi cartofilor piure, dar în curînd vom mînca insecte, castroane de insecte. E mult mai ieftin să creşti un miliard de cosaşi decît un milion de vaci şi, gîndeşte-te puţin, insectele sunt proteină pură. După cum merg lucrurile în zilele de azi, în curînd vom ajunge să fim 15 miliarde de oameni şi ne vom autodistruge, e de neevitat, o să fim ca şi civilizaţia din Insula Paştelui care s-a înăbuşit singură! Pur si simplu s-a autodistrus! S-a epuizat, a golit mările de peşte, a mîncat toate animalele, a distrus vegetaţia ca să construiască statui, şi unde sunt acum? Dispăruţi, s-au mîncat unul pe altul pînă la urmă, asta o să se întîmple şi cu noi, pun pariu, aşteaptă cel mult 200 de ani, şi o să fim iar în peşterile neoliticului. Civilizaţia noastră se va autodistruge! Ori poate guvernul va spune, alege: ori trăiesti pînă la 90, dar nu vei avea beneficii, pentru că nu mai avem fonduri pentru asigurări sociale; ori, trăieşte fericit pînă la 50 de ani, cînd te duci la spital şi nu te mai întorci acasă, şi atunci vei avea toate beneficiile ce-ţi trece prin cap. Cam ce fel? Păi, aş vrea o maşină nouă în fiecare an, se poate? Sigur, îţi dăm o maşină nouă în fiecare an. O să fii foarte fericit. Vom avea grija de absolut tot. Sau, poate, copiii vor fii injectaţi cu un ser care îi va face sterili. Ce-ar fi să-i castrăm? Taie-le jos furtunelele? O să mai aibă trăiri sentimentale dacă sunt sterilizaţi? Nu, nu vor mai avea sentimente de loc. Ori, dacă se îndrăgostesc, o să fie un semn că au devenit imuni la ser. Dacă se îndrăgostesc, atunci cumva vor evada sistemul şi se vor refugia în Everglades, în Florida, şi vor începe o civilizaţie nouă. [Pauză.] Poate că Ivory o să-şi găsească un prieten castrat. Asta o să fie cartea mea următoare, că veni vorba, Prietenul meu castrat. E un titlu bun, nu-i aşa? Dar înainte să mă apuc să scriu cartea, trebuie să termin scrisoarea asta şi s-o pun la poştă. [Pauza. Gîndindu-se adînc.] "Stimată senatoare Clinton... Dragă Hillary Clinton… Dragă d-nule Preşedinte… Dragă d-nule Bush… Dragă Oprah…" Uneori o iau prin bălării…
[Întuneric.]

New York
2004

Anunţ: Dacă doriţi să daţi un pic de bani ca să pot să continui eforturile mele în ritmul actual, şi de asemenea, să pot să răspândesc banii diferitelor mele cauze sociale, aş fi foarte recunoscătoare.

De asemenea, donaţii în natură sunt foarte apreciate. În natură însemnînd consiliere profesională, transcriere cu diacritice, redactare, contribuţii la organizare de evenimente, donaţie de spaţiu, de publicitate, de imprimare de materiale publicitare, de călătorie [Adaugă produse excedentare proprii aici].
Mulţumesc familiei mele pentru sprijinul lor constant.

 New York
 Iunie 6, 2013